Capitolul 5
Arta Origami si sensul Creatiei
- scuza-ma ca te-am facut sa ma astepti atat. Nu stiam ce sa aleg pentru tine spuse Sandra sfios si ii intinse o cutioara cu decorati vesele pe ea...
- ce e acolo?
- deschide si vezi
Ingerul deschise cutia si arunca o privire lunga la continut, apoi la Sandra.
- E un porumbel cu o inimioara in cioc confectionat din hartie in tehnica Origami..Ma ocup de un an cu aceasta arta...
Ingerul continua sa o priveasca lung si cu nedumerire...
- Ia-le...il indemna ea apoi rise incet, copilareste- De data asta stiu ce fac... Creatia e de origine divina, deci are viata...e vie...
Ingerul inchise cutia si o ascunse cu grija fara ca Sandra sa observe bine locul.
- ma ocup si cu alte genuri de arta in care folosesc hartia ca materie prima...dar origami in special arta origami clasica ma atrage in mod deosebit...sa creezi o floare, un animal sau orice alt lucru sau fiinta dintr-o singura bucata de hartie fara a folosi foarfeca sau cleiul pare ceva aproape nepamantesc...da, nu pot sa nu fac asociere la felul in care Dumnezeu a creat natura, omul, tot dintr-o bucata,apoi a suflat suflare de viata peste el... tot asa si creatorul de origami ciopleste la lucrarea sa cu multa migala, dragoste si dedicare, daruindu-i o parte din sufletul sau viu ei...
Ingerul porni incetisor masina fara sa se intereseze de directia in care s-o ia...
- De mai demult mi-a aparut o intrebare - zise Sandra mai departe- la care noi muritorii de rand nu putem sti raspunsul si poate ca nici n-ar trebui sa ne intrebam... dar ma gandeam oare cum va fi cand Dumnezeu va crea un pamant si un cer nou... va transfigura pamantul....si cerul va fi pe pamant.....ce sa va intampla cu toate lucrurile materiale care exista pe pamant, de la cladiri pana la obiecte mici, obiecte de arta...muzee, biserici, obiecte de cult, icoane, picturi, sculpturi, carti, chiar si lucrari origami... stim din fizica ca nimic nu se pierde- totul se transforma... si ma intrebam cum va fi sa fie... poate ca toate obiectele bisericesti si de arta- acele obiecte create din iubire pentru a da Slava Creatorului... si poate ca si lucrarile mele origami se vor transfigura in lucruri dintr-un material nesupus stricaciunii... si vor prinde viata in miscare.. oare ar putea pieri fara urma? sa fi fost create ca sa piara? ...mai ales lucrurile sfinte, icoanele cu chipul Mantuitorului si al sfintilor? ...
- Iti inchipui sa zboare fluturii mei origami, sa se aseze pe nouri si sa soarba nectar din florile paradisiace- spuse ea entuziasmata- sau din florile origami devenite paradisiace, cu aroma si frumusete vesnica ? ...toate se vor afla acolo intr-o armonie perfecta ....ca intr-un vis preafrumos care nu poate fi descris in cuvinte, dar Imparatia Domnului...va fi realitate, va fi viata, iubire, bucurie eterna...
- ma gandesc ca si acele opere de arta facute bucati, inghitite de flacari sau de ape tot se vor transfigura in ceva...
- in bucati de suflet... spuse ingerul abia perceptibil...
- in bucati de suflet? da...care vor pluti o vecie pe Riul Iubirii...
Masina plutea cu viteza mica pe deasupra orasului imbracat in lumini...
- vreau sa traiesc....numai prin creatie mai simt ca traiesc, ma simt mai aproape de divinitate...nu vreau decat sa traiesc si sa am forta si inspiratia de a crea in continuare pentru Dumnezeu, pentru oameni, pentru mine... simt ca aceasta imi este menirea... Un artist e ca o luminare arzanda, se mistuie repede, dar in schimb raspindeste lumina si caldura... nu vreau sa fiu lumanarea neaprinsa care nu-si implineste rostul...
Sandra nici nu observa cand ajunsera in dreptul ferestrei. In camera ardea lumina...
- cred ca eu am uitat-o aprinsa, spuse ea coborind in graba...
Capitolul 6
Intamplarea din padure
- ce s-a intamplat, intreba ingrijorat ingerul privind-o pe Sandra apropiindu-se de masina cu pasi lenesi, nesiguri si cu ochii in pamant...
- nimic...raspunse ea absent...urmaream un film cand am auzit bataia ta in geam...
- am senzatia - continua fata luand loc in masina - ca am trait vietile tuturor personajelor din filme, ale oamenilor din jurul meu, ba mai mult- de pe intreg pamantul... numai viata mea nu...n-am avut curajul...
Scoase un oftat adanc:
- Padurea e un bun refugiu pentru o inima ranita... ma plimb adesea ziua prin paduricea din fata casei...imi face bine... dar cu tine m-as plimba si pe timp de noapte... trebuie sa fie fantastica padurea noaptea... sa facem mai intai un tur pe deasupra ei...
Masina se indrepta imediat inspre padure...
- e fantastica padurea vazuta de aici, exclama Sandra exaltata...apoi soptind: iti multumesc pentru aceasta plimbare... coboara putin si sa zburam de-a lungul ei...
