Sandrina - Golos neba

Interviu cu mine...

Sandrina- Tara mea

Miros de casa noua...

Am facut reparatie capitala
Am muruit peretii
Am pus tapete noi lucitoare
Garnitura de mobila dupa ultima moda
Am aranjat fiecare lucrusor la locul lui...
Miroase a prospetime, a casa noua...
Acum putem trai si noi ca oamenii...
A ramas doar sa scoatem slinul si mucegaiul
De prin colturile sufletului...
Sa muruim peretii...
Nu stiu de ce de treaba asta ne apucam mult mai greu...
Desi nu e nevoie sa ne spetim ridicand mobila
Sa inhalam var si praf...
Parintele la biserica deseori ne spune sa ne grabim
Cu adunatul materialelor pentru casa cea din ceruri...
Multi dam din umeri...
Nu prea reusim sa ne imaginam cum arata acea casa...
De fapt, nici nu suntem siguri de exista cu adevarat...
Dar daca exista, la sigur arata altfel decat casa in care vietuim aici...
Probabil nu are un design interior ultramodern
Si nu gasesti in ea mobila stilata
Cred ca e mult mai stralucitoare
E invaluita de lumina ingereasca...
Dar din ce material o fi fiind construita?
Parintele la biserica ne vorbeste mereu despre Iubire
Si virtutile care se sprijina pe ea:
"Iar acum au ramas acestea trei:
Credinta, Nadejdea si Dragostea dintre care
Dragostea este cea mai mare"
Iubirea o fiind temelia casei
Stalpii casei - Faptele Iubirii:
Rabdarea, Milostenia, Rugaciunea, Postul...
Iar acoperisul- Smerenia...
Tot nu pot sa-mi imaginez cum ar arata asa o casa
Dar daca suntem chemati
Sa vietuim o vesnicie de fericire in ea
Atat de curand..
(Daca sfarsitul lumii e aproape, atunci sfarsitul nostru e chiar curand)
De ce amanam mereu cu strangerea materialelor?

Strigat mut...

Nu sunt mai sfanta decat voi
Nu am aripi de inger
Ma vezi adesea scormonind
Cenusa si pamantul
Dar lacrima mea se ineaca
In Valea grea de Plangeri.
Iar ochiul meu atunci cand ride
Incape-n el tot Cerul...

Nu musc din voi ca sa ma satur
Alta imi este hrana,
Nu jinduiesc perine moi
Urale si favoruri
Lipeste-ti inima de-a mea
S-asculti cum bate, mama
Si sa-ntelegi ce-adanc o curma
Si ce-o ridica-n ceruri...

Sunt ale noastre inimi
Ca niste prunci in pantec
Cu strigat mut ce striga
Simtind unealta mortii...
Si ce rost sa mai aiba tot
Noianul de cuvinte...
Cand viata-ncet se stinge,
Iar noi o credem viata..

Ce adanc esti, Cerule...

Ce limpede, adanc si nemarginit esti, Cerule...
Inca mai porti pecetea pasilor nostri...
Si toata fericirea ce ne-a daruit-o Cel de Sus
Sta acolo aproape neatinsa...
Doar pe alocuri poti vedea urme de degete, buze sau dinti...
Oameni nesabuiti ce suntem...
Nici nu ne-am gandit cum o sa traim aici fara Ea...
Si dusi de viltoarea ametitoare a vietii
Uitam ce comoara am lasat acolo...
Unii nici nu stiu...
Cand viata ne strange la perete, intindem mainile...
Uneori reusim sa smulgem cate o bucatica si...rasuflam usurati...
Intind si acum mana spre Cer...
Doar o bucatica, sa ajunga si pentru restul zilelor...
Ce naiva sunt...
Oare se poate termina ceea ce ne-a fost dat pe vecie?
Puterile noastre se termina...
Si pana le gasim din nou ca sa intindem mana...
Ne plang si pietrele de mila...

Ultima datorie...

Uneori ma gandesc cu admiratie la cei plecati in vesnicie...
Ii admir pentru ca si-au platit ultima datorie...
De care nimeni nu poate scapa...
Si parca as vrea si eu mai repede sa mi-o platesc,
Sa pun punct tuturor framantarilor, temerilor, obsesiilor mortii...
Dar imediat realizez ca nu sunt inca gata...
Nu sunt gata nici sa traiesc, cu atat mai mult sa mor...
Ce poate fi mai trist?
Ce soarta in vesnicie iti poate aduce o viata care are chipul mortii?
Ca sa inveti sa mori, trebuie mai intai sa inveti sa traiesti...
Am invatat sa simt un singur lucru...
Ca mai tare ca Moartea este Iubirea...
Intru Iubire nu poate fi Frica, Durere, Tulburare...
Iubirea e Viata, Pace, Bucurie, Armonie...
In iubire nu exista Moarte ci doar o trecere intr-o alta lume...
Lumea Iubirii ce nu are capat...
Si daca Iubirea e mai tare ca Moartea, se merita orice sacrificiu
Sa o dobandesti...

Draga Mosule...

Iti imaginezi, Mosule, chiar si in acest an m-am gandit la tine. N-am sa uit niciodata miracolul pe care mi-l aduceai in fiecare an in noaptea de Craciun...vreme de atatia ani. Nu spun cati, caci n-o sa ma creada nimeni...Pana si copiii radeau cand le spuneam ca-mi lasi an de an cadouri sub brad, zicand ca la sigur e trebusoara parintilor...Trebuie sa recunosc ca m-am indoit si eu de tine nu o data...Dar, ciudat lucru, ceea ce-mi aduceai, uneori nu era pe gustul celor din familie, care erau mereu ocupati cu ale lor, obositi, necajiti si chinuiti de viata grea... Ai imbatranit o data cu mine, mosule, picurand cate un strop fermecat de poveste in viata mea care era departe de a fi o poveste...Da, anume tu m-ai invatat cat de important este sa nu pierd copilul din mine, ci sa-l iubesc ca pe tot ce am mai scump, caci prin el traiesc...
De cand nu ai mai fost pe la mine, am uitat de povata ta tacuta, tainica si atat de inteleapta...Si viata mea s-a transformat intr-un cosmar had si insuportabil...Insa, mosule am reusit sa salvez la timp copilul din mine...Cred ca am reusit...De atunci am grija sa nu-i lipseasca nimic...Si totusi acel copil e inca slab si lipsit de puteri...
In acest an am vrut sa-ti cer ceva special. Sunt demult matura si dorintele mele nu mai tin de lucruri materiale...
Am nevoie de o minune, mosule...O minune care sa il vindece complet, care sa-mi schimbe viata din temelii, si sa pot exclama cu cea mai adanca certitudine ca nu il voi mai pierde niciodata, iar daca va fi sa se imbolnaveasca vreodata, voi sti cum sa-l reabilitez...Adu inca o minune in viata mea, si daca te lasa inima si niste dulciuri pentru copilul din mine...

Marilena Radu- Copilarie (Childhood)

Marilena Radu & Anisoara Cebotaru - Hai cu mine

Am cunoscut un Om

Sunteti toti niste papusi fara suflet, fara iubire, fara valori
Incapabili de o intelegere profunda a vietii!,
Mi-am spus cu sufletul chircit de durere
Si atunci am cunoscut un Om, un simplu Om...
Fara sa vreau am reusit sa-i privesc in ochii sufletului
Si papusile din jur au inceput a prinde viata...
Probabil Dumnezeu mi l-a scos in cale
Ca sa-mi arate ca El nu e Dumnezeul unor marionete
Ci al unor oameni vii creati dupa Chipul si Asemanarea Sa...
Oameni care la fel ca mine rivnesc un strop de Viata, de Iubire, Fericire...
Si poate prea usor se impotmolesc in murdariile acestei lumi...
Dar nici eu nu am fost si nu sunt mai tare ca ei...

Stiti ca traim intr-o poveste?

Stiti ca traim intr-o poveste?...
Oare nu suntem noi acei feti-frumosi din basme
Care au de strabatut un drum plin de incercari
Pentru a obtine mana Ilenei Cosanzene
Inarmati cu scutul iubirii si sabia dreptatii
Strabatem paduri cu fiare salbatice
Ape involburate...
Ne luptam cu balaurul cu 3 capete, uneori si mai multe...
Iar in final Cartea Cartilor- (Scriptura) ne spune ca Binele va invinge Raul...
Balaurul cel de demult va fi aruncat in iezerul de foc...
Si fetii cei frumosi si neinfricati se vor bucura
Alaturi de Ileana Cosanzeana
In Imparatia cea vesnica...
Traim o viata de poveste si nici nu stim...

