Capitolul 7
Tara fericirii
Era ora 3 de noapte...Sandra statea la geamul camerei ei cu ochii umflati de plans si cu inima strapunsa de o amara tristete...El nu venise...
- de ce....cu ce i-am gresit...poate l-am suparat cu ceva...poate inca va veni...
si lasa din nou lacrimile sa-i siroiasca riuri in suflet si pe obrajii rosii si fierbinti...
Ingerul nu-si facu aparitia nici in noaptea ceea nici in noaptea urmatoare...Sandra se topea vazand cu ochii... Nu mai avea pofta de mancare, nu vorbea cu nimeni si nu mai gasea bucurie in nimic...
- de ce imi faci asta...de ce nu te induri de suferinta mea... Doamne, de ce nu pot uita zambetul cela, vorba, privirea... Cum sa traiesc mai departe cu asta...
Zilele treceau cumplite si tacute... Sandra parea mai mult o umbra nu un om... Toata ziua o petrecea mai mult in pat hranindu-se cu lacrimi si ganduri care mai mult ii otraveau sufletul...
- Sandra...Sandra...
Fata deschise pe jumatate ochii tumefiati...Avea o privire tulbure ca a unui bolnav incurabil si tremura ca o frunza in bataia vantului...
- mi-e frig...rosti ea cu un sfert de glas incercand sa se miste putin..
- Arzi toata! sa mergem
Ingerul o lua in brate cu tot cu plapuma si iesi nevazut prin geamul deschis...
- Du-ma in Tara Fericirii...biigui ea implorator cu glasul unui muribund...
- am se te duc acolo de unde incepe Tara fericirii, raspunse el cu blandete si dragoste...
- stii, nu e nimic mai trist decat sa afli intr-un sfarsit ca viata e Bucurie dar sa-ti fie sufletul atat de bolnav incat sa nu te mai poti bucura de ea...tu n-o sa ma mai lasi, nu-i asa? spuse Sandra cu nadejde si implorare in glas...
Vazduhul proaspat i se prelingea in suflet ca un balsam datator de viata...Nu mai simtea spatiul, timpul, durerea si era totusi foarte slabita fizic, iar fruntea ii ardea inca...
-Ajungem...
Se oprira langa o banca...El o aseza cu grija si se aseza si el alaturi...
Sandra privi cu ochii semideschisi in jur..
- Manastirea Sf. Teodor Tiron ?
- da, ne aflam in scuarul manastirii...
- aici am fost botezata, iata aici in capela asta, spuse ea aratand cu degetul
- de ce m-ai adus aici?
- ...totul va fi bine, sa nu te indoiesti de asta
- nu am fost demult la o biserica...dar am vrut...stiu ca El are puterea sa vindece sufletul meu...multumesc ca m-ai adus...
- ma simt bine aici...Intotdeauna m-am simtit bine in Casa Domnului...Aerul asta e viu, caci e incarcat de dragoste... simt vesnicia aproape...vreau sa stam aici pana dimineata, te rog mult...
Sandra schita un zambet si in scurt timp adormi ghemuita pe banca.
O trezira dangatele de clopot...Ingerul nu mai era alaturi...
Cuprinsa de frica se uita de jur imprejurul ei... Il vazu stand la cativa metri de ea cu privirea-i blanda atintita spre cer..
- ah, acolo erai....ce faci acolo? zambi ea ridicandu-se de pe banca. Ma simt mult mai bine. Febra a trecut. Am asa o pofta de viata...
- sa-ti traiesti viata asa ca sa ne intalnim cu totii in lumea de dincolo...Eu voi fi mereu langa tine...Te voi veghea in fiece clipa. Ma vei simti aproape...Ai grija de tine si de sufletul tau...
Spunand acestea ingerul disparu...
Incepea Liturghia de duminica...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu