Sandra, ingerul si masinuta de sticla

   Primele 2 capitole din prima mea carte, mai bine zis ceea ce e posibil sa ajunga o carte)) mai vedem... astept parerile voastre...    

                   Sandra, ingerul si masinuta de sticla

                                                     Capitolul 1                                        

                                               Prima calatorie.

Sandra isi dorea demult o masinuta toata facuta din sticla, care sa apara  in fiece noapte singura in dreptul ferestrei ei si cu care sa colinde imprejurimile de la inaltimea zborului pasarii. Un vis obisnuit de copil. Numai ca Sandra nu mai era un copil...

Era o seara ca toate serile. Sandra se culca obosita cand deodata auzi batai usoare in geamul camerei ei de la etajul 5 . Fata incremeni. Nu a mai simtit niciodata o frica atat de teribila. Inima i se facu cat un purice zbatandui-se sa-i sara din piept.. Se acoperi cu broboane reci de sudoare...In mintea ei pe jumatate blocata de frica roiau scenarii apocaliptice. I se parea mai mult ca oricand ca moartea ii sufla in ceafa... O fi fost probabil si influenta thrillerelor vizionate in acea perioada. Ii era frica sa faca o miscare cat de mica, ii era frica si sa respire. Nu stiu cat statu asa cand in sfarsit isi lua inima in dinti si cu mainile tremurande incerca sa-si vire capul sub plapuma, dar nu reusi. Mainile nu o ascultau...

Bataia in geam se repeta de data asta cu mai multa putere. Sandra incepu sa creada ca e deja pe cea lume... Si totusi inca mai persista reflexul de a-si trage plapuma peste ea... Nici nu-si dadu seama cum reusi sa-si bage capul dedesubt ca strutul...Ei, cine s-ar fi dovedit mai tare in situatia asta...

Bataile in fereastra incetara...Bataile puternice ale inimii inca nu asa incat Sandra nu se hotara sa scoata capul de sub plapuma... Statu asa probabil cateva secunde care ii parura o vesnicie intreaga... Incet-incet incepu sa-si dea curaj si se mai linisti. chiar incerca sa dea putin plapuma la o parte si sa priveasca cu un ochi prin camera, apoi in directia geamului... Dinspre geam venea o lumina puternica. Probabil credeti ca Sandra facu pe ea de frica... Nu, era atat de incremenita ca nu putu... Greu de crezut dar dupa cateva secunde in care privirea i-a fost atintita spre acea lumina parca nepamanteasca simti un fior dulce inefabil... Nici nu pricepu cum se trezi in dreptul geamului deschis. Uitandu-se mai bine vazu afara la nivelul ferestrei un vehicul neobisnuit, in intregime din sticla care lucea ca soarele..da, da era acea masinuta din gandurile si visele ei... dar nu avea un loc ci doua, unul in fata si altul in spate... Dumnezeule, oare era cu putinta...

- Urca...se auzi un glas ferm dar bland...

Pe bancheta din fata statea o faptura de statura mica cu chip de om si 2 aripi... invaluita in lumina. Semana cu un inger. Sandra intelese ca ea era sursa acelei lumini paradisiace.

- Cine esti ...biigui Sandra, inima careia continua sa se zbata cu putere...

Faptura surizand spuse:

- Tu cum crezi...?

- Ingerul meu pazitor? rosti ea in soapta dupa cateva secunde...

- Sa mergem...

- Unde?

- Asta imi vei spune tu. Ia-ti repede o haina. Doar n-ai de gand sa mergi asa dezbracata.

Sandra schita un suris slab si se indrepta rusinata spre scaunul pe care tinea hainele de toate zilele...

- imbraca-te mai grosut... afara e racoare ..se auzi glasul ingerului...

Sandra isi lua repede rochia ei preferata, lunga pana in pamant, in culori alb bleu si arunca pe ea o scurtita de toamna...

-Sunt gata...

- Sa mergem...

- cum urc in asta...?

Ingerul zambi si-i raspunse..

- Inainteaza fara frica... Sandra intinse piciorul. Peretele nu mai era o bariera. Trecu prin el cu usurinta si se pomeni in dreptul vehiculului de poveste. Semana cu o masina decapotabila in stil retro, dar fara usi si fara roti, iar cele doua banchete aduceu mai mult cu nise fotolii stilate...

-urca..

- mi-e frica...da-mi mana

Ingerul ii dadu mana si o ajuta sa se aseze pe bancheta din spate...iar el isi lua locul sau.

Uitandu-se in jos Sandra vru sa tipe, dar nu putu..

Inchise ochii strans si cu un glas sugrumat spuse:

- se vede totul prin ea...e din sticla toata...

- ca in visele tale, nu-i asa?

Sandra tacu si hotari sa nu deschida ochii pentru nimic in lume...

- unde mergem?

- nu stiu...facu ea fisticita...

- cand vei sti imi vei spune si vom porni... nu are de ce sa-ti fie teama…

Sandra simtea in inima ei ducandu-se o lupta intre frica ceea paralizanta si o stare de exaltare teribila imposibil de descris in cuvinte...si parea ca ultima va invinge....

Deschise ochii si privind fix inainte spuse..

-Demult imi doream sa merg pe la locurile copilariei mele... e in sectorul XXX, aproape de aici...

Ingerul rise incet:

- Pornim...

Sandra inchise iar ochii strans...Masina plutea in aer fara sa scoata un zgomot cat de mic. Vazduhul racoros de sfarsit de vara ii patrundea prin trup si i se scurgea in suflet ca un balsam binefacator... Se simtea de parca trezindu-se dintr-o lunga hibernare la viata... Libertatea spatiului o cuprindea intr-o imbratisare nemarginita si dulce...

- Dintotdeauna mi-a fost frica sa zbor cu avionul, spuse ea..

- avionul e o masinarie facuta de maini omenesti. O defectiune la mecanism, si pac...

iar aceasta masina nu se strica chiar daca pica de la inaltimile exosferei...de fapt, ea nici nu are cum sa cada... rise el incetisor…dupa care adauga: si apoi noi zburam cu o viteza mult mai mica...

- pot sa te intreb ceva? de ce ai nevoie de masina daca poti zbura cu aripile tale..

Ingerul si mai amuzat nu gasi de cuviinta sa-i raspunda...

Sandra simtea vazduhul ii vijiindu-i pe la urechi tot mai tare. Nu-si putea da seama cu ce viteza zburau...dar parea ca destul de repede. Vroia grozav de mult sa deschida ochii, dar frica o tinea paralizata.

- sa zbori pe deasupra orasului si sa nu-l poti admira de sus...ce prostie...Fie ce o fi...

am sa ma uit...

Fara sa se gandeasca mai mult deschise ochii... Caruselul roata dracului trebuia sa fie o nimica toata pe langa asta...

- aaaaa.... opreste, opreste te rog...coboara...am sa cad..nu vreau sa mor... te rog...tipa ea cu o voce ce parca nu era a ei...apucandu-se strans de speteaza banchetei din fata.

- coboara chiar acum...altfel nu-mi mai esti inger...

- nu pot cobori, raspunse calm ingerul... sunt doar case jos...

- coboara ti-am spus... imi vrei moartea tu care te numesti ingerul meu pazitor?..si incepu a plange isteric...Lacrimile ii impainjenisera ochii astfel incat nu mai vedea clar in jurul ei...

Masina dupa putin timp se opri...

Sandra isi sterse lacrimile cu maneca scurtei... se aflau pe o mica intindere cu iarba...intre cateva blocuri inalte...

- unde suntem?

Tacere...

- ajuta-ma sa ies de aici...spuse fata cu nemultumire

Ingerul nu facu nicio miscare.

- ma descurc si fara tine! se rasti ea cu o doza mare de lehamite in voce.

Tremurand de frig dar mai ales de frica se ridica abia-abia si calca pe iarba. Lua o gura mare din aerul imbibat de mirosul si enigma noptii aceleia si dupa putin timp spuse:

- e bine aici... natura asta...n-am simtit-o nicicand atat de aproape... e atat de bine, departe de oameni...doar eu si natura asta...iarba...luna....de fapt...si tu....da, doar noi si ea...nu m-am gandit niciodata ca noaptea poate fi atat de magnifica aici... in mijlocul naturii...

- de ce spui ca e bine departe de oameni?

- de la un timp ii inteleg tot mai putin pe oameni... adica inteleg de ce se comporta intr-un fel sau altul...si in acelasi timp nu-i inteleg... ma uit la ei..ii privesc dar nu-i vad... nu le mai pot simti sufletul, gandurile, dorintele chiar si celor mai apropiati oameni... nu pot sa spun ca nu-i iubesc...Ii iubesc si totusi... simt o distanta colosala intre mine si ei... parca as fi straina cu toti... parca ei ar trai intr-o lume iar eu in alta...si parca ar fi normal ca toti sa ma trateze cu raceala si ignoranta iar nu cu dragoste...

- cum crezi, de ce simti asa?

Sandra vru sa raspunda dar simti un nod mare in gat si tacu...

Se aseza pe locul ei din masina si-si atinti privirea catre luna..

- Putem sta aici pana dimineata?

- dar cum ramane cu locurile copilariei?

- poate alta data...zise fata cu nesiguranta in glas...

- bine, cum doresti...

 Sandra incerca sa savureze cat mai mult din atmosfera acelei nopti neobisnuite care i se oferi in dar si lasandu-se dusa de ganduri pierdu cu totul firul timpului...

- e timpul sa ne-ntoarcem, o trezi din visarile ei glasul ingerului.

Fata ar fi vrut sa mai stea dar ii paru inutil sa insiste...El isi lua locul sau din fata si inainte ca masina sa-si ia zborul Sandra ca masura de siguranta inchise ochii si ii deschise numai cand auzi " am ajuns". Erau in dreptul geamului camerei ei dar Sandra nu se grabea sa iasa din masina...

- stii...cred ca problema e in mine, dar nu-mi dau seama ce as putea face sa schimb asta...

- e timpul sa pleci...o grabi el

- o sa mai vii?

- noapte buna, ai grija de tine...

Sandra pasi in camera ei si uitand sa se mai dezbrace cazu ca un bolovan pe pat...Dand cu mana de telefonul mobil vazu ca era ora 12... Crezu ca nu va mai putea dormi in noaptea aceea dar somnul o dobori in scurt timp...

                                               

                                                  Capitolul 2

                                              Casa copilariei

                                                         
- ce-i cu mutra asta atat de enigmatica? ce s-a intamplat?
- ti se pare, mama...e totul in ordine.
Toata ziua urmatoare Sandra o petrecu cu gandul la noaptea trecuta. Numarand cu infrigurare clipele se tot intreba -va veni el, oare si in aceasta noapte...
Se lasa seara si inima i se zbatea tot mai tare... Nu indraznea sa se culce. Se plimba agitata prin camera dintr-un colt in altul gandindu-se numai ea stiind la ce, dar intr-un final frinta de oboseala se trinti pe pat imbracata cum era... Aproape atipise cand auzi aceeasi bataie usoara in geam... Oh, inima, nu ma fa de rusine...
- Astazi unde mergem? intreba fata cu glas somnoros
- ai uitat ca tu hotarasti locul...? sper sa fii mai curajoasa azi...
- nu stiu daca am fost curajoasa vreodata..mormai ea... Mergem acolo unde n-am reusit ieri spuse ea in sfarsit cu mai multa indrazneala in voce.
- fie dupa voia ta.
Masinuta de sticla porni. Sandra se straduia din rasputeri sa nu-si piarda cumpatul. Cu ochii seminchisi se gandea ce sa spuna ca sa para curajoasa... Dar tacu tot drumul care de data asta fu mai putin infricosator...
- Iata-ne ajunsi... 
Sandra iesi incet. O incerca un sentiment special. Pe intuneric cu greu recunoscu curtea copilariei sale...
Se intoarse brusc catre inger: 
- ne-ar putea vedea cineva...
- ieri nu parea sa te preocupe asta, zise cu acelasi suris tainic... ai uitat ca nimeni nu ma poate vedea in afara de tine?
Blocul cu 3 etaje in care copilarise pana la varsta de 6 ani parea ca imbatranise o data cu ea... vru sa intre dar se opri. Ar fi speriat-o de moarte pe bunica care locuia acum acolo.
- sa facem o plimbare de-a lungul curtii spuse Sandra.
Pe locul asta a stat candva scrinciobul copilariei mele... ofta ea nostalgic...sunt multi pomi fructiferi pe aici. Aproape o livada. Imi amintesc cum ne infruptam noi copiii din fructele dulci si aromate...cum faceam torturi din nisip si le decoram cu floricele de camp si visine, sau alte fructe. O data am preparat vreo 10 astfel de torturi pe marginea de piatra din fata casei, impreuna cu un baiat cu vreo 8 ani mai mare ca mine pe nume Sergiu. Avea putin retard mintal, dar eram cei mai buni prieteni... A doua zi bunica a iesit cu matura si le-a dat jos pe toate...Probabil ii paru ca nu stau bine acolo...Sandra incepu sa rida- pe atunci imi venea sa plang cu lacrimile unui cofetar care-si vede toata munca la pamant. Imi placea sa ma joc cu masinutele, da, da, nu cu papusile. Aveam cateva papusi dar nu ma jucam cu ele...o puneam pe mama sa se joace in locul meu iar eu ma uitam cu multa satisfactie si interes cum le infasa, cum le da papica... Cand mi-a cumparat mama tricicleta, imi parea cea mai frumoasa si mai eleganta masina din lume. Intr-o zi am iesit afara cu ea imbracata intr-o rochita alba cu spatele gol. Sergiu ma privea de parca eram printesa vietii lui. Sau poate mi se nazarea mie...Imi mai amintesc cum intr-o zi copiii in jocul lor de-a magazinul aveau nevoie de bani si rupeau frunze dintr-un copacel. Nu s-au multumit cu cateva si rupeau in continuare. Eu, nemaisuportand acest barbarism am izbucnit in lacrimi de parca eram eu in locul acelui biet copacel... Eh, cat de mult poate impietri sufletul suferinta vietii adulte...
Ingerul nu raspunse...Sandra ofta si 2 lacrimi fierbinti i se rostogolira pe obrajii imbujorati...
- sa plecam de aici
- asa repede? bine...
Pentru prima data Sandra tinu tot drumul ochii deschisi,dar fara sa priveasca o clipa in jos. Frica ceea teribila de inaltime disparuse.
Ajunsi in dreptul geamului ea intreba: 
- de ce faci toate astea?
- ce anume?
- intelegi prea bine...
- ca sa nu-ti pierzi credinta in miracole... raspunse el cu aceeasi enigma in glas.