Despre "robii Lui Dumnezeu"...

   Cine sunt robii Lui Dumnezeu, si de ce acest termen de "rob" starneste atatea controverse si mila din partea celor certati cu credinta si biserica ortodoxa? Robii Lui Dumnezeu sunt oamenii simpli care au ales sa nu fie robi ai patimilor si placerilor trecatoare si desarte ci robi ai Lui Dumnezeu, adica robi ai Iubirii. Si daca Iubirea este trairea si libertatea suprema, atunci putem spune ca robii Lui Dumnezeu sunt robii libertatii... Suna ciudat? Poate, dar asa imi vine sa spun...Si cine nu isi doreste sa fie pe deplin liber, sa se desfate in libertatea sa de faptura a Lui Dumnezeu? Ramane doar o singura intrebare neclarificata si neinteleasa pentru unii. Cine garanteaza ca Iubirea si libertatea se afla taman in Biserica Ortodoxa? Dumnezeu iti garanteaza ca o vei cunoaste daca vei merge cu sufletul sincer si curat in Casa Sa... Iar daca n-o s-o afli, sa nu cauti problema in biserica ci in sufletul tau...Daca multime de oameni a ajuns sa cunoasca aceasta iubire in biserica, si sa o traiasca in viata de zi cu zi, iubire care nu este fortata, nu este un fals, caci o vezi cum se revarsa din om ca un riu curgator, sincer, nefortat, iar tu zici ca stai in biserica si nu simti nimic, atunci cerceteaza-ti amanuntit sufletul...

 Daca sufletul ti-e mocirla de ganduri si patimi uracioase, n-o sa-l simti pe Dumnezeu, nici in biserica Ortodoxa nici in afara ei...n-o sa-L simti cu orice stare a sufletului...caci nici Dumnezeu nu ne-a creat oricum ci ne-a facut fapturi perfecte si integre... si ne-a lasat Cuvant cum sa ajungem la El si sa nu pierdem legatura cu El. Omul ar vrea sa creada intr-un Dumnezeu creat dupa propria imaginatie, omul isi doreste un Dumnezeu tolerant si rabdator cu neputintele si patimile lui (pe care nici nu le considera patimi ci particularitati ale firii umane)... Si pare logic, ca daca suntem cetateni ai acestui pamant, ar trebui sa traim pamanteste, si sa nu ne refuzam nicio dorinta a firii... Doar ca istovit de iluzia vietii, ajungi sa te intrebi daca chiar esti cetatean al acestui pamant... Sufletul tau inoata in neliniste si framantare, in timp ce simte o atractie inexplicabila spre inalt, spre ceresc... Dar simte si o neputinta grozava de a atinge inalturile... De unde vine neputinta asta? De ce omul -o faptura inzestrata cu atatea puteri launtrice, e in acelasi timp atat de neputincioasa si abjecta? De ce nu stim sa ne folosim puterile si darurile ca sa ajungem la Lumina? Nu stim fiindca credem cu inversunare ca o sa reusim cu propriile puteri sa iesim din stransoarea grozava a vietii de pe pamant...O sa facem cumva, o sa dregem, o sa iesim la liman, si or sa vada si preotii ca ne-am descurcat si fara slujbele si rugaciunile lor...Sa luam seama sa nu ne prinda moartea tot chinuindu-ne sa facem si sa dregem... Sa nu uitam ca omul cu toata inzestrarea lui e o faptura creata, omul nu e ultima realitate. Ultima realitate e Dumnezeu- creatorul si Tatal nostru, care ne lasa sa gresim, sa trecem prin foc si para, ca sa intelegem ca fara El nu putem face nimic, si alergand dupa ajutor in sfanta Casa Sa sa devenim astfel robi ai Iubirii...