Strivit cumplit sub suferința firii.
De cele pământești iar lacom te-ai lipit
Gonind harul divin, ce-amară-i fierea!...
Nebună și amară trece viața
Când brațul Tău nu mă mângâie
Durerea-mi către Tine ca un rug se-nalță
Chemând Iubirea-Ți să mă reînvie...
Căci viața fără Tine - moarte este
Și rana fără Tine-i un infern,
Iubirea muribundă geme sub ferestre,
Iar timpul mut căzut-a într-un somn etern.
Dar...știu...Tu ești aici, aici în preajma-mi
Privirea Ta blajin- asupra mea se lasă
Și cu Iubirea Ta ca și c-un zid mă-mprejmui
Căci lacrima-mi de sânge greu te-apasă.
Dar sufletul mi-e orb și nu te vede
Mi-e inima căzută-n amorțire
Și Tu aștepți să-nvăț în Tine-a crede
Și Tu aștepți să simt a Ta Iubire...
Să strig cu glas de pasăre rănită
Sfărmând temnița care-ncet mă soarbe,
Cu mâna-Ți să-mi legi rana din aripă
Și să simt Raiu-atât, atât de-aproape...
