Viaţa este o clipă, dincolo de care urmează veşnicia. Nu contează câte fracţiuni de secundă trăieşti. Contează ca în clipita ta de viaţă să reuşeşti a desprinde din al tău suflet o scânteie de lumină, care să-ţi aprindă Lumina Eternă...
joi, 21 mai 2015
Chipuri sarutate de Dumnezeu. Juliana Wetmore (1)
Am aflat de cazul Julianei Wetmore cu vreo 3 ani in urma si de
atunci il urmaresc cu multa emotie si interes. Juliana Wetmore s-a nascut 11
ani in urma, cu o defectiune genetica grava numita sindromul Treacher Collins.
Cazul Julianei este cel mai sever cunoscut in practica medicinala. Fetitei ii
lipsesc 40% din oasele fetei si a suferit pana acum 45 operatii de restabilire
a functiilor vitale si reconstructie a fetei. Medicii nu au crezut ca va supravietui, dar in ciuda tuturor pronosticurilor Juliana traieste si pare un
copil fericit...Spun pare fiindca nimeni in afara de ea si Dumnezeu nu poate
sti ce e in sufletul ei. Un singur lucru strabate foarte clar: curajul si dragostea parintilor
care nu s-au gandit nicio clipa sa- si abandoneze copilul si au luptat impreuna
cu ea pentru viata...Da, poate ca multi vor spune ca aceasta nu e viata ci un
iad de o viata. Citeam cu frangere de inima unele comentarii pe youtube la
adresa Julianei. Multi pareau foarte revoltati ca acest copil, acest monstru(!)
a fost lasat sa vina pe lume si intrebau mama de ce n -a facut avort.
Ridicola si inutila intrebare. Daca deja l-a adus pe lume, ce rost are sa mai
pomenesti de avort care este de fapt o crima?
Copilul exista, si intrebarea
trebuie sa fie ce se poate de facut pentru acest copil ca sa poata duce o viata
cat de cat normala. Stiu ca unii vor fi sceptici si vor nega cu vehementa
posibilitatea unei vieti normale... Dar ce e normalitatea de fapt? Majoritatea
inteleg normalitatea in urmatorii termeni: sa poti manca singur, duce la wc
singur, sa mergi pe picioarele tale, sa ai inteligenta cat sa poti urma o
scoala, eventual o facultate, sa ai un serviciu, sa poti intemeia o familie, naste si creste un
copil...da, si pentru ca un baiat sa se uite la tine trebuie ca nici fizicul sa
nu lase de dorit..Si daca incercam s-o integram pe Juliana in
acesti parametri vedem ca nu ne reuseste... Ea se hraneste printr-un tub fixat
la nivelul abdomenului, nu vorbeste decat prin semne si nu are un chip de
zana... Iar faptul ca urmeaza o scoala obisnuita si ca poseda mai multe
talente, pictura, dans, ne- ar trezi mai degraba mila si repulsie decat
admiratie...
Sarmanii copii ce invata intr-o scoala cu ea; deci conchidem ca
Juliana nu e un copil normal, ba chiar poate prejudicia dezvoltarea armonioasa
a psihicului copiilor (faptul ca copiii nostri se uita la desene animate cu monstri, ori colectioneaza papusi-monstri ne doare mai putin, oricum aia nu sunt "reali") …Sunt sigura ca daca parintii ar vorbi cu copiii lor si le-ar spune ca Juliana este un copil obisnuit, cu nimic mai prejos decat ceilalti copii, ba chiar ii depaseste pe altii prin inteligenta si talentele sale, copiilor nu le-ar mai fi frica de ea ci ar respecta-o si ar iubi-o. O colega de clasa a Julianei inca pe cand ea era prin clasa a intaia marturisea ca Juliana este cea mai buna prietena a ei, insa nu stie de ce. Cata sinceritate si inocenta intr-un copil. Copiii sunt mult mai intelepti ca noi adultii, ei nu rationalizeaza asa dur, ei simt mai profund sufletul omului si nu judeca dupa aparente. Iar multi dintre noi cred ca ar prefera sa-si transfere copilul in alta institutie decat sa-l lase alaturi de asa un copil ca Juliana. Si ce atitudine o sa aiba el mai tarziu la vazul unei persoane cu disabilitate grava? Multi ne gandim cu groaza ca aceasta
fetita poate ajunge la maturitate si naste copii ca si ea, la fel si alte fete
cu acest teribil defect, si astfel vom ajunge sa traim intr-o lume de
monstri... Ce terifiant...Chiar cineva a si lasat un comentariu care suna cam
asa: sa fie ucisa cu foc, sa nu lase urmasi! Stau si ma intreb, e Juliana un
monstru mai mare decat noi cei ce gandim asa? Sunt
sigura ca daca ne-am putea vedea sufletele cu ochii trupesti am constata cu
stupoare ca sunt mult mai hade decat chipul acestui copil…Evident, vom incerca sa ne
justificam nesimtirea si rautate prin faptul ca i-am face o favoare Julianei
lipsind-o de dreptul la viata, caci oricum viata ei nu va fi viata... Dar cine
suntem noi sa decidem cine are dreptul sa traiasca si cine nu? Credeti ca ar fi
mai frumoasa si mai sanatoasa o societate cu chipuri perfecte si inimi de
monstru? Dumnezeu a trimis pe pamant acest copil cu suflet de inger dar si cu un
chip la fel as putea spune, caci omul este atat de frumos la exterior pe cat de
frumos ii e sufletul, sa vada daca chiar il vom accepta si iubi asa cum e… Iar celor care spun ca Dumnezeu a
facut o greseala, sau conchid ca El nici nu exista daca lasa sa se intample asa
ceva ( cineva ironiza rautacios, ha, ha si asta e fiinta creata dupa Chipul si
asemanarea Lui Dumnezeu? ) , le raspund ca nu trupul e creat dupa chipul si
asemanarea Lui Dumnezeu, ci sufletul care este imaterial si vesnic...Trupul este
doar o carcasa...Ceasornicul are valoare doar atat cat se afla mecanismul in
el. Daca il inlaturi, ramai doar cu carcasa, care poate fi si frumoasa dar
nu-ti foloseste la nimic.
Altcineva scria cu regret pe youtube ca fetita asta cand va atinge
adolescenta si va intelege cum arata isi va pune capat zilelor. Si de se va
intampla asta, a cui va fi vina? A Julianei care nu s-a simtit iubita indeajuns, sau a
noastra a tuturor care nu am stiut sa-i oferim suficienta caldura si dragoste
ca sa se simta iubita si fericita? Daca Juliana ar intalni in fiece zi priviri
blande si pline de dragoste, iar nu de mila, dezgust, sau chiar repulsie, daca
oamenii in loc de o privire sau o vorba de fier i-ar oferi un suras sincer si o
imbratisare, ea nu s-ar mai simti atat de diferita de altii si nu ar ajunge
sa-si doreasca moartea… Iubirea e cea mai puternica forta din univers. Un om
care se simte iubit nu-si va putea uri niciodata viata sa atat cat sa vrea sa
si-o ia. Adevarata tragedie a persoanelor cu disabilitati nu e defectul fizic,
ci atitudinea rece si ostila a societatii fata de ele. Rana sufleteasca doare mult
mai mult ca cea trupeasca, sa stiti asta…
Iar implinirea si fericirea in
aceasta viata nu se reduce la a-ti gasi jumatatea. E o minciuna care
ni se inoculeaza inca de mici copii prin filme, literatura, si toata
mass-media. O minciuna care se trage inca din perioada romantismului cand omul
s-a distantat de Dumnezeu punand pe piedestal persoana iubita si inchinandu-se
ei. Fiecare om e chip al
lui Dumnezeu, nu jumatate de chip. Implinirea omului nu vine de la
relatia cu alt om, ci de la relatia sa cu Dumnezeu. Cel care se afla in
continua rugaciune si comuniune cu Dumnezeu simte adanc Dragostea divina, care
umple golul creat de inexistenta unui partener de viata. Fiecare om are o
importanta colosala in ochii Lui Dumnezeu si un rol semnificativ in istoria
omenirii. Doar vedem bine ca nu oricui ii este dat sa se casatoreasca si sa intemeieze
o familie. Exista destui oameni sanatosi si frumosi la chip care raman
celibatari pe viata, nemaivorbind de calugari… Si cine poate sa stie daca
Juliana nu va deveni si ea un om al Lui Dumnezeu? Si ii va mai pasa ei atunci
cum arata si ce vorbesc oamenii despre ea?
Nu
exista oameni normali si oameni cu handicap. Dumnezeu a creat doar oameni
normali. Iar oamenii cu disabilitati exista pentru
ca prin suferinta sa inteleaga desertaciunea frumusetii exterioare si sa
descopere adevarata frumusete- cea a sufletului, si izvorul iubirii si
fericirii care exista in fiecare om, si pentru
ca prin ei sa inteleaga si ceilalti esenta si valorile vietii....Asta nu e o teorie,
dar un adevar al vietii pentru cei ce vor
sa inteleaga...
Daca nu ar exista persoanele cu disabilitati, si suferinta in
general, probabil ca am fi toti o gloata de suflete handicapate,fara Dumnezeu,
incapabila de sentimente omenesti, care s-ar indrepta inevitabil spre iad... Sa ne gandim ca daca am fi in locul Julianei poate ca ne-am dori si noi sa tram
si sa fim acceptati de societate ca oameni obisnuiti, iar viata e
data de Dumnezeu o singura data si e atat de imprevizibila. Cine poate
sti daca cineva din noi nu va suferi vreodata un accident, care sa-i
mutileze chipul sau orice parte a corpului incat va arata mai "rau" ca
Juliana. Cunosc cazurile catorva persoane care au ramas fara fata in
urma unor accidente grave, dupa care marturiseau ca pana sa li se
intample tragedia, judecau oamenii dupa infatisare...Dumnezeu nu ne vrea
schilozi si nefericiti, dar cum sa ajunga omul asta nebun la Dumnezeu,
la intelegerea adevaratelor valori, altfel decat prin suferinta? Asta e
practic singura si cea mai eficienta cale...Deci data urmatoare cand vom dori sa ne exprimam parerea vizavi de o persoana cu disabilitati, sa ne gandim de doua ori inainte de a vorbi...
Un documentar despre Juliana realizat in anul 2009, puteti urmari mai jos:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu