miercuri, 20 martie 2013

Câtă Iubire...




Câtă Iubire, -nțelepciune și Putere trebuie să ai,
Ca să-ți iubești și frate și pe cel, cuțitul ce-ți înfige-n coastă.
Și la nevoie să fii gata și cămașa lor ca să le-o dai,
Și cu sclipiri de bucurie-n ochi să strigi că Viața e frumoasă!

Câtă Iubire, -nțelepciune și Putere trebuie să ai,

Să nu-ți pierzi cumpătul, atunci când viața te lovește crunt din spate,
Și întorcând privirea dinspre rană, tu nicicum să nu te dai,
Să nu renunți, ci Cerul binecuvântând să lupți până la Moarte!

Câtă Iubire, -nțelepciune și Putere trebuie să ai,
Ca să așterni un zâmbet, când sufletul ți-e munte de durere,
Și c-un cuvânt să vindeci răni străine, când Ceru-i tot ce ai,
Cu o îmbrățișare caldă să-nnoiești speranța-n Înviere.

Câtă Iubire, -nțelepciune și Putere trebuie să ai,
Ca semnul Adevărului să-l porți triumfător pe frunte-n veci!
Când strâmbe măști se-nchin-avar Minciunii pentr-un vremelnic rai,
Și-n al lor sumbru cuget, te văd îngenuncheat sub piatra Morții reci....

Câtă Iubire, -nțelepciune și Putere trebuie să ai,
Ca să trăiești luptând, să ierți, și să iubești jertfelnic pân' la capăt.
Iar când din ochi îți va pieri lumina, să vezi Lumina-n colț de Rai...
Câtă Iubire, -nțelepciune și Putere trebuie să ai!...











marți, 19 martie 2013

Cutremur în mine...




       Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citeşte în prima săptămână a Postului Mare. E de o putere şi frumuseţe neasemuită. Castelele de piatră pe care mi le construiesc deseori în suflet nu rezistă în faţa acestei muzici, se cutremură, şi se sfarmă bucăţică cu bucăţică, provocând uneori şi "inundaţii". Şi atunci realizez că în timp ce eu eram ocupată cu construcţia de castele, biserica din sufletul meu stătea tristă în ruine. Sunt suficiente doar câteva clipe ca să mi se mişte sufletul din loc, nu în dreapta, sau în stânga , ci în Sus, simţind veşnicia îngemănându-se cu clipa prezentă. E o senzaţie indescriptibilă în cuvinte. Puterea acestei opere divine o depaşeşte pe cea a unei inimi împietrite de tristeţe şi deznădejde. Lumina ei covârşeşte cel mai adânc întuneric ce-şi poate face sălaş în interiorul inimii omeneşti, transfigureaza, purifica... Asemeni unui soare te topeşte şi luminează din interior, descoperindu-ţi urîciunea păcatului din tine, şi umplându-te de o cerească bucurie. Şi atunci simţi cum căinţa se întrepătrunde cu fericirea.... E starea supremă pe care o poate trăi un om. Slavă Ţie Dumnezeule, Slavă Ţie!

luni, 4 martie 2013

Am aflat cat pretuieste viata...

Am aflat cat pretuieste viata...
Candva nu dadeam mult pe un lucru
Care mi s-a oferit fara sa il cer si imi va fi luat fara sa fiu intrebata.
Masuram viata in clipe de bucurie...
Si nu stiam ca fiece clipa iti poate oferi o sclipire de Rai,
Daca ii oferi un suras si o picatura de Iubire...
Caci fericirea e alegerea ta...
Cat pretuieste iubirea, ruga fierbinte si lacrima insangerata a mamei?
Cat pretuieste Dragostea Celui prin vointa caruia te-ai intrupat?
Cat valoreaza sangele Celui ce a murit pentru ca tu sa ai viata si fericire vesnica?
Cei de care s-a atins ghimpele mortii, cei ce au gustat din otrava infernului,
Apoi au simtit de parca Cineva le picura Viata, Liniste si Bucurie in vene si in suflet, Stiu!
Cei ce "au murit in lacrima de aseara, ca sa invie in zambetul de azi", Stiu!
Multi au aflat pretul vietii abia cand au ajuns in Imparatia mortii vesnice,

De unde nu exista cale de intoarcere. 
Prea tarziu...
Suntem chemati Acum spre a iubi, 
Si a fi fericiti...
Dumnezeu nu vrea de la noi decat Iubire...
Macar o farama din Iubirea 
Pe care ne-o poarta...
Nu vrea decat ca noi sa nu-i spargem
Cu nepasare darul, ci sa-l pretuim, 
Impodobindu-l cu florile Sperantei, Credintei Si Dragostei...
Pentru ca la final cu inima plina de Bucurie, 
Sa ne poata spune: "Dar din Dar se face Rai.."