"Multumesc celor, in special baietilor, care m-au facut sa sufar, caci m-au aruncat direct in bratele Lui Dumnezeu, unde am aflat veritabila Mangaiere si Bucurie..."
Nu se reduce totul la casatorie. Nu sta intreg sensul vietii in a te casatori. Sensul vietii este dobindirea duhului Sfant, a bucuriei in Hristos. Taina cununiei a fost intemeiata de Insusi Dumnezeu, dar nu oricine isi poate gasi adevarata fericire si implinire in ea. In casatorie poti sa-i slujesti Lui D-zeu, dar nu poti sa-i oferi intreaga ta inima Lui si sa gusti deplin din dulceata harului Sau. Casnicia are rinduielile, greutatile si ispitele ei...si pentru unii poate fi o cruce chiar mai grea decat fecioria (celibatul).
Experientele trecutului, m-au facut sa inteleg ca eu personal mi-as putea gasi fericirea si implinirea , doar mergand de una singura pe drumul vietii, bineinteles alaturi de Dumnezeu. Si nu pentru ca am inceput sa cred ca toti barbatii sunt niste egoisti si derbedei. E drept ca in societatea actuala, tinerii (chiar si unii crestini) aproape ca nu mai stiu sa iubeasca curat. Iubirea e mai mult trupeasca, patimasa. Vine repede, si se stinge la fel de repede, lasand in urma doar pustiu si suferinta. Dar totusi continui sa cred ca mai exista inca baieti cu principii morale bine inradacinate, baieti seriosi, familisti, capabili de o iubire jertfelnica. Cred ca o data cu disparitia lor, odata cu disparitia iubirii adevarate intre oameni va veni si sfarsitul lumii. Totusi astazi e extrem de dificil sa gasesti pe cineva care sa-ti impartaseasca intru totul viziunile si principiile de viata si cu care sa afli intr-adevar fericirea. In cazul persoanelor cu disabilitati aceasta problema e si mai acuta. Exista cupluri in care o persoana sau ambele sunt cu disabilitati si la prima vedere par foarte fericiti. Dar asta inca nu inseamna ca a fost voia Domnului ca ei sa fie impreuna, nu inseamna ca vor trai pana la sfarsit o iubire ca-n povesti. Cred ca aceste persoane intampina cel putin tot atatea greutati ca si cuplurile obisnuite, ba chiar probabil le este si mai greu...
Daca inainte relatiile dintre tinerii indragostiti imi trezeau fiori speciali, si ca orice fata visam si eu ore in sir la imbratisari si saruturi, la o relatie frumoasa, la o familie, la copii,la o iubire ca-n povesti, care nu se mai termina ... acum nu simt absolut nimic cand privesc poze cu tineri sarutindu-se sau filme cu scene de dragoste, acum nu-mi mai doresc o relatie, caci simt ca aceasta nu-mi va aduce bucuria pe care sufletul meu o rivneste... Probabil suferinta trecutului a ucis in mine aproape orice emotie legata de aceasta iubire, mi-a racit inima fata de baieti, si mi-a incalzit-o fata de Dumnezeu. El nu m-a tradat, El nu m-a lasat, El m-a iubit, atunci cand nu mai simteam iubire de la altii, doar El mi-a mangaiat sufletul atunci cand aveam cea mai mare nevoie de o mangaiere... Aceasta iubire imi este de ajuns pentru fericire....
Decat sa intri in graba intr-o relatie care nu stii cum va evolua mai bine de o mie de ori sa traiesti in feciorie (curatenie trupeasca), sa te bucuri de fiece clipa pe care ti-o daruieste Domnul si sa te rogi Lui ca sa-ti arate calea pe care sa o urmezi ca sa te implinesti cu adevarat... Nu e usor, dar aceasta e adevarata intelepciune cu care trebuie traita viata... "Cautati mai intai imparatia cerurilor si toate celelate se vor adauga voua" ne spune Mantuitorul...
Sf. Ap. Pavel în Epistola I către Corinteni, așa îndeamnă: „Cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.” Iar în Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos scrie așa: „Iisuse, preacurate, mintea cea întreagă a celor curaţi cu fecioria!” Așadar, să nu ne luăm după mințile strâmbe care spun că înnebunești, sau îți îmbolnăvești trupul dacă nu te căsătorești și nu întreții relații. Cum să ia Dumnezeu mințile celui ce dorește să trăiască în curăție pentru El? Unde ne e judecata? Iar părintele Visarion așa sfătuia: “Cine vrea să trăiască în feciorie, să trăiască din dragoste pentru Dumnezeu, pentru Mirele Ceresc. Această feciorie este primită: care este oferită cu orice jertfă numai lui Dumnezeu şi care e îmbrăcată cu haina smereniei, nu cu lăudăroşenie, nu cu silă, nu cu ochii şi mintea prin toate murdăriile!”
Sf. Ap. Pavel în Epistola I către Corinteni, așa îndeamnă: „Cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.” Iar în Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos scrie așa: „Iisuse, preacurate, mintea cea întreagă a celor curaţi cu fecioria!” Așadar, să nu ne luăm după mințile strâmbe care spun că înnebunești, sau îți îmbolnăvești trupul dacă nu te căsătorești și nu întreții relații. Cum să ia Dumnezeu mințile celui ce dorește să trăiască în curăție pentru El? Unde ne e judecata? Iar părintele Visarion așa sfătuia: “Cine vrea să trăiască în feciorie, să trăiască din dragoste pentru Dumnezeu, pentru Mirele Ceresc. Această feciorie este primită: care este oferită cu orice jertfă numai lui Dumnezeu şi care e îmbrăcată cu haina smereniei, nu cu lăudăroşenie, nu cu silă, nu cu ochii şi mintea prin toate murdăriile!”
Si acum niste sfaturi pretioase de la Parintele Porfirie:
- Să nu vă chinuie problema alegerii între căsătorie şi celibat. Uneori fiind zile când simţiţi dorinţe sufleteşti şi trupeşti pentru căsătorie, iar alteori aceste dorinţe scad în intensitate fiindcă simţiţi dorinţe dumnezeieşti, mai înalte decît căsătoria. Când vin ispitele trupeşti, să nu încercaţi să le alungaţi cu forţa, fiindcă satana profită şi le face şi mai atrăgătoare şi astfel vă vatămă. E mai bine să le înfruntaţi cu calm şi să le întâmpinaţi cu calm, transformându-le, din dorinţe păcătoase, în dorinţe legitime. Să vă spuneţi atunci: Poate ne vom căsători şi vom gusta din plăcerile căsătoriei, aşa cum vrea Hristos. Iar când vă vin din nou dorinţe de feciorie, să le primiţi cu recunoştinţă, cultivând în taină arta sfinţirii. Cândva, balanţa va înclina fie într-o parte, fie în alta. Unii se străduiesc să se sfinţească, luptând împotriva patimilor şi păcatele lor, iar alţii, iubindu-L pe Hristos fac voia Lui. Primii ajung să împlinească puţine lucruri, căci lupta lor este foarte dură, pe când aceştia din urmă înfăptuiesc mai multe, fiindcă, când îl iubeşti pe Hristos, patimile şi păcatele îşi pierd orice farmec şi atracţie, în faţa bucuriei pe care o simţi iubindu-L pe El. Când vin zorile şi intră în odaie lumina, bezna se risipeşte îndată. Părintele se opri. Părea că se gândeşte la ceva. Apoi, începu iar: -Poate nu ar trebui să vă spun asta, dar, totuşi v-o spun. Se întâmplă să ajungă omul la o vârstă înaintată şovăind încă între căsătorie şi celibat. Atunci satana lansează asupra lui cel mai greu atac: îi pune în suflet frica de celibat. Plin de spaimă omul începe imediat să-şi caute soţie/soţ, să-i roage şi pe alţii să-i caute, aceia să râdă de el, astfel încât se îmbolnăveşte sufleteşte. De aceea vă spun să nu vă lipiţi de întrebarea: Căsătorie sau celibat? In loc să vă consumaţi, încercînd zadarnic să vă daţi răspuns vouă înşivă, sârguiţi-vă mai bine să-L iubiţi din tot sufletul pe Hristos, iar El vă va da, la timpul potrivit, răspunsul ce se potriveşte sufletului vostru, pe care-l veţi primi fără grabă şi supărare, ci în linişte şi cu mulţumire. Aşa vă veţi elibera pentru totdeauna de această întrebare şi veţi păşi pe un drum anume, slăvindu-L pe Dumnezeu...
