Cutremur în mine...

       Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citeşte în prima săptămână a Postului Mare. E de o putere şi frumuseţe neasemuită. Castelele de piatră pe care mi le construiesc deseori în suflet nu rezistă în faţa acestei muzici, se cutremură, şi se sfarmă bucăţică cu bucăţică, provocând uneori şi "inundaţii". Şi atunci realizez că în timp ce eu eram ocupată cu construcţia de castele, biserica din sufletul meu stătea tristă în ruine. Sunt suficiente doar câteva clipe ca să mi se mişte sufletul din loc, nu în dreapta, sau în stânga , ci în Sus, simţind veşnicia îngemănându-se cu clipa prezentă. E o senzaţie indescriptibilă în cuvinte. Puterea acestei opere divine o depaşeşte pe cea a unei inimi împietrite de tristeţe şi deznădejde. Lumina ei covârşeşte cel mai adânc întuneric ce-şi poate face sălaş în interiorul inimii omeneşti, transfigureaza, purifica... Asemeni unui soare te topeşte şi luminează din interior, descoperindu-ţi urîciunea păcatului din tine, şi umplându-te de o cerească bucurie. Şi atunci simţi cum căinţa se întrepătrunde cu fericirea.... E starea supremă pe care o poate trăi un om. Slavă Ţie Dumnezeule, Slavă Ţie!