- magnific! hai sa facem cateva cercuri... stai putin , auzi?
-?
- acum s-a auzit mai tare....e un glas de femeie care pare sa aiba nevoie de ajutor....vine din partea ceea...hai mai repede...am spus mai repede, nu ma auzi...?? striga Sandra indignata...
Ingerul mari putin viteza...
- Iata-i...opreste aici...Sunt cativa vlajgani care isi bat joc de o fata! Fa ceva, ce stai?
Tipetele disperate de ajutor deveneau din ce in ce mai sfisietoare
- asta imi sfasie inima...Ce-i cu tine, de ce nu te misti?? o vor omori...inca o mai poti salva, urla Sandra exasperata...
Ingerul lasa capul in jos ramanand nemiscat
- nu ai inima deloc? doar l-ai salvat pe omul cela care voia sa se arunce de pe acoperis, de ce n-o poti salva si pe ea? daca nu o poti ajuta de unul singur fa asa ca sa treaca pe aici o masina, sau masina politiei si sa o salveze si sa-i bage pe nenorocitii astia la duba cat nu au facut si alte victime. Doar poti face asta, nu? puteam fi eu in locul ei....daca eram eu tot ai fi stat asa ca o statuie?
Tipetele se transformara in gemete scurte care deveneau din ce in ce mai slabe si mai rare...Sandra vazu siluetele celor 6 barbati disparind in negura noptii si izbucni in lacrimi...
- daca tot nu faci nimic sa plecam de aici...nu mai suport...
Masina se intoarse si porni din loc...
Sandra mai planse putin apoi se linisti..
- iarta-ma spuse ea vinovata..pur si simplu ma doare grozav sa vad cum aceasta lume atat de frumoasa si perfecta, se automutileaza in halul asta... oamenii nu pentru suferinta asta crunta au fost creati, nu pentru Moarte...ci pentru Viata, pentru Fericire...Pacat ca n-au inteles asta...Stii care e cea mai grea suferinta... Frica...
...Mi-am amintit o piesa muzicala despre doua prietene pe nume Viata si Moartea, mai bine zis foste prietene...Viata a invitat-o pe Moarte la un restaurant in speranta ca vor reusi sa se impace... Moartea nu era suparata pe Viata, doar avea alte viziuni si ar fi fost bucuroasa sa se imprieteneasca din nou cu Ea... Au ciocnit cate un pahar de coniac, minunandu-se de cat de bun era, dar nu au reusit sa evite motivul certei de atunci...
Si-au amintit cum in noaptea aceea se ciondaneau in privinta unui copilas cu bucle aurii si nu reuseau sa-l imparta in timp ce mama lui plangea amarnic dupa geam...
Viata ii reprosa Mortii ca l-a luat atat de devreme cand ar fi putut sa mai traiasca.
Moartea i-a raspuns ca i-a fost descoperit de Dumnezeu ca copilul cela daca avea sa creasca ar fi ajuns un criminal, si impietrindu-si sufletul nu s-ar fi putut intoarce cu fata catre Domnul...
Viata a exclamat mirata ca nu a stiut asta, apoi a intrebat-o daca isi aminteste de acea batrana care o chema insistent, nemaisuportand chinurile iar ea tot nu venea...
Moartea i-a raspuns ca batrana cu pricina a aruncat un blestem asupra fiicei sale de pe urma caruia aceasta se chinuia mult. Trebuia ca fiica sa reuseasca sa revina din departare si batrana sa scoata blestemul cela de pe capul ei inainte sa plece la Domnul.
Viata a ramas iarasi mirata spunand ca nu a stiut nici de aceasta, dar nu s-a dat batuta si a insistat iar:
- dar acel barbat de 40 de ani tot a trait putin...
- da, putin- a raspuns Moartea dar a reusit sa faca multe si cam toate rele si nu s-ar mai fi cait niciodata pentru faptele sale...
Chiar in momentul cela Mortii i-a sunat telefonul mobil...Fata i-a devenit palida, vocea calma si sobra si ridicandu-se isi lua ramas bun de la Viata spunand ca are o plecare urgenta...
- Ma gandesc- zise Sandra dupa un scurt timp- ca vietile oamenilor sunt cu adevarat foarte diferite si totusi...fiecare trebuie sa aiba drumul sau spre fericire...nu poate fi altfel! Viata de aici e doar o incercare iar Dumnezeu se ingrijeste de fiece suflet ca sa poata dobindi raiul- adica Viata cea adevarata ...si ce conteaza cat traiesti 80 de ani, 20, 1 an sau o zi, oricum viata e o clipa dincolo de care urmeaza vesnicia...important e cat traiesti aici sa reusesti sa desprinzi din sufletul tau o scinteie de lumina care sa-ti aprinda lumina Eterna...un singur lucru imi mai ramane neclar...De ce Dumnezeu le da viata oamenilor despre care stie ca vor ajunge in iad pentru vecie...poate pentru ca ei sa-i ajute pe altii sa ajunga mai repede in rai...
Sandra scoase un oftat lung si o lacrima incepu sa-i joace in ochi...
- ajunge pentru azi...sa ne intoarcem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu