Capitolul 3
Sinucigasul
- de ce ai intarziat atat? aveam un vis frumos...ingana ea parca incercand sa para suparata...
- deci visul era mai important..
- nu am spus asta...tu...mai duci pe cineva cu masina asta?
- are vreo importanta?
- nu stiu...am intrebat si eu...Stii unde vreau sa mergem azi? inca din copilarie imi doream sa ating un nour ca sa vad daca e chiar pufos ca vata
- curajoasa dorinta...
- inteleg ca probabil acolo sus e foarte frig. Dar o sa ma imbrac bine. Asteapta putin.
Sandra isi lua un palton gros de iarna si niste cizme...
-Ar fi bine sa mergem cat mai repede, de altfel risc sa ma inadus de caldura in straiele astea...Parca as fi un eschimos pe o sanie din gheata, spuse ea rizind, asezandu-se nu tocmai cu multa eleganta in masina...
- tine-te bine eschimoaso... spuse ingerul cu surisu-i caracteristic
- am crezut ca langa tine nu ma paste niciun pericol... facu ea dezamagita si putin speriata.
- nu credeam sa ma pot obisnui cu masinaria asta - spuse ea dupa un timp- dar e chiar faina...stii, iti spuneam ca vreau acolo sus ca sa testez compozitia nourilor dar in primul rind vreau sa ma simt mai aproape de Dumnezeu...ma intreb oare cum e sa fii inger...sa fii...
- asteapta-ma aici! o intrerupse el vadit speriat...
- ce...ce-ai spus? cum...doar n-ai de gand sa ma lasi singura... striga ea terifiata.
- nu e vreme de pierdut...vezi omul cela vrea sa arunce de pe acoperis
- nu vad..unde?
- nu conteaza, asteapta-ma aici!
- vin cu tine!
- nu se poate!
- stai....si ce poti face tu? esti ingerul lui pazitor sau ce? el cu siguranta are ingerul lui...
- vrei sa moara si sa ajunga in iad?
- nu...
- atunci asteapta-ma! revin curand..
- macar parcheaza masina undeva pe un acoperis....nu ma lasa aici... rosti ea si vocea ii degenera intr-un plans amar de ti se rupea inima.
Ingerul nu o mai auzea. Plecase. Sandra isi sterse putin lacrimile cautandu-l insistent cu privirea pe fiecare dintre acoperisurile aflate in orizontul ei vizual si avand grija sa nu faca vreo miscare in plus de teama sa nu se prabuseasca cu tot cu masina in gol...Nu intelegea unde disparuse, cum de putu sa-l scape din priviri...
- m-am intors..
Sandra nici nu-si ridica privirea. Privea in gol smiorcaindu-se incetisor
Ingerul urca dar nu porni din loc...Peste cateva minute de tacere fata zise incet printre sughituri:
- am crezut ca a trecut o vesnicie...
- mergem?
- unde... facu ea absent parand sa nu inteleaga...Cat ai lipsit tu m-am incalzit si m-am racit de 100 de ori... Vrei sa capat o pneumonie...
Sa ne intoarcem..
Masina porni indarat..
Venindu-si putin in fire, Sandra zise:
- si totusi tu trebuie sa stii cum sunt nourii...
Ingerul nu raspunse si mari viteza.
- coboara...am ajuns...
Sandra nu se clinti din loc...
- ai reusit sa salvezi omul acela...se interesa ea cu sfiala...
- da...spuse el fericit...
Fata zimbi inviorata si iesi cu miscari sigure...Apoi ii intoarse o privire calda:
- pe curand...
Capitolul 4
Intrebari existentiale
- azi ai venit mai devreme, spuse Sandra si sorbi zgomotos inca o inghititura din ceaiul fierbinte... vrei un ceai? ah, scuza-ma, am uitat ca tu... in fine, eu termin ceaiul si vin...
- nu-mi pot scoate din minte intamplarea de ieri...Trebuie sa fie groaznic sa mori de asa o moarte... Imi rasuna acum in minte cuvintele parintele Savatie Bastovoi despre sinucidere, despre nevoia fireasca a omul de a muri inainte de vreme...de a insfaca moartea de piept - vocea incepu sa-i tremure nervos - si a intreba-o cine esti, ce vrei si de ce mi-ai fost data mie pentru ca atat de mult fiinta mea nu te rabda si gandul la tine imi face viata neviata, asa incat as vrea sa mor o data pentru ca oricum viata asta tiranizata de gandul la tine nu este viata...(...) Trupul poate fi mort, functiile lui pot fi incetate, iar sufletul inca sa nu fi plecat din el...Pentru ca sufletul omului pacatos se-mpotriveste in mod firesc realitatilor de dincolo si vrea sa mai zaboveasca aici...si nu este lucru mai ingrozitor decat zbaterea sufletului in lupta lui de a ramane inca pentru o clipa macar in viata aceasta.. (...) suferinta despartirii sufletului de trup este ingrozitoare fiindca sufletul se desparte de trup nu ca ceva strain sufletului...aceasta durere ar putea fi asemanata cu durerea pe care ar trai-o omul daca cineva i-ar prinde venele toate si ar trage de ele fara ca ele sa se rupa scotindu-le incet din trupul lui si omul n-ar muri pana in ultima clipa...de aceea este cu neputinta a curma omului suferintele de dinaintea mortii, pentru ca toata durerea lui demult nu mai sta in trup ci este luata in sufletul lui in chip desavarsit si purtata cu el mai departe si numai Hristos ar putea sa-i ridice aceasta durere...
Sandra se opri rasufland din greu de parca tocmai facuse o munca fizica peste puterile ei...Ramase uimita ca-si aducea aminte atat de bine cuvintele parintelui Savatie, desi dupa toate cate se petrecusera in acele zile nu cred ca avea de ce...Suspina adanc si continua:
- La sfarsit parintele spunea ca " moartea nu este un dusman care trebuie invins. Este un prieten care ne sopteste cele despre Dumnezeu, cele despre noi, cele despre vremea intalnirii noastre in chipul cel mai desavarsit cu Ziditorul nostru de care ne-am despartit in chip nefiresc..."
Dintotdeauna ca si pe parintele Savatie m-a preocupat fenomenul mortii, si deja demult asta a devenit o obsesie. Mica fiind credeam ca dupa moarte nu mai e nimic si asta ma ingrozea. Apoi am aflat ca omul are suflet nemuritor si vesnic, dar moartea si vesnicia continua sa ma ingrozeasca si acum...Straniu lucru, am vazut moartea cu ochii de atatea ori dar oricum mi-e frica de ea...Ti-as pune cateva intrebari cu privire la asta dar mi-e teama ca nu-mi vei putea raspunde...Tu esti duh nesupus mortii fizice... ce poti sti tu...
Ingerul nu raspunse nimic. Sandra continua:
- de ai sti cate intrebari ma framanta... Daca nici tu nu-mi poti raspunde la ele....atunci cine?? mintea noastra a oamenilor este marginita de lut, iar tu ai acces daca nu deplin atunci larg la realitatile taramului de aici si de dincolo...
de ce...de ce... vietile si destinele oamenilor sunt atat de diferite...? de ce eu sunt eu si nu o alta persoana...de ce m-am nascut anume aici in aceasta tara si in aceasta perioada istorica, si da logic de ce sunt fata si nu baiat... ce am fost inainte sa ma nasc? daca nu as fi fost om as fi putut fi o alta fiinta, o bacterie, un animal, un inger sau un...demon?..cum simte viata un animal... moartea pentru el inseamna neant vesnic? dar un inger...
- crezi ca fericirea ta sta in raspunsurile la aceste intrebari? intreba el grav...
- nu stiu...stiu doar ca ele stau ca niste stalpi de electricitate doboriti de furtuna in calea fericirii mele...
Dupa o tacere lunga si grea Sandra continua...
- Spune-mi macar...spune-mi ce e Iubirea, nu poti sa nu stii macar asta...
- Iubirea... Daca nu ar fost Iubirea, nu ar fi existat nimic...nici macar o farama de materie moarta...nici....
- ar fi putut - il intrerupse ea- sa se intample sa nu existe nimic, nici chiar Dumne...?
- Dumnezeu - o intrerupse el acum- tine pamantul in mana Sa. Daca i-ar da drumul s-ar rostogoli ca o minge de ping-pong...dar Iubirea nu poate face asta...
- stiu ca Dumnezeu este Iubire, nu doar din carti ci mai ales din experienta vietii mele... demult am inteles problema raului si suferintei in lume...Si totusi uneori sufletul nu mai poate simti Iubirea asta...nu exista iad mai mare...Oare e cu putinta sa descoperi cu adevarat Puterea Iubirii, iar mai apoi sa te indoiesti de ea...
- vei intelege totul pe parcurs...Sper ca vei intelege...
- Ne-am luat cu vorba si nici n-am observat cat de frumos e orasul noaptea...zise Sandra mai mult intr-o doara...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu