Chipuri sarutate de Dumnezeu. Juliana Wetmore. (2)

In 2010, in viata Julianei a aparut un omulet nou, o sora minunata pe nume Danika care sufera de acelasi sindrom, insa cazul ei nu e atat de grav ca al Julianei. Familia Wetmore a infiat-o de la un orfelinat din Ukraina. Va invit sa urmariti mai jos intalnirea emotionanta dintre familia Wetmore si Danika. Acum Danika-Christina Wetmore si Juliana vor fi probabil prietene de nedespartit care-si vor intelege reciproc durerile si bucuriile asa cum nimeni nu o va putea face vreodata... Si lasa gurile rele sa vorbeasca...Ce au altceva de facut? Un om care se simte fericit si implinit nu-si va baga niciodata cu nerusinare nasul in viata altuia sa improaste cu noroi. Daca o face, inseamna ca el insusi e profund nefericit, altfel si-ar vedea de viata lui si la nevoie ar intinde o mana de ajutor celor mai incercati de viata ca el, ar plange cu cei in suferinta, si s-ar bucura cu cei ce se bucura.

Oamenii ca familia Wetmore nu trebuie sa fie compatimiti, ci admirati, caci sunt vadit mai puternici, mai admirabili, mai Oameni decat multi dintre noi... Mai degraba mi-ar trezi mila fetele rebele din ziua de azi, care-si petrec viata prin cluburi si desfranari murdare...Iar Juliana si Danika sunt oarecum protejate de necuratiile lumii de azi...Deci acest handicap este mai mult o binecuvantare pentru ele decat o povara si sa dea Domnul sa simta si ele asa...Cum poti sa mai spui ca Domnul nu se ingrijeste de fapturile sale? Se ingrijeste Domnul de toti, dar nu toti sunt alesi sa poarte aceste suferinte ca pe o cununa, caci traim intr-o lume de oameni fara coloana vertebrala, slabi cu duhul, care nu stiu sa-si poarte cu demnitatea nici crucea lor nu atat de grea, daramite sa mai puna umarul la crucea altuia, iar Raul pe care-l fac nu e o putere, ci o slabiciune care cauzeaza multa durere si tulburare in lume, dar de fapturile care-si pun nadejdea in Domnul nu se poate atinge atat cat sa le distruga... Insa se va intoarce insutit impotriva celor care-l pricinuiesc daca acestia nu se vor trezi la timp din delir...
Multi zic, ia uite saracul de el este orb, paralizat, are retard mintal... Nimeni nu zice: uite sarmanul de el este zgarcit, manios, crud, desfranat... Or handicapurile sufletesti sunt cu mult mai grave ca cele trupesti. Cele trupesti nu sunt vesnice. Se trec cel tarziu o data cu moartea, iar cele sufletesti daca nu le tamaduiesti aici, le iai cu tine in suflet, in vesnicie...

Un adanc respect familiei Wetmore pentru acest gest extraordinar. Cat de minunat rinduieste Dumnezeu lucrurile. Daca Juliana nu s-ar fi nascut cu acest defect, cine stie care ar fi fost soarta Danikai, poate ar fi ajuns intr-o familie nu atat de buna, sau mai rau- pe strazi... Vestile bune nu se opresc aici. In 2012 familia Wetmore a mai infiat 3 copii sanatosi. Acum sunt 6 de toti. Nu contenesc sa ma minunez de aceasta familie cum nu am mai vazut o alta pana acum. Dumnezeu sa-i ocroteasca de rele si sa le rinduiasca cat mai multe bucurii adevarate! Iar noi daca nu stim sa fim sensibili la suferintele si bucuriile lor, sau nu avem posibilitate sa le intindem o mana de ajutor, macar sa nu le ingreunam viata prin vorbe necugetate si murdare care din pacate inca mai continua sa umble pe internet...Si sa ne amintim ca a fi Om nu inseamna a fi voinic si frumos la chip, ci a avea suflet si a respecta fiece faptura lasata de Dumnezeu pe acest pamant...

 

Un suflet sensibil de artist a gasit o sursa de inspiratie in Juliana realizand cu maiestrie un portret al ei in culori calde si vii cum este si sufletul acestei copile...Pe mine cel putin ma fascineaza si ma inspira. Toata admiratia autorului al carui nume din pacate nu am reusit sa-l aflu exact...
 

Chipuri sarutate de Dumnezeu. Juliana Wetmore (1)

Am aflat de cazul Julianei Wetmore cu vreo 3 ani in urma si de atunci il urmaresc cu multa emotie si interes. Juliana Wetmore s-a nascut 11 ani in urma, cu o defectiune genetica grava numita sindromul Treacher Collins. Cazul Julianei este cel mai sever cunoscut in practica medicinala. Fetitei ii lipsesc 40% din oasele fetei si a suferit pana acum 45 operatii de restabilire a functiilor vitale si reconstructie a fetei. Medicii nu au crezut ca va supravietui, dar in ciuda tuturor pronosticurilor Juliana traieste si pare un copil fericit...Spun pare fiindca nimeni in afara de ea si Dumnezeu nu poate sti ce e in sufletul ei. Un singur lucru strabate foarte clar: curajul si dragostea parintilor care nu s-au gandit nicio clipa sa- si abandoneze copilul si au luptat impreuna cu ea pentru viata...Da, poate ca multi vor spune ca aceasta nu e viata ci un iad de o viata. Citeam cu frangere de inima unele comentarii pe youtube la adresa Julianei. Multi pareau foarte revoltati ca acest copil, acest monstru(!)  a fost lasat sa vina pe lume si intrebau mama de ce n -a facut avort. Ridicola si inutila intrebare. Daca deja l-a adus pe lume, ce rost are sa mai pomenesti de avort care este de fapt o crima? 

Copilul exista, si intrebarea trebuie sa fie ce se poate de facut pentru acest copil ca sa poata duce o viata cat de cat normala. Stiu ca unii vor fi sceptici si vor nega cu vehementa posibilitatea unei vieti normale... Dar ce e normalitatea de fapt? Majoritatea inteleg normalitatea in urmatorii termeni: sa poti manca singur, duce la wc singur, sa mergi pe picioarele tale, sa ai inteligenta cat sa poti urma o scoala, eventual o facultate, sa ai un serviciu, sa poti intemeia o familie, naste si creste un copil...da, si pentru ca un baiat sa se uite la tine trebuie ca nici fizicul sa nu lase de dorit..  Si daca incercam s-o integram pe Juliana in acesti parametri vedem ca nu ne reuseste... Ea se hraneste printr-un tub fixat la nivelul abdomenului, nu vorbeste decat prin semne si nu are un chip de zana... Iar faptul ca urmeaza o scoala obisnuita si ca poseda mai multe talente, pictura, dans, ne- ar trezi mai degraba mila si repulsie decat admiratie...

Sarmanii copii ce invata intr-o scoala cu ea; deci conchidem ca Juliana nu e un copil normal, ba chiar poate prejudicia dezvoltarea armonioasa  a psihicului copiilor (faptul ca copiii nostri se uita la desene animate cu monstri, ori colectioneaza papusi-monstri ne doare mai putin, oricum aia nu sunt "reali") …Sunt sigura ca daca parintii ar vorbi cu copiii lor si le-ar spune ca Juliana este un copil obisnuit, cu nimic mai prejos decat ceilalti copii, ba chiar ii depaseste pe altii prin inteligenta si talentele sale, copiilor nu le-ar mai fi frica de ea ci ar respecta-o si ar iubi-o. O colega de clasa a Julianei inca pe cand ea era prin clasa a intaia marturisea ca Juliana este cea mai buna prietena a ei, insa nu stie de ce. Cata sinceritate si inocenta intr-un copil. Copiii sunt mult mai intelepti ca noi adultii, ei nu rationalizeaza asa dur, ei simt mai profund sufletul omului si nu judeca dupa aparente. Iar multi dintre noi cred ca ar prefera sa-si transfere copilul in alta institutie decat sa-l lase alaturi de asa un copil ca Juliana. Si ce atitudine o sa aiba el mai tarziu la vazul unei persoane cu disabilitate grava? Multi ne gandim cu groaza ca aceasta fetita poate ajunge la maturitate si naste copii ca si ea, la fel si alte fete cu acest teribil defect, si astfel vom ajunge sa traim intr-o lume de monstri... Ce terifiant...Chiar cineva a si lasat un comentariu care suna cam asa: sa fie ucisa cu foc, sa nu lase urmasi! Stau si ma intreb, e Juliana un monstru mai mare decat noi cei ce gandim asa? Sunt sigura ca daca ne-am putea vedea sufletele cu ochii trupesti am constata cu stupoare ca sunt mult mai hade decat chipul acestui copil…Evident, vom incerca sa ne justificam nesimtirea si rautate prin faptul ca i-am face o favoare Julianei lipsind-o de dreptul la viata, caci oricum viata ei nu va fi viata... Dar cine suntem noi sa decidem cine are dreptul sa traiasca si cine nu? Credeti ca ar fi mai frumoasa si mai sanatoasa o societate cu chipuri perfecte si inimi de monstru? Dumnezeu a trimis pe pamant acest copil cu suflet de inger dar si cu un chip la fel as putea spune, caci omul este atat de frumos la exterior pe cat de frumos ii e sufletul, sa vada daca chiar il vom accepta si iubi asa cum e… Iar celor care spun ca Dumnezeu a facut o greseala, sau conchid ca El nici nu exista daca lasa sa se intample asa ceva ( cineva ironiza rautacios, ha, ha si asta e fiinta creata dupa Chipul si asemanarea Lui Dumnezeu? ) , le raspund ca nu trupul e creat dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu, ci sufletul care este imaterial si vesnic...Trupul este doar o carcasa...Ceasornicul are valoare doar atat cat se afla mecanismul in el. Daca il inlaturi, ramai doar cu carcasa, care poate fi si frumoasa dar nu-ti foloseste la nimic.
Altcineva scria cu regret pe youtube ca fetita asta  cand va atinge adolescenta si va intelege cum arata isi va pune capat zilelor. Si de se va intampla asta, a cui va fi vina? A Julianei care nu s-a simtit iubita indeajuns, sau a noastra a tuturor care nu am stiut sa-i oferim suficienta caldura si dragoste ca sa se simta iubita si fericita? Daca Juliana ar intalni in fiece zi priviri blande si pline de dragoste, iar nu de mila, dezgust, sau chiar repulsie, daca oamenii in loc de o privire sau o vorba de fier i-ar oferi un suras sincer si o imbratisare, ea nu s-ar mai simti atat de diferita de altii si nu ar ajunge sa-si doreasca moartea… Iubirea e cea mai puternica forta din univers. Un om care se simte iubit nu-si va putea uri niciodata viata sa atat cat sa vrea sa si-o ia. Adevarata tragedie a persoanelor cu disabilitati nu e defectul fizic, ci atitudinea rece si ostila a societatii fata de ele. Rana sufleteasca doare mult mai mult ca cea trupeasca, sa stiti asta…

Iar implinirea si fericirea in aceasta viata nu se reduce la a-ti gasi jumatatea. E o minciuna care ni se inoculeaza inca de mici copii prin filme, literatura, si toata mass-media. O minciuna care se trage inca din perioada romantismului cand omul s-a distantat de Dumnezeu punand pe piedestal persoana iubita si inchinandu-se ei. Fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumatate de chip. Implinirea omului nu vine de la relatia cu alt om, ci de la relatia sa cu Dumnezeu. Cel care se afla in continua rugaciune si comuniune cu Dumnezeu simte adanc Dragostea divina, care umple golul creat de inexistenta unui partener de viata. Fiecare om are o importanta colosala in ochii Lui Dumnezeu si un rol semnificativ in istoria omenirii. Doar vedem bine ca nu oricui ii este dat sa se casatoreasca si sa intemeieze o familie. Exista destui oameni sanatosi si frumosi la chip care raman celibatari pe viata, nemaivorbind de calugari… Si cine poate sa stie daca Juliana nu va deveni si ea un om al Lui Dumnezeu? Si ii va mai pasa ei atunci cum arata si ce vorbesc oamenii despre ea?

Nu exista oameni normali si oameni cu handicap. Dumnezeu a creat doar oameni normali. Iar oamenii cu disabilitati exista pentru ca prin suferinta sa inteleaga desertaciunea frumusetii exterioare si sa descopere adevarata frumusete- cea a sufletului, si izvorul iubirii si fericirii care exista in fiecare om, si pentru ca prin ei sa inteleaga si ceilalti esenta si valorile vietii....Asta nu e o teorie, dar un adevar al vietii pentru cei ce vor sa inteleaga...

Daca nu ar exista persoanele cu disabilitati, si suferinta in general, probabil ca am fi toti o gloata de suflete handicapate,fara Dumnezeu, incapabila de sentimente omenesti, care s-ar indrepta inevitabil spre iad...
Sa ne gandim ca daca am fi in locul Julianei poate ca ne-am dori si noi sa tram si sa fim acceptati de societate ca oameni obisnuiti, iar viata e data de Dumnezeu o singura data si e atat de imprevizibila. Cine poate sti daca cineva din noi nu va suferi vreodata un accident, care sa-i mutileze chipul sau orice parte a corpului incat va arata mai "rau" ca Juliana. Cunosc cazurile catorva persoane care au ramas fara fata in urma unor accidente grave, dupa care marturiseau ca pana sa li se intample tragedia, judecau oamenii dupa infatisare...Dumnezeu nu ne vrea schilozi si nefericiti, dar cum sa ajunga omul asta nebun la Dumnezeu, la intelegerea adevaratelor valori, altfel decat prin suferinta? Asta e practic singura si cea mai eficienta cale...Deci data urmatoare cand vom dori sa ne exprimam parerea vizavi de o persoana cu disabilitati, sa ne gandim de doua ori inainte de a vorbi...

 

Un documentar despre Juliana realizat in anul 2009, puteti urmari mai jos: