Mandrie versus smerenie...

Iubirea de Dumnezeu şi iubirea omenească

Stii tu oare, fiule, de ce vin necazurile asupra ta?

Ştii tu oare, fiule, de ce se închid norii când câmpiile sunt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie? Din pricina răutăţii oamenilor, firea s-a  turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă? Pentru că şi fiicele oamenilor își urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară? Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.

Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînțelegerii din lăuntrul şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărâtă de lacrimi şi urâciune? Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru.

Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu își poate îndestula fiii? Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s-au urâțit şi au pierdut frumuseţea străbunilor?  Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământești.

 Ştii tu oare, fiule, de ce s-au înmulțit bolile şi înfricoșatele molime? Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtițele? Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult ii slăbeşte în lupta pentru ceruri.

Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi va îndrepta toate.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Cămaşa unui om fericit...

   

    Se spune că, odată, un împărat s-a îmbolnăvit grav. A fost consultat de o mulţime de medici, dar nici unul nu a reuşit să-i dea vreo şansă de vindecare. Văzând că medicii nu-i găsesc leacul, în cele din urmă a apelat la un vraci, iar acesta i-a spus că, dacă va reuşi să îmbrace cămaşa unui om cu adevărat fericit, se va face sănătos. Şi cum oamenii în asemenea situaţii uită de Dumnezeu, uită că e păcat să apelăm la vraci, la bioenergie sau alte mijloace oculte şi fac orice, numai să-şi rezolve necazul, n-a mai stat pe gânduri şi a început să pună în practică sfatul vraciului. Imediat câţiva slujitori au fost trimişi în toată lumea să caute un om fericit, să-i ceară cămaşa şi să i-o aducă împăratului. Aceşti slujitori au bătut la poarta unui alt împărat şi i-au spus: 
   - Măria ta, nu eşti tu cel mai fericit om? Eşti doar un împărat puternic. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem împăratului nostru. 
   - Eu fericit? Nu am fost niciodată. Mereu sunt îngrijorat că voi fi atacat, că voi avea războaie. Sunt neliniştit şi nu am niciodată somnul tihnit. Să ştiţi că nu sunt deloc mulţumit şi fericit.
      Auzind aşa, slujitorii au plecat trişti mai departe şi au bătut la poarta unui om foarte bogat, a unui bancher, şi i-au zis: 
    - Domnule, noi credem că având de toate şi fiind foarte bogat, dumneata eşti tare fericit. Nu-i aşa? Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru.
     - Vă înşelaţi amarnic dacă voi credeţi că eu sunt fericit. Cum aş putea fi fericit de vreme ce mereu mă tem că voi pierde banii, sau cineva mi i-ar putea fura. Mereu mă neliniştesc gândindu-mă cum să-i investesc cât mai bine, cum să-i fac să sporească mai repede. Mă gândesc apoi cui să-i las ca moştenire pentru a nu se risipi.... Şi mai am multe alte temeri. Vă spun că nu sunt şi nu am fost niciodată fericit.
      Slujitorii merg mai departe şi bat la poarta unui om învăţat. 
     - Domnule, dumneata, care ai o faimă de om învăţat, cu siguranţă, trebuie să fii şi tare fericit. Cunoşti atâtea lucruri, ai dezlegat atâtea mistere! Nu se poate să nu fii fericit. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru. 
     - N-am găsit încă fericirea. Aşa credeţi voi că eu sunt fericit? Vă înşelaţi. Cum descopăr un adevăr, o noutate, mintea mea devine iar neliniştită. Ea vrea altceva, vrea mai mult. Nu am fost niciodată fericit. Credeţi-mă!
      Acei slujitori începeau să fie descurajaţi. Nu mai ştiau la ce poartă să bată. Dar le era ruşine să se întoarcă acasă fără această cămaşă, fără să împlinească această misiune. De aceea, abătuţi şi obosiţi s-au retras într-o pădure. S-au aciuat lângă o colibă, la rădăcina unui copac bătrân. Cum stăteau ei lângă copac, gata să adoarmă de obosiţi ce erau, aud din colibă, pe cineva rostind următoarele cuvinte: "Doamne, ce fericit sunt că şi azi am avut cele de trebuinţă vieţii mele! Doamne, ce fericit sunt că şi azi am întâlnit oameni binevoitori care m-au ajutat! Doamne, ce fericit sunt....." Când au auzit, acei slujitori au năvălit în colibă să vadă cine rostise aşa cuvinte. Intră înăuntru şi găsesc un om în genunchi, cu mâinile ridicate către cer, care se ruga. Îl întreabă imediat:
      - Omule, e adevărat că eşti fericit, aşa cum spui?
      - Da, sunt foarte fericit fiindcă azi Dumnezeu m-a ajutat şi l-am simţit alături. Iar acum mă culc liniştit. Sunt foarte fericit că a venit primăvara, că au înflorit pomii, a răsărit iarba, au început găinuşele să se ouă. Ce vreţi mai multă bucurie ca asta?!
      - Am vrea să te rugăm ceva: noi îţi plătim cât vrei dumneata, dar dă-ne cămaşa dumitale. Dacă împăratul nostru o va îmbrăca, se va face sănătos. La care omul din colibă le răspunde: 
     - Dar eu sunt aşa de sărac încât nici nu am cămaşă... 

 ~~~~~~~
 Fericirea cea adevărată este cea sufletească, lăuntrică. Oamenii caută o fericire pământească, ce pleacă din afară. Se trudesc oamenii să facă mai întâi bogăţii, să se umple de bani, de plăceri şi de mărire lumească. Fericirea după care umblă cei mai mulţi constă în dorinţa de a avea spor la averi, belşug şi sănătate. Sunt bune şi acestea şi au şi ele rostul lor, dar nu valorează nimic, n-au nici un preţ, dacă nu sunt puse toate în slujba mântuirii sufleteşti. Lumea doreşte o fericire pământească, care n-are nimic cu mântuirea sufletului, ci dimpotrivă, e foarte primejdioasă. Câţi săraci nu s-au îmbogăţit şi au uitat cu totul de suflet! Când umblau cu pantalonii cârpiţi, cu opinci în picioare şi trăiau în modestie şi sărăcie, mergeau la biserică şi se rugau; erau blânzi, liniştiţi, ruşinoşi şi temători de Dumnezeu. Aşa îşi creşteau şi copiii, dar de îndată ce au dat de bani s-au pus pe chefuri şi petreceri, împodobindu-şi casele cu fel de fel de lucruri şi mobile costisitoare. Toate acestea i-au făcut să uite pe Bunul Dumnezeu şi s-au îndepărtat astfel de Biserică uitând că mai sunt creştini.

                                                                                   (Păr. Visarion iugulescu)

Cine e nefericit?

Nu e nefericit cel sarman, ci cel cu sufletul sarac...
Nu e nefericit cel flamand si insetat, ci cel sufletul caruia e insetat de Dumnezeu, e flamand de hrana cea duhovniceasca, iar el nu-si da seama...
Nu e nefericit cel bogat, ci cel ce isi strange averi aici pe pamant, iar nu in ceruri...
Nu e nefericit cel neatragator la exterior, ci cel ce isi desfigureaza inima infigand in ea cuiele patimilor...
Nu e nefericit cel orb, ci cel ce vede frumusetile acestei lumi, dar nu se poate bucura de ele...
Nu e nefericit cel fara auz, ci cel ce nu aude cuvantul Adevarului...
Nu e nefericit cel mut, ci cel ce nu poate vorbi cuvantul cel curat si plin de iubire...
Nu e nefericit cel fara picioare, ci cel ce nu stie drumul catre biserica...
Nu e nefericit cel inima caruia se poate opri in orice clipa, 
ci cel care nu poate iubi, care nu poate simti iubirea Lui Dumnezeu si a celor din jur...
Nu e nefericit cel sanatos, ci cel ce isi foloseste sanatatea pentru a face lucruri de rusine...
Nu e nefericit cel neinvatat, ci cel ce nu are macar un graunte de credinta...
Nu e nefericit cel batjocorit si umilit, ci cel ce batjocoreste din mandrie si rautate...

Nu e nefericit cel singur si feciorelnic, ci cel desfranat.

Fereste-te de placerea care se plateste cu durere...
Nu e nefericit cel ce nu-si imagineaza viata fara Biserica, ci cel dependent de alcool, de droguri, de toate placerile lumesti pacatoase.
Nu e nefericit cel ce plange, ci cel ce si-a pierdut orice speranta...
Nu e nefericit cel ce a trait putine zile, ci cel ce a trait mult si fara rost...

E nefericit cel ce traieste fara Dumnezeu...

Cei rai, cei ce traiesc in pacate nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, dar fericire nu. Doar Dumnezeu iti poate da Pacea si Fericirea pe care o rivneste sufletul tau! Cere-o cu credinta de la El si o vei primi...

POVESTEA ŞORICELULUI (autor necunoscut)

  Un şoricel privi din crăpătura sa din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.
-Ce mâncare să fi adus oare? se întrebă şoricelul… Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană.
Şoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor şi dădu alarma:
-E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Găina cotcodăci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:
-Domnule Şoarece, vad bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanţă. Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze.
Şoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:
-E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:
-Îmi pare foarte, foarte rău, Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele.  
Şoricelul merse atunci la vacă şi îi spuse:
-E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Vaca îi spuse:
-Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine.
Şi aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran.
În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot … Cum ar fi zgomotul produs de o capcana în care s-a prins un şoricel.
Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos.
Şarpele o muşcă pe nevasta ţăranului. Ţăranul o duse cât putu de repede la spital, dar când o aduse acasă, ea mai avea încă febră. 
Oricine ştie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un cuţit şi se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă.
Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua.  Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul.
Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi şi muri la scurt timp.
La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi.
Şoricelul se uita din crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe.

Aşa că data viitoare când auzi că cineva se confruntă cu o problemă şi tu ai impresia că acest lucru nu te priveşte, adu-ţi aminte: Când unul dintre noi este ameninţat, cu toţii suntem expuşi unui risc. Suntem cu toţii implicaţi în această călătorie numită viaţă. Trebuie să avem grijă unii de alţii şi să facem un efort în plus pentru a ne încuraja unii pe alţii.Adu-ţi aminte! Fiecare dintre noi este un fir vital în tapiţeria altei persoane;  vieţile noastre se întreţes şi acest lucru nu este întâmplător.Unul dintre cele mai bune lucruri din lumea aceasta de care te poţi ţine strâns este un prieten.