Tacerile...

Doamne, umple tacerile dintre cuvinte cu iubirea Ta
Sa ma pot bucura si de ele...
Poate chiar mai mult ca de cuvinte...
Asa cum ma bucuram in pantecele mamei...
Sau intr-un vis frumos...
Sau intr-o imbratisare tacuta si adanca...
Daca cuvantul a zidit Lumea
Tacerea a admirat-o si s-a bucurat...

As vrea...

As vrea sa fiu o pasare si sa zbor fara de griji...
Imi spuneam cand parea ca suferinta se indragostise de mine...
Dar daca un glonte imi va lua brusc viata si libertatea...
Sau vreun animal rapitor?...
Nu, mai bine as fi un animal mare- da, leul- regele animalelor...
Nu, elefantul- ca traieste mai mult...
Sau chiar cel mai longeviv animal de pe glob- Scoica Quahog...
Dar stai ca-i comestibila...
Nimeni nu-mi garanteaza ca o sa traiesc atat...
Iar moartea ar putea fi dintre cele mai cumplite...
Iar dupa moarte ce va fi?
Doar omul e inzestrat cu suflet nemuritor...
Si-n general cum as putea trai fericita in pielea unui animal
Fara ratiune si suflet...
Doamne, de ce e atat de greu sa fii om, daca omul e o faptura
atat de minunata...
Si Domnul m-a purtat pe carari nebanuite, mi-a aratat Infernul
Incat as fi dat orice sa ma intorc in viata de mai inainte...
Dar nu era cu putinta si in incercarea mea disperata de a evada din infern
M-am pomenit in bratele Lui Dumnezeu, unde am gasit Raiul....
Acum stiu ca nu e mai mare binecuvantare de a fi om si a sluji Iubirii
Adica Lui Dumnezeu...

Cu o imbratisare mai aproape de Viata...

Oare in Ceruri oamenii isi pot vorbi, se pot imbratisa?
Ma intrebam, iar inima-mi batea in ritmul ceasornicului, singura si trista...
Acolo unde concentratia de iubire pe cm3 e maxima, posibil ca nu e nevoie de ele...
Stiu sigur, insa, ca pentru a ajunge in Imparatia Iubirii
Trebuie sa ne iubim mai mult in cuvinte si in fapte,
Sa ne imbratisam mai des aici...
Ca sa nu ne mai simtim cu o clipa mai aproape de Moarte...
Ci cu o imbratisare mai aproape de Viata...

Si ateii cred...

Si ateii cred in Dumnezeu
Dar intr-un Dumnezeu razbunator si insetat de sange
Care are nevoie de noi sa-i fim robi pentru vesnicie...
Cei care nu cred deloc rezista pana la prima boala crunta
Sau pana in clipa mortii...
Singur in fata durerii omul tremura ca trestia in vant...
Ce e durerea daca il poate ingenunchea si pe cel mai zdravan si neinfricat om?..
Mergi pe firul ei si Il vei gasi pe El...
Atunci vei afla cine esti cu adevarat...

Nu stiu ce faci cu mine...

Nu stiu ce vrei sa faci cu mine, Doamne...
Dar imi vine sa strig cu glasul lutului
Framantat de degetele olarului...
Sau al placintei care se parpaleste in cuptor...
Recunosc ca vreau sa ajung o lucrare aleasa...
Si mai vreau ca in clipa ceea sa-mi amintesc
Cu impacare si bucurie de "durerile nasterii".

Uneori imi pare...

Uneori imi pare ca port in mine toata durerea lumii...
Probabil fiecare gandeste asa despre sine...
Fiecare are o durere pentru care ar vrea sa urle ca un lup flamand...
Dar pana si lupul cand da de hrana se linisteste...
Tu esti hrana sufletelor noastre flamande, Hristoase...

Am incercat...

Am incercat sa Te cuprind cu mintea si n-am reusit...
O frica paralizanta m-a cuprins...
Atunci am incercat sa Te cuprind cu sufletul...
Imi parea prea mic...dar am incercat...
Mi-a reusit ceva mai bine...
Am simtit ca Esti...ca Esti nemarginit de tainic si adanc...
Ca Esti...ca nu poti sa nu Fii...
Si frica nu a plecat, dar s-a indulcit...
Pentru acea clipa mi-a fost de ajuns...

Varstele...

Simt in mine toate varstele
Cum se bat intre ele ca niste copii...
Se vede ca toate au ceva din copilarie...
Nu va bateti, copii, am nevoie de voi toti
Mai exact de seninatatea ta- Copilarie
De Puterea ta de viata si iubire- Tinerete
Si de intelepciunea ta - Batranete.

Stiu...

Stiu ca exista Bucurie...
Am vazut-o intr-un zambet de copil...
In cantecul unui suflet
Intr-un cuvant de iubire
Stiu ca este vesnicie...
Am vazut-o in privirea Ta din icoana
In zborul pasarii...
In susurul de izvor...
Am simtit-o in aerul incarcat de parfumul delicat
Al florilor de primavara...
In mangaierea mamei...
Stiu ca daca Tu n-ai fi pamantul ar fi un infiorator pustiu
Presurat cu cadavre in putrefactie...

Singura si cea mai vie...

Ridica-ma de pe fundul prapastiei inimii mele
E grozav de frig aici si miroase a moarte...
Uneori, starvurile care ma impresoara
Imi par mai vii ca mine...
M-am ratacit de Tine, dar Tu stii ca sunt aici...
Ridica-ma si ajuta-ma sa misc soarele de dupa nor...
Sa vars marile si oceanele care sa spele tot...
Sa raman doar eu in lumea mea
Singura si cea mai vie...

Sandrina- Помолимся за родителей (Sa ne rugam pentru parinti)

(O traducere a mea din rusa)

Am baut devreme din viata matura
Dar acum as vrea sa fug...in copilarie as vrea sa fug...
Vreau atat de mult sa te cuprind, mama
Si tatei sa-i povestesc ale mele taine...

Iertati-mi pacatul despartirii...
Timpul pe toate le-a amestecat si dus la vale...
Fie ca Iubirea si Gingasia sa va pazeasca casa
Ele sunt din a mea copilarie...

Refren:
Sa ne rugam pentru parinti, pentru toti cei vii si cei ce locuiesc in cer...
Si atunci cand se va face frig, le vom incalzi sufletele cu lumanari...
Sa ne rugam pentru parinti ingerilor nostri pazitor...
Sa ne rugam, si candva si copiii nostri se vor ruga pentru noi...

Eu demult am devenit mai intelept si mai matur...
Dar numai acum am inteles ceva, am inteles Adevarul
Sa dea Domnul sa plecati cu un minut
Inaintea copiilor vostri demult incaruntiti, inaintea noastra cei demult carunti..

Iertati-mi pacatul despartirii...
Timpul pe toate le-a amestecat si dus la vale...
Fie ca Iubirea si Gingasia sa va pazeasca casa...
Ele sunt din a mea copilarie...

Refren:
Sa ne rugam pentru parinti, pentru toti cei vii si cei ce locuiesc in cer...
Si atunci cand se va face frig, le vom incalzi sufletele cu lumanari...
Sa ne rugam pentru parinti ingerilor nostri pazitor...
Sa ne rugam, si candva si copiii nostri se vor ruga pentru noi...

Jurnalul vesel Eralash in romana! traducerea imi apartine. Savurati si voi!

Sandrina- Печаль река (кавер)

Durerea cea mai grea...

Nu-i suferinta mai grea-n lumea mare
Decat calvarul unui suflet ce nu stie
Ce-i va aduce clipa urmatoare
Si iadul-n el urla nebun ca o bestie.

Frica de sine, frica de durere
De-a pierde inimi, bucurii de tot
Frica de oameni, frica de iubire
De moarte si de viata la un loc.

O suferinta-ntinsa, un rastignit al noptii
Esti intre al vietii si al mortii brat de plumb
Iar de Iisus prin cruce a stins flacara mortii
Pe tine ea te-arunca-n flacari mai adanc

Si n-ai scapare de pecetea sortii
Tu- om cazut din leaganul Iubirii
Decat in tine, misca pietrele si muntii
Ca sa gasesti Izvorul Fericirii...

Daca mai crezi catva-n voia Iubirii
Ce-astepti sa te distruga, te va infiripa
De te crezi fericit, invingi stigmatul firii
De te crezi osandit, osanda vei purta..

Nu te-ntreba de ce-i asa a vietii lege
Raspuns nu vei gasi aicea pe pamant
Doar fericirea de o cauti- vei afla-o
Caci Domnul pentru ea te-a plamadit

Nu ma intreb...

Si iar ma rog febril, ma rog ca prima data
Nici nu stiu cata vreme-n urma a fost...
Si ruga-mi parca-i mai fierbinte, mai curata,
Si Doamne Tu, Tu o stii pe de rost...

Dar nu ma mai intreb de ce se-ntampla toate
De ce te strig adesea, dar nu renasc din scrum
Si intre noi de parca un hau cumplit se casca
Stiu, ca voi intelege -ntro zi dar nu acum...

Simt ziua ceea e aproape, da, aproape...
Cand ingropa-voi restul unui trecut netot
Si-n clipa sfanta, a renasterii din moarte
N-oi regreta c-am trait printre vii ca un mort...

Si daca mai iubesc, mai plang si ma mai doare
Si daca nu mai sunt eu acea care am fost
Si daca inima-mi in piept inca se zbate
Inseamna ca sunt vie si toate au un rost...

Si ruga mea spre Tine iarasi se inalta
Ca un potir in flacari, inainte ca sa plec
Te rog sa-mi pui in el un strop divin de viata
Care sa spele frica de moarte si de tot...

Sandrina- Prin straini (Cover)

Marilena Radu- Prin straini

Sandra, ingerul si masinuta de sticla

                                                          Capitolul 7
                                                       Tara fericirii
Era ora 3 de noapte...Sandra statea la geamul camerei ei cu ochii umflati de plans si cu inima strapunsa de o amara tristete...El nu venise...
- de ce....cu ce i-am gresit...poate l-am suparat cu ceva...poate inca va veni...
si lasa din nou lacrimile sa-i siroiasca riuri in suflet si pe obrajii rosii si fierbinti...
Ingerul nu-si facu aparitia nici in noaptea ceea nici in noaptea urmatoare...Sandra se topea vazand cu ochii... Nu mai avea pofta de mancare, nu vorbea cu nimeni si nu mai gasea bucurie in nimic...
- de ce imi faci asta...de ce nu te induri de suferinta mea... Doamne, de ce nu pot uita zambetul cela, vorba, privirea... Cum sa traiesc mai departe cu asta...
Zilele treceau cumplite si tacute... Sandra parea mai mult o umbra nu un om... Toata ziua o petrecea mai mult in pat hranindu-se cu lacrimi si ganduri care mai mult ii otraveau sufletul...

- Sandra...Sandra...
Fata deschise pe jumatate ochii tumefiati...Avea o privire tulbure ca a unui bolnav incurabil si tremura ca o frunza in bataia vantului...
- mi-e frig...rosti ea cu un sfert de glas incercand sa se miste putin..
- Arzi toata! sa mergem
Ingerul o lua in brate cu tot cu plapuma si iesi nevazut prin geamul deschis...
- Du-ma in Tara Fericirii...biigui ea implorator cu glasul unui muribund...
- am se te duc acolo de unde incepe Tara fericirii, raspunse el cu blandete si dragoste...
- stii, nu e nimic mai trist decat sa afli intr-un sfarsit ca viata e Bucurie dar sa-ti fie sufletul atat de bolnav incat sa nu te mai poti bucura de ea...tu n-o sa ma mai lasi, nu-i asa? spuse Sandra cu nadejde si implorare in glas...
Vazduhul proaspat i se prelingea in suflet ca un balsam datator de viata...Nu mai simtea spatiul, timpul, durerea si era totusi foarte slabita fizic, iar fruntea ii ardea inca...
-Ajungem...
Se oprira langa o banca...El o aseza cu grija si se aseza si el alaturi...
Sandra privi cu ochii semideschisi in jur..
- Manastirea Sf. Teodor Tiron ?
- da, ne aflam in scuarul manastirii...
- aici am fost botezata, iata aici in capela asta, spuse ea aratand cu degetul
- de ce m-ai adus aici?
- ...totul va fi bine, sa nu te indoiesti de asta
- nu am fost demult la o biserica...dar am vrut...stiu ca El are puterea sa vindece sufletul meu...multumesc ca m-ai adus...
- ma simt bine aici...Intotdeauna m-am simtit bine in Casa Domnului...Aerul asta e viu, caci e incarcat de dragoste... simt vesnicia aproape...vreau sa stam aici pana dimineata, te rog mult...
Sandra schita un zambet si in scurt timp adormi ghemuita pe banca.
O trezira dangatele de clopot...Ingerul nu mai era alaturi...
Cuprinsa de frica se uita de jur imprejurul ei... Il vazu stand la cativa metri de ea cu privirea-i blanda atintita spre cer..
- ah, acolo erai....ce faci acolo? zambi ea ridicandu-se de pe banca. Ma simt mult mai bine. Febra a trecut. Am asa o pofta de viata...
- sa-ti traiesti viata asa ca sa ne intalnim cu totii in lumea de dincolo...Eu voi fi mereu langa tine...Te voi veghea in fiece clipa. Ma vei simti aproape...Ai grija de tine si de sufletul tau...
Spunand acestea ingerul disparu...
Incepea Liturghia de duminica...

Sandra, ingerul si masinuta de sticla

                                                                     Capitolul 5
                                                    Arta Origami si sensul Creatiei

- scuza-ma ca te-am facut sa ma astepti atat. Nu stiam ce sa aleg pentru tine spuse Sandra sfios si ii intinse o cutioara cu decorati vesele pe ea...
- ce e acolo?
- deschide si vezi
Ingerul deschise cutia si arunca o privire lunga la continut, apoi la Sandra.
- E un porumbel cu o inimioara in cioc confectionat din hartie in tehnica Origami..Ma ocup de un an cu aceasta arta...
Ingerul continua sa o priveasca lung si cu nedumerire...
- Ia-le...il indemna ea apoi rise incet, copilareste- De data asta stiu ce fac... Creatia e de origine divina, deci are viata...e vie...
Ingerul inchise cutia si o ascunse cu grija fara ca Sandra sa observe bine locul.
- ma ocup si cu alte genuri de arta in care folosesc hartia ca materie prima...dar origami in special arta origami clasica ma atrage in mod deosebit...sa creezi o floare, un animal sau orice alt lucru sau fiinta dintr-o singura bucata de hartie fara a folosi foarfeca sau cleiul pare ceva aproape nepamantesc...da, nu pot sa nu fac asociere la felul in care Dumnezeu a creat natura, omul, tot dintr-o bucata,apoi a suflat suflare de viata peste el... tot asa si creatorul de origami ciopleste la lucrarea sa cu multa migala, dragoste si dedicare, daruindu-i o parte din sufletul sau viu ei...
Ingerul porni incetisor masina fara sa se intereseze de directia in care s-o ia...
- De mai demult mi-a aparut o intrebare - zise Sandra mai departe- la care noi muritorii de rand nu putem sti raspunsul si poate ca nici n-ar trebui sa ne intrebam... dar ma gandeam oare cum va fi cand Dumnezeu va crea un pamant si un cer nou... va transfigura pamantul....si cerul va fi pe pamant.....ce sa va intampla cu toate lucrurile materiale care exista pe pamant, de la cladiri pana la obiecte mici, obiecte de arta...muzee, biserici, obiecte de cult, icoane, picturi, sculpturi, carti, chiar si lucrari origami... stim din fizica ca nimic nu se pierde- totul se transforma... si ma intrebam cum va fi sa fie... poate ca toate obiectele bisericesti si de arta- acele obiecte create din iubire pentru a da Slava Creatorului... si poate ca si lucrarile mele origami se vor transfigura in lucruri dintr-un material nesupus stricaciunii... si vor prinde viata in miscare.. oare ar putea pieri fara urma? sa fi fost create ca sa piara? ...mai ales lucrurile sfinte, icoanele cu chipul Mantuitorului si al sfintilor? ...
- Iti inchipui sa zboare fluturii mei origami, sa se aseze pe nouri si sa soarba nectar din florile paradisiace- spuse ea entuziasmata- sau din florile origami devenite paradisiace, cu aroma si frumusete vesnica ? ...toate se vor afla acolo intr-o armonie perfecta ....ca intr-un vis preafrumos care nu poate fi descris in cuvinte, dar Imparatia Domnului...va fi realitate, va fi viata, iubire, bucurie eterna...
- ma gandesc ca si acele opere de arta facute bucati, inghitite de flacari sau de ape tot se vor transfigura in ceva...
- in bucati de suflet... spuse ingerul abia perceptibil...
- in bucati de suflet? da...care vor pluti o vecie pe Riul Iubirii...
Masina plutea cu viteza mica pe deasupra orasului imbracat in lumini...
- vreau sa traiesc....numai prin creatie mai simt ca traiesc, ma simt mai aproape de divinitate...nu vreau decat sa traiesc si sa am forta si inspiratia de a crea in continuare pentru Dumnezeu, pentru oameni, pentru mine... simt ca aceasta imi este menirea... Un artist e ca o luminare arzanda, se mistuie repede, dar in schimb raspindeste lumina si caldura... nu vreau sa fiu lumanarea neaprinsa care nu-si implineste rostul...
Sandra nici nu observa cand ajunsera in dreptul ferestrei. In camera ardea lumina...
- cred ca eu am uitat-o aprinsa, spuse ea coborind in graba...


                                                                Capitolul 6
                                                    Intamplarea din padure

- ce s-a intamplat, intreba ingrijorat ingerul privind-o pe Sandra apropiindu-se de masina cu pasi lenesi, nesiguri si cu ochii in pamant...
- nimic...raspunse ea absent...urmaream un film cand am auzit bataia ta in geam...
- am senzatia - continua fata luand loc in masina - ca am trait vietile tuturor personajelor din filme, ale oamenilor din jurul meu, ba mai mult- de pe intreg pamantul... numai viata mea nu...n-am avut curajul...
Scoase un oftat adanc:
- Padurea e un bun refugiu pentru o inima ranita... ma plimb adesea ziua prin paduricea din fata casei...imi face bine... dar cu tine m-as plimba si pe timp de noapte... trebuie sa fie fantastica padurea noaptea... sa facem mai intai un tur pe deasupra ei...
Masina se indrepta imediat inspre padure...
- e fantastica padurea vazuta de aici, exclama Sandra exaltata...apoi soptind: iti multumesc pentru aceasta plimbare... coboara putin si sa zburam de-a lungul ei...
- magnific! hai sa facem cateva cercuri... stai putin , auzi?
-? 
- acum s-a auzit mai tare....e un glas de femeie care pare sa aiba nevoie de ajutor....vine din partea ceea...hai mai repede...am spus mai repede, nu ma auzi...?? striga Sandra indignata...
Ingerul mari putin viteza... 
- Iata-i...opreste aici...Sunt cativa vlajgani care isi bat joc de o fata! Fa ceva, ce stai?
Tipetele disperate de ajutor deveneau din ce in ce mai sfisietoare
- asta imi sfasie inima...Ce-i cu tine, de ce nu te misti?? o vor omori...inca o mai poti salva, urla Sandra exasperata...
Ingerul lasa capul in jos ramanand nemiscat
- nu ai inima deloc? doar l-ai salvat pe omul cela care voia sa se arunce de pe acoperis, de ce n-o poti salva si pe ea? daca nu o poti ajuta de unul singur fa asa ca sa treaca pe aici o masina, sau masina politiei si sa o salveze si sa-i bage pe nenorocitii astia la duba cat nu au facut si alte victime. Doar poti face asta, nu? puteam fi eu in locul ei....daca eram eu tot ai fi stat asa ca o statuie? 
Tipetele se transformara in gemete scurte care deveneau din ce in ce mai slabe si mai rare...Sandra vazu siluetele celor 6 barbati disparind in negura noptii si izbucni in lacrimi...
- daca tot nu faci nimic sa plecam de aici...nu mai suport...
Masina se intoarse si porni din loc... 
Sandra mai planse putin apoi se linisti..
- iarta-ma spuse ea vinovata..pur si simplu ma doare grozav sa vad cum aceasta lume atat de frumoasa si perfecta, se automutileaza in halul asta... oamenii nu pentru suferinta asta crunta au fost creati, nu pentru Moarte...ci pentru Viata, pentru Fericire...Pacat ca n-au inteles asta...Stii care e cea mai grea suferinta... Frica...
...Mi-am amintit o piesa muzicala despre doua prietene pe nume Viata si Moartea, mai bine zis foste prietene...Viata a invitat-o pe Moarte la un restaurant in speranta ca vor reusi sa se impace... Moartea nu era suparata pe Viata, doar avea alte viziuni si ar fi fost bucuroasa sa se imprieteneasca din nou cu Ea... Au ciocnit cate un pahar de coniac, minunandu-se de cat de bun era, dar nu au reusit sa evite motivul certei de atunci...
Si-au amintit cum in noaptea aceea se ciondaneau in privinta unui copilas cu bucle aurii si nu reuseau sa-l imparta in timp ce mama lui plangea amarnic dupa geam...
Viata ii reprosa Mortii ca l-a luat atat de devreme cand ar fi putut sa mai traiasca.
Moartea i-a raspuns ca i-a fost descoperit de Dumnezeu ca copilul cela daca avea sa creasca ar fi ajuns un criminal, si impietrindu-si sufletul nu s-ar fi putut intoarce cu fata catre Domnul...
Viata a exclamat mirata ca nu a stiut asta, apoi a intrebat-o daca isi aminteste de acea batrana care o chema insistent, nemaisuportand chinurile iar ea tot nu venea...
Moartea i-a raspuns ca batrana cu pricina a aruncat un blestem asupra fiicei sale de pe urma caruia aceasta se chinuia mult. Trebuia ca fiica sa reuseasca sa revina din departare si batrana sa scoata blestemul cela de pe capul ei inainte sa plece la Domnul.
Viata a ramas iarasi mirata spunand ca nu a stiut nici de aceasta, dar nu s-a dat batuta si a insistat iar:
- dar acel barbat de 40 de ani tot a trait putin...
- da, putin- a raspuns Moartea dar a reusit sa faca multe si cam toate rele si nu s-ar mai fi cait niciodata pentru faptele sale...
Chiar in momentul cela Mortii i-a sunat telefonul mobil...Fata i-a devenit palida, vocea calma si sobra si ridicandu-se isi lua ramas bun de la Viata spunand ca are o plecare urgenta...
- Ma gandesc- zise Sandra dupa un scurt timp- ca vietile oamenilor sunt cu adevarat foarte diferite si totusi...fiecare trebuie sa aiba drumul sau spre fericire...nu poate fi altfel! Viata de aici e doar o incercare iar Dumnezeu se ingrijeste de fiece suflet ca sa poata dobindi raiul- adica Viata cea adevarata ...si ce conteaza cat traiesti 80 de ani, 20, 1 an sau o zi, oricum viata e o clipa dincolo de care urmeaza vesnicia...important e cat traiesti aici sa reusesti sa desprinzi din sufletul tau o scinteie de lumina care sa-ti aprinda lumina Eterna...un singur lucru imi mai ramane neclar...De ce Dumnezeu le da viata oamenilor despre care stie ca vor ajunge in iad pentru vecie...poate pentru ca ei sa-i ajute pe altii sa ajunga mai repede in rai...
Sandra scoase un oftat lung si o lacrima incepu sa-i joace in ochi...
- ajunge pentru azi...sa ne intoarcem...

Sandra, ingerul si masinuta de sticla

                                                 Capitolul 3
                                                Sinucigasul

- de ce ai intarziat atat? aveam un vis frumos...ingana ea parca incercand sa para suparata...
- deci visul era mai important..
- nu am spus asta...tu...mai duci pe cineva cu masina asta?
- are vreo importanta?
- nu stiu...am intrebat si eu...Stii unde vreau sa mergem azi? inca din copilarie imi doream sa ating un nour ca sa vad daca e chiar pufos ca vata
- curajoasa dorinta...
- inteleg ca probabil acolo sus e foarte frig. Dar o sa ma imbrac bine. Asteapta putin.
Sandra isi lua un palton gros de iarna si niste cizme...
-Ar fi bine sa mergem cat mai repede, de altfel risc sa ma inadus de caldura in straiele astea...Parca as fi un eschimos pe o sanie din gheata, spuse ea rizind, asezandu-se nu tocmai cu multa eleganta in masina...
- tine-te bine eschimoaso... spuse ingerul cu surisu-i caracteristic
- am crezut ca langa tine nu ma paste niciun pericol... facu ea dezamagita si putin speriata.

- nu credeam sa ma pot obisnui cu masinaria asta - spuse ea dupa un timp- dar e chiar faina...stii, iti spuneam ca vreau acolo sus ca sa testez compozitia nourilor dar in primul rind vreau sa ma simt mai aproape de Dumnezeu...ma intreb oare cum e sa fii inger...sa fii...
- asteapta-ma aici! o intrerupse el vadit speriat...
- ce...ce-ai spus? cum...doar n-ai de gand sa ma lasi singura... striga ea terifiata.
- nu e vreme de pierdut...vezi omul cela vrea sa arunce de pe acoperis
- nu vad..unde?
- nu conteaza, asteapta-ma aici!
- vin cu tine!
- nu se poate!
- stai....si ce poti face tu? esti ingerul lui pazitor sau ce? el cu siguranta are ingerul lui...
- vrei sa moara si sa ajunga in iad?
- nu...
- atunci asteapta-ma! revin curand..
- macar parcheaza masina undeva pe un acoperis....nu ma lasa aici... rosti ea si vocea ii degenera intr-un plans amar de ti se rupea inima.
Ingerul nu o mai auzea. Plecase. Sandra isi sterse putin lacrimile cautandu-l insistent cu privirea pe fiecare dintre acoperisurile aflate in orizontul ei vizual si avand grija sa nu faca vreo miscare in plus de teama sa nu se prabuseasca cu tot cu masina in gol...Nu intelegea unde disparuse, cum de putu sa-l scape din priviri...
- m-am intors..
Sandra nici nu-si ridica privirea. Privea in gol smiorcaindu-se incetisor
Ingerul urca dar nu porni din loc...Peste cateva minute de tacere fata zise incet printre sughituri:
- am crezut ca a trecut o vesnicie...
- mergem?
- unde... facu ea absent parand sa nu inteleaga...Cat ai lipsit tu m-am incalzit si m-am racit de 100 de ori... Vrei sa capat o pneumonie...
Sa ne intoarcem..
Masina porni indarat..
Venindu-si putin in fire, Sandra zise:
- si totusi tu trebuie sa stii cum sunt nourii...
Ingerul nu raspunse si mari viteza.
- coboara...am ajuns...
Sandra nu se clinti din loc...
- ai reusit sa salvezi omul acela...se interesa ea cu sfiala...
- da...spuse el fericit...
Fata zimbi inviorata si iesi cu miscari sigure...Apoi ii intoarse o privire calda:
- pe curand...

                                                    Capitolul 4                                          

                                          Intrebari existentiale

- azi ai venit mai devreme, spuse Sandra si sorbi zgomotos inca o inghititura din ceaiul fierbinte... vrei un ceai? ah, scuza-ma, am uitat ca tu... in fine, eu termin ceaiul si vin...
- nu-mi pot scoate din minte intamplarea de ieri...Trebuie sa fie groaznic sa mori de asa o moarte... Imi rasuna acum in minte cuvintele parintele Savatie Bastovoi despre sinucidere, despre nevoia fireasca a omul de a muri inainte de vreme...de a insfaca moartea de piept - vocea incepu sa-i tremure nervos - si a intreba-o cine esti, ce vrei si de ce mi-ai fost data mie pentru ca atat de mult fiinta mea nu te rabda si gandul la tine imi face viata neviata, asa incat as vrea sa mor o data pentru ca oricum viata asta tiranizata de gandul la tine nu este viata...(...) Trupul poate fi mort, functiile lui pot fi incetate, iar sufletul inca sa nu fi plecat din el...Pentru ca sufletul omului pacatos se-mpotriveste in mod firesc realitatilor de dincolo si vrea sa mai zaboveasca aici...si nu este lucru mai ingrozitor decat zbaterea sufletului in lupta lui de a ramane inca pentru o clipa macar in viata aceasta.. (...) suferinta despartirii sufletului de trup este ingrozitoare fiindca sufletul se desparte de trup nu ca ceva strain sufletului...aceasta durere ar putea fi asemanata cu durerea pe care ar trai-o omul daca cineva i-ar prinde venele toate si ar trage de ele fara ca ele sa se rupa scotindu-le incet din trupul lui si omul n-ar muri pana in ultima clipa...de aceea este cu neputinta a curma omului suferintele de dinaintea mortii, pentru ca toata durerea lui demult nu mai sta in trup ci este luata in sufletul lui in chip desavarsit si purtata cu el mai departe si numai Hristos ar putea sa-i ridice aceasta durere...
Sandra se opri rasufland din greu de parca tocmai facuse o munca fizica peste puterile ei...Ramase uimita ca-si aducea aminte atat de bine cuvintele parintelui Savatie, desi dupa toate cate se petrecusera in acele zile nu cred ca avea de ce...Suspina adanc si continua:
- La sfarsit parintele spunea ca " moartea nu este un dusman care trebuie invins. Este un prieten care ne sopteste cele despre Dumnezeu, cele despre noi, cele despre vremea intalnirii noastre in chipul cel mai desavarsit cu Ziditorul nostru de care ne-am despartit in chip nefiresc..."

Dintotdeauna ca si pe parintele Savatie m-a preocupat fenomenul mortii, si deja demult asta a devenit o obsesie. Mica fiind credeam ca dupa moarte nu mai e nimic si asta ma ingrozea. Apoi am aflat ca omul are suflet nemuritor si vesnic, dar moartea si vesnicia continua sa ma ingrozeasca si acum...Straniu lucru, am vazut moartea cu ochii de atatea ori dar oricum mi-e frica de ea...Ti-as pune cateva intrebari cu privire la asta dar mi-e teama ca nu-mi vei putea raspunde...Tu esti duh nesupus mortii fizice... ce poti sti tu...
Ingerul nu raspunse nimic. Sandra continua:
- de ai sti cate intrebari ma framanta... Daca nici tu nu-mi poti raspunde la ele....atunci cine?? mintea noastra a oamenilor este marginita de lut, iar tu ai acces daca nu deplin atunci larg la realitatile taramului de aici si de dincolo...
de ce...de ce... vietile si destinele oamenilor sunt atat de diferite...? de ce eu sunt eu si nu o alta persoana...de ce m-am nascut anume aici in aceasta tara si in aceasta perioada istorica, si da logic de ce sunt fata si nu baiat... ce am fost inainte sa ma nasc? daca nu as fi fost om as fi putut fi o alta fiinta, o bacterie, un animal, un inger sau un...demon?..cum simte viata un animal... moartea pentru el inseamna neant vesnic? dar un inger...
- crezi ca fericirea ta sta in raspunsurile la aceste intrebari? intreba el grav...
- nu stiu...stiu doar ca ele stau ca niste stalpi de electricitate doboriti de furtuna in calea fericirii mele...
Dupa o tacere lunga si grea Sandra continua...
- Spune-mi macar...spune-mi ce e Iubirea, nu poti sa nu stii macar asta...
- Iubirea... Daca nu ar fost Iubirea, nu ar fi existat nimic...nici macar o farama de materie moarta...nici....
- ar fi putut - il intrerupse ea- sa se intample sa nu existe nimic, nici chiar Dumne...?
- Dumnezeu - o intrerupse el acum- tine pamantul in mana Sa. Daca i-ar da drumul s-ar rostogoli ca o minge de ping-pong...dar Iubirea nu poate face asta...
- stiu ca Dumnezeu este Iubire, nu doar din carti ci mai ales din experienta vietii mele... demult am inteles problema raului si suferintei in lume...Si totusi uneori sufletul nu mai poate simti Iubirea asta...nu exista iad mai mare...Oare e cu putinta sa descoperi cu adevarat Puterea Iubirii, iar mai apoi sa te indoiesti de ea...
- vei intelege totul pe parcurs...Sper ca vei intelege...
- Ne-am luat cu vorba si nici n-am observat cat de frumos e orasul noaptea...zise Sandra mai mult intr-o doara...

Sandra, ingerul si masinuta de sticla

   Primele 2 capitole din prima mea carte, mai bine zis ceea ce e posibil sa ajunga o carte)) mai vedem... astept parerile voastre...    

                   Sandra, ingerul si masinuta de sticla

                                                     Capitolul 1                                        

                                               Prima calatorie.

Sandra isi dorea demult o masinuta toata facuta din sticla, care sa apara  in fiece noapte singura in dreptul ferestrei ei si cu care sa colinde imprejurimile de la inaltimea zborului pasarii. Un vis obisnuit de copil. Numai ca Sandra nu mai era un copil...

Era o seara ca toate serile. Sandra se culca obosita cand deodata auzi batai usoare in geamul camerei ei de la etajul 5 . Fata incremeni. Nu a mai simtit niciodata o frica atat de teribila. Inima i se facu cat un purice zbatandui-se sa-i sara din piept.. Se acoperi cu broboane reci de sudoare...In mintea ei pe jumatate blocata de frica roiau scenarii apocaliptice. I se parea mai mult ca oricand ca moartea ii sufla in ceafa... O fi fost probabil si influenta thrillerelor vizionate in acea perioada. Ii era frica sa faca o miscare cat de mica, ii era frica si sa respire. Nu stiu cat statu asa cand in sfarsit isi lua inima in dinti si cu mainile tremurande incerca sa-si vire capul sub plapuma, dar nu reusi. Mainile nu o ascultau...

Bataia in geam se repeta de data asta cu mai multa putere. Sandra incepu sa creada ca e deja pe cea lume... Si totusi inca mai persista reflexul de a-si trage plapuma peste ea... Nici nu-si dadu seama cum reusi sa-si bage capul dedesubt ca strutul...Ei, cine s-ar fi dovedit mai tare in situatia asta...

Bataile in fereastra incetara...Bataile puternice ale inimii inca nu asa incat Sandra nu se hotara sa scoata capul de sub plapuma... Statu asa probabil cateva secunde care ii parura o vesnicie intreaga... Incet-incet incepu sa-si dea curaj si se mai linisti. chiar incerca sa dea putin plapuma la o parte si sa priveasca cu un ochi prin camera, apoi in directia geamului... Dinspre geam venea o lumina puternica. Probabil credeti ca Sandra facu pe ea de frica... Nu, era atat de incremenita ca nu putu... Greu de crezut dar dupa cateva secunde in care privirea i-a fost atintita spre acea lumina parca nepamanteasca simti un fior dulce inefabil... Nici nu pricepu cum se trezi in dreptul geamului deschis. Uitandu-se mai bine vazu afara la nivelul ferestrei un vehicul neobisnuit, in intregime din sticla care lucea ca soarele..da, da era acea masinuta din gandurile si visele ei... dar nu avea un loc ci doua, unul in fata si altul in spate... Dumnezeule, oare era cu putinta...

- Urca...se auzi un glas ferm dar bland...

Pe bancheta din fata statea o faptura de statura mica cu chip de om si 2 aripi... invaluita in lumina. Semana cu un inger. Sandra intelese ca ea era sursa acelei lumini paradisiace.

- Cine esti ...biigui Sandra, inima careia continua sa se zbata cu putere...

Faptura surizand spuse:

- Tu cum crezi...?

- Ingerul meu pazitor? rosti ea in soapta dupa cateva secunde...

- Sa mergem...

- Unde?

- Asta imi vei spune tu. Ia-ti repede o haina. Doar n-ai de gand sa mergi asa dezbracata.

Sandra schita un suris slab si se indrepta rusinata spre scaunul pe care tinea hainele de toate zilele...

- imbraca-te mai grosut... afara e racoare ..se auzi glasul ingerului...

Sandra isi lua repede rochia ei preferata, lunga pana in pamant, in culori alb bleu si arunca pe ea o scurtita de toamna...

-Sunt gata...

- Sa mergem...

- cum urc in asta...?

Ingerul zambi si-i raspunse..

- Inainteaza fara frica... Sandra intinse piciorul. Peretele nu mai era o bariera. Trecu prin el cu usurinta si se pomeni in dreptul vehiculului de poveste. Semana cu o masina decapotabila in stil retro, dar fara usi si fara roti, iar cele doua banchete aduceu mai mult cu nise fotolii stilate...

-urca..

- mi-e frica...da-mi mana

Ingerul ii dadu mana si o ajuta sa se aseze pe bancheta din spate...iar el isi lua locul sau.

Uitandu-se in jos Sandra vru sa tipe, dar nu putu..

Inchise ochii strans si cu un glas sugrumat spuse:

- se vede totul prin ea...e din sticla toata...

- ca in visele tale, nu-i asa?

Sandra tacu si hotari sa nu deschida ochii pentru nimic in lume...

- unde mergem?

- nu stiu...facu ea fisticita...

- cand vei sti imi vei spune si vom porni... nu are de ce sa-ti fie teama…

Sandra simtea in inima ei ducandu-se o lupta intre frica ceea paralizanta si o stare de exaltare teribila imposibil de descris in cuvinte...si parea ca ultima va invinge....

Deschise ochii si privind fix inainte spuse..

-Demult imi doream sa merg pe la locurile copilariei mele... e in sectorul XXX, aproape de aici...

Ingerul rise incet:

- Pornim...

Sandra inchise iar ochii strans...Masina plutea in aer fara sa scoata un zgomot cat de mic. Vazduhul racoros de sfarsit de vara ii patrundea prin trup si i se scurgea in suflet ca un balsam binefacator... Se simtea de parca trezindu-se dintr-o lunga hibernare la viata... Libertatea spatiului o cuprindea intr-o imbratisare nemarginita si dulce...

- Dintotdeauna mi-a fost frica sa zbor cu avionul, spuse ea..

- avionul e o masinarie facuta de maini omenesti. O defectiune la mecanism, si pac...

iar aceasta masina nu se strica chiar daca pica de la inaltimile exosferei...de fapt, ea nici nu are cum sa cada... rise el incetisor…dupa care adauga: si apoi noi zburam cu o viteza mult mai mica...

- pot sa te intreb ceva? de ce ai nevoie de masina daca poti zbura cu aripile tale..

Ingerul si mai amuzat nu gasi de cuviinta sa-i raspunda...

Sandra simtea vazduhul ii vijiindu-i pe la urechi tot mai tare. Nu-si putea da seama cu ce viteza zburau...dar parea ca destul de repede. Vroia grozav de mult sa deschida ochii, dar frica o tinea paralizata.

- sa zbori pe deasupra orasului si sa nu-l poti admira de sus...ce prostie...Fie ce o fi...

am sa ma uit...

Fara sa se gandeasca mai mult deschise ochii... Caruselul roata dracului trebuia sa fie o nimica toata pe langa asta...

- aaaaa.... opreste, opreste te rog...coboara...am sa cad..nu vreau sa mor... te rog...tipa ea cu o voce ce parca nu era a ei...apucandu-se strans de speteaza banchetei din fata.

- coboara chiar acum...altfel nu-mi mai esti inger...

- nu pot cobori, raspunse calm ingerul... sunt doar case jos...

- coboara ti-am spus... imi vrei moartea tu care te numesti ingerul meu pazitor?..si incepu a plange isteric...Lacrimile ii impainjenisera ochii astfel incat nu mai vedea clar in jurul ei...

Masina dupa putin timp se opri...

Sandra isi sterse lacrimile cu maneca scurtei... se aflau pe o mica intindere cu iarba...intre cateva blocuri inalte...

- unde suntem?

Tacere...

- ajuta-ma sa ies de aici...spuse fata cu nemultumire

Ingerul nu facu nicio miscare.

- ma descurc si fara tine! se rasti ea cu o doza mare de lehamite in voce.

Tremurand de frig dar mai ales de frica se ridica abia-abia si calca pe iarba. Lua o gura mare din aerul imbibat de mirosul si enigma noptii aceleia si dupa putin timp spuse:

- e bine aici... natura asta...n-am simtit-o nicicand atat de aproape... e atat de bine, departe de oameni...doar eu si natura asta...iarba...luna....de fapt...si tu....da, doar noi si ea...nu m-am gandit niciodata ca noaptea poate fi atat de magnifica aici... in mijlocul naturii...

- de ce spui ca e bine departe de oameni?

- de la un timp ii inteleg tot mai putin pe oameni... adica inteleg de ce se comporta intr-un fel sau altul...si in acelasi timp nu-i inteleg... ma uit la ei..ii privesc dar nu-i vad... nu le mai pot simti sufletul, gandurile, dorintele chiar si celor mai apropiati oameni... nu pot sa spun ca nu-i iubesc...Ii iubesc si totusi... simt o distanta colosala intre mine si ei... parca as fi straina cu toti... parca ei ar trai intr-o lume iar eu in alta...si parca ar fi normal ca toti sa ma trateze cu raceala si ignoranta iar nu cu dragoste...

- cum crezi, de ce simti asa?

Sandra vru sa raspunda dar simti un nod mare in gat si tacu...

Se aseza pe locul ei din masina si-si atinti privirea catre luna..

- Putem sta aici pana dimineata?

- dar cum ramane cu locurile copilariei?

- poate alta data...zise fata cu nesiguranta in glas...

- bine, cum doresti...

 Sandra incerca sa savureze cat mai mult din atmosfera acelei nopti neobisnuite care i se oferi in dar si lasandu-se dusa de ganduri pierdu cu totul firul timpului...

- e timpul sa ne-ntoarcem, o trezi din visarile ei glasul ingerului.

Fata ar fi vrut sa mai stea dar ii paru inutil sa insiste...El isi lua locul sau din fata si inainte ca masina sa-si ia zborul Sandra ca masura de siguranta inchise ochii si ii deschise numai cand auzi " am ajuns". Erau in dreptul geamului camerei ei dar Sandra nu se grabea sa iasa din masina...

- stii...cred ca problema e in mine, dar nu-mi dau seama ce as putea face sa schimb asta...

- e timpul sa pleci...o grabi el

- o sa mai vii?

- noapte buna, ai grija de tine...

Sandra pasi in camera ei si uitand sa se mai dezbrace cazu ca un bolovan pe pat...Dand cu mana de telefonul mobil vazu ca era ora 12... Crezu ca nu va mai putea dormi in noaptea aceea dar somnul o dobori in scurt timp...

                                               

                                                  Capitolul 2

                                              Casa copilariei

                                                         
- ce-i cu mutra asta atat de enigmatica? ce s-a intamplat?
- ti se pare, mama...e totul in ordine.
Toata ziua urmatoare Sandra o petrecu cu gandul la noaptea trecuta. Numarand cu infrigurare clipele se tot intreba -va veni el, oare si in aceasta noapte...
Se lasa seara si inima i se zbatea tot mai tare... Nu indraznea sa se culce. Se plimba agitata prin camera dintr-un colt in altul gandindu-se numai ea stiind la ce, dar intr-un final frinta de oboseala se trinti pe pat imbracata cum era... Aproape atipise cand auzi aceeasi bataie usoara in geam... Oh, inima, nu ma fa de rusine...
- Astazi unde mergem? intreba fata cu glas somnoros
- ai uitat ca tu hotarasti locul...? sper sa fii mai curajoasa azi...
- nu stiu daca am fost curajoasa vreodata..mormai ea... Mergem acolo unde n-am reusit ieri spuse ea in sfarsit cu mai multa indrazneala in voce.
- fie dupa voia ta.
Masinuta de sticla porni. Sandra se straduia din rasputeri sa nu-si piarda cumpatul. Cu ochii seminchisi se gandea ce sa spuna ca sa para curajoasa... Dar tacu tot drumul care de data asta fu mai putin infricosator...
- Iata-ne ajunsi... 
Sandra iesi incet. O incerca un sentiment special. Pe intuneric cu greu recunoscu curtea copilariei sale...
Se intoarse brusc catre inger: 
- ne-ar putea vedea cineva...
- ieri nu parea sa te preocupe asta, zise cu acelasi suris tainic... ai uitat ca nimeni nu ma poate vedea in afara de tine?
Blocul cu 3 etaje in care copilarise pana la varsta de 6 ani parea ca imbatranise o data cu ea... vru sa intre dar se opri. Ar fi speriat-o de moarte pe bunica care locuia acum acolo.
- sa facem o plimbare de-a lungul curtii spuse Sandra.
Pe locul asta a stat candva scrinciobul copilariei mele... ofta ea nostalgic...sunt multi pomi fructiferi pe aici. Aproape o livada. Imi amintesc cum ne infruptam noi copiii din fructele dulci si aromate...cum faceam torturi din nisip si le decoram cu floricele de camp si visine, sau alte fructe. O data am preparat vreo 10 astfel de torturi pe marginea de piatra din fata casei, impreuna cu un baiat cu vreo 8 ani mai mare ca mine pe nume Sergiu. Avea putin retard mintal, dar eram cei mai buni prieteni... A doua zi bunica a iesit cu matura si le-a dat jos pe toate...Probabil ii paru ca nu stau bine acolo...Sandra incepu sa rida- pe atunci imi venea sa plang cu lacrimile unui cofetar care-si vede toata munca la pamant. Imi placea sa ma joc cu masinutele, da, da, nu cu papusile. Aveam cateva papusi dar nu ma jucam cu ele...o puneam pe mama sa se joace in locul meu iar eu ma uitam cu multa satisfactie si interes cum le infasa, cum le da papica... Cand mi-a cumparat mama tricicleta, imi parea cea mai frumoasa si mai eleganta masina din lume. Intr-o zi am iesit afara cu ea imbracata intr-o rochita alba cu spatele gol. Sergiu ma privea de parca eram printesa vietii lui. Sau poate mi se nazarea mie...Imi mai amintesc cum intr-o zi copiii in jocul lor de-a magazinul aveau nevoie de bani si rupeau frunze dintr-un copacel. Nu s-au multumit cu cateva si rupeau in continuare. Eu, nemaisuportand acest barbarism am izbucnit in lacrimi de parca eram eu in locul acelui biet copacel... Eh, cat de mult poate impietri sufletul suferinta vietii adulte...
Ingerul nu raspunse...Sandra ofta si 2 lacrimi fierbinti i se rostogolira pe obrajii imbujorati...
- sa plecam de aici
- asa repede? bine...
Pentru prima data Sandra tinu tot drumul ochii deschisi,dar fara sa priveasca o clipa in jos. Frica ceea teribila de inaltime disparuse.
Ajunsi in dreptul geamului ea intreba: 
- de ce faci toate astea?
- ce anume?
- intelegi prea bine...
- ca sa nu-ti pierzi credinta in miracole... raspunse el cu aceeasi enigma in glas.

Sa-l ajutam impreuna pe acest tinar nevazator. Apel umanitar.

Sandrina- Рiчка - печаль. Наталья Бучинская (Cover)

Unde esti, suflete...

Dulce copilarie...

Unde esti, copilarie, vreme de aur cu miros de paradis... unde esti suflete al meu de atunci inca purtand caldura si mireasma bratelor divine din care abia te-ai desprins... tu inca nu stiai cine e El, nu stiai ca esti al Lui....nu-l stiai pe nume, dar ii simteai prezenta iubitoare si te bucurai..... nu stiai ca tot ce vezi in jur sunt lucrarile mainilor Lui, dar puteai admira minute in sir o floare, o giza...un rasarit de soare... nu puteai explica in cuvinte ce-i Fericirea. Tu o traiai... tu nu stiai ce e infernul unei vieti iesite de sub aripa Lui protectoare tirite prin cele mai intunecate si scabroase locuri de pe fata pamantului, lasate prada coltilor veninosi ai celor mai grozave fiare care nu omoara pe loc ci lent si chinuitor ... aveai si tu durerile tale, dar ele nu lasau rani adanci care nu se mai vindeca... Ti-aduci aminte cand il vedeai pe ingerul tau in vis sau aievea si rideai, cand va jucati de-a v-ati ascunselea si de jocul vostru pueril, nepamantesc se bucura tot Cerul... acum ingerul tau se ascunde de tine cat mai departe de scirba si durere... Nu te condamn ca ai cazut...Toti cad.. Te condamn ca n-ai stiut sa te ridici inainte sa te afunzi cu totul in mlastina disperarii, inainte ca iadul sa-ti devina a doua casa...altii au stiut... au stiut sa-si verse sufletul in fata Domnului si sa nu inceteze in a striga dupa ajutor pana nu vor fi auziti...si asa de fiecare data...ar fi o nebunie sa-i invidiezi caci nu ai cunoscut iadul lor si lupta care au dus-o pentru fericirea lor... Intrebi de ce trebuie sa strigi atat ca sa fii auzit...posibil fiindca faradelegile noastre au marit prea mult prapastia dintre noi si Dumnezeu... Stii de ce ne nastem copii? pentru ca atunci cand vom fi mari sa ne aducem aminte cum arata fericirea...Mai crezi in Fericire, mai crezi ca pentru Ea ai fost plamadit de bratele dumnezeiesti? daca vei zice nu, te vei minti pe tine insuti, caci ai trait-o, si nu doar in sanul copilariei dar si mai tarziu din mila Domnului... te gandesti ca a fost o iluzie? nu cumva doar incerci sa-ti justifici neputinta de a fi fericit acum?... Ti-ai uitat demult inocenta intr-un crin la poalele unui deal si demult uitat-ai acel loc...Dumnezeu a cules cu grija crinul si vrea sa ti-l intoarca.. dar in tine suflete- doar stanci si bolovani, si nicio palma de pamant fertil... iar un bolovan nu poate urca la cer chiar sa-i pui 10 perechi de aripi...

Tipic moldovnesc - Pavel Stratan (cover)

S.O.S- Indila (Cover)

Zaz- Je veux (cover by Sandrina) + lyrics francais, english.

Un alt cover la piesa Shine a surorilor Talmachevy din Russia..

3 piese in franceza dragi inimii mele pe care le-am cantat din suflet...

Familia Brînză are nevoie de ajutorul nostru

   Familia Brînză, originară din Raionul Cahul,  este o familie deosebită, atît prin dragostea și devotamentul reciproc care îi unește, cît și prin încercările prin care le este dat să treacă.

Valentin și Silvia s-au căsătorit în anul 2008, iar în 2009, s-a născut fetița lor Emilia.
    Valentin este nevăzător, avînd gradul I de invaliditate și din acest motiv pentru el angajarea în cîmpul muncii este o adevărată problemă, chiar dacă el și-ar dori foarte mult să muncească pentru a-și susține familia, la care ține nespus de mult. Astfel, unicul venit al tinerei familii, este alocația lunară a lui Valentin în sumă de 945 lei și salariul  de profesoară  al Silviei,  bani care abia le ajung pentru existență. Toți acești ani, familia Brînză a locuit într-o casă închiriată, acum însă, proprietarul casei intenționează să vîndă imobilul, astfel, în cazul neachitării sumei de 6.000 euro, EI RISCĂ să   rămînă  fără un acoperiș de-asupra capului.

    Unica speranță a celor trei mebri ai familiei Brînză, este acum la ajutorul Lui Dumnezeu și a oamenilor cu suflet mare, care vor fi sensibili la durerea și apelul lor de ajutor.

Dacă credți că merităm și noi o casă, vă rugăm din suflet să ne ajutați... Acesta este mesajul lor...

   Casa  urmează să fie scoasă în vînzare foarte curînd, începînd cu luna mai a anului curent...

   Împreună le putem oferi șansa la un viitor mai sigur…

  

   Mulțumim anticipat tuturor!

Telefon de contact: +37369440448
Email: valisimo.b@gmail.com

Conturi bancare
In MLD: 
SWIFT: MOLDMD2X
IBAN: MD77ML00000002259A488541

In EUR: 
SWIFT: MOLDMD2X
IBAN: MD35ML00000002259A488521

Sandrina- Отпусти и забудь- Холодное сердце,(Let it go- Frozen) Cover

Flori de primavara, flori de suflet in Casa Domnului

Predica la duminica femeilor mironosite

Sandrina- Hristos Anesti

Invierea Domnului la biserica Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Chisinau

Denia celor 12 evanghelii (slujba sfintelor si mantuitoarelor patimiri)

Duminica Floriilor la biserica Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Chisinau

Predica la duminica Sf. Maria Egipteanca 06.04.2014

Predica la duminica Sf. Ioan Scararul

Predica la duminica Sfintei Cruci, pr. Alexei Semionov

Miezul clipei

Si daca intr-o clipa e vesnicia toata
Si miezul ei ascunde samanta de etern
Clipa de bucurie e a raiului poarta
Clipa de chin amar e-un infinit infern.

Si ma cutremur toata la gandul ca-am trait
In viata ast' de-o clipa vecii de fericiri
Cand altii n-au ajuns la miezul ei preasfant..
Dar au gustat din plin vecii de morti in sir

Mi-aduc aminte cum te desfaceam cu pofta
O, clipa, ca pe un fruct...din raiul de demult..
Iti inghiteam samanta la gandul ca rodi-va
In inima-mi bolnava un colt de rai pierdut...

Dar n-a rodit nimica, a putrezit samanta
Necontenit scaldata in ape iuti si moarte
Si numai amintirea imi mangaie fiinta
Si numai amintirea acelor clipe sacre...

O vino Fericire, a inimii dorire
Sa ma cutremur iarasi de-un dulce, drag fior...
Cuprinde-mi strans fiinta, saruta-ma pe suflet
Sa nu ma stiu de spaima, de lacrimi si de dor.

In ale tale brate dorite, dragi si sfinte...
Renasca omul nou cu suflet ca de prunci
Sa-mi curga viata-n vene, iubirea sa ma inunde
Sa stiu ca bucuria nu voi mai pierde-o-n veci...

De-asa o bucurie sa poti sa mori, o Doamne
Si sa nu-ti para rau ca lasi totul si pleci...
Sa mori de-o bucurie grea, nepamanteasca
Ce-ti va deschide poarta edenului pe veci...

Predica la a doua duminica din Postul Mare, Pr. Alexei Semionov 16.03.2014

Predica la duminica Ortodoxiei

Intre Iubire si Infern

De ce sa-mi fie frica, de ce sa ma ascund
Cand Tu esti pretutindeni si ochiul Tau ma vede
La ceruri de privesc, in asternut de plang
La fundul marii sau in crapatura de pamant.

Si de-oi cadea rapusa de durerea firii-
In palma Ta cadea-voi oriunde as fi.
Si chiar de trupu-mi se va frange bucatele
Tu al meu suflet, stiu, il vei pazi...

Caci e plamada din Iubirea Ta preaplina
Si pus-ai in el scanteia nemuririi
Putea-vei oare ochii sa-i inchizi vazand
C-apuca calea Iadului si nu calea Iubirii?

Tu- singurul meu Tata bun si iubitor
De un altul nu stiu-Tu esti Viata, Bucuria mea!
Oare exista om pe lumea asta sa-mi doreasca
Mai mult decat imi vrei Tu fericirea mea?

Cu tine vreau sa fiu in viata mea de om
Cazut din paradis, straina-aici ma simt
Tu indulceste-mi chinul si viata omeneasca
Nu-mi para-un zbor nebun ce duce in pamant! 
Nu vreau decat un strop de Liniste cereasca
Faptura rece sa mi-o incalzeasca
Pana la moarte si dincolo de mormant...

Predica la Duminica izgonirii lui Adam din rai

Predica pr. Alexei la Duminica Infricosatoarei Judecati.

Din mugurii iubirii florile mortii?

Buds of love, flowers of death (english version)

Stas Mihailov- un interpret de suflet in traducere proprie... (1)

"Viu"

Am venit o data cu primavara,

Ii multumesc Cerului

Dumnezeu cu mana Sa divina

Mi-a croit panza vietii mele,

Nu sunt inca batran, dar nici tinar nu mai sunt

Speranta imi incalzeste sufletul.

Intr-un moment cazand la pamant voi incepe sa plang.

Nu pot fi mereu puternic.

Nu-mi pot pune sufletul  in acord

Cu muzica cerului.

Ma doare inima ranita.

Sufletul mi-e in doua rupt...

Refren:

Dar eu traiesc cat inca cred,

Dar eu traiesc cat mai respir,

Si sunt fericit ca cineva in ceruri 

A aprins candva steaua mea

Nu vreau sa-mi traiesc viata in indoieli,

Nu vreau sa pierd Iubirea...

Si-n aceste stranii dimensiuni,

Vreau atat de mult sa apar din nou.

Vreau atat de mult sa-mi aud sufletul,

Vreau atat de mult sa vad Lumina,

Vreau atat de mult sa cred in fericire,

Dar exista ea, oare?

Refren:

Dar eu traiesc cat inca cred,

Dar eu traiesc cat inca respir,

Si sunt fericit ca cineva  in ceruri 

A aprins candva steaua mea

Si sunt fericit ca cineva in ceruri 

A aprins candva steaua mea

Dar eu traiesc cat inca cred,

Dar eu traiesc cat inca respir,

Si eu sunt viu, cat inca sunt cu Cerul,

Si eu sunt viu, cat inca mai iubesc!