Sandra, ingerul si masinuta de sticla

                                                                     Capitolul 5
                                                    Arta Origami si sensul Creatiei

- scuza-ma ca te-am facut sa ma astepti atat. Nu stiam ce sa aleg pentru tine spuse Sandra sfios si ii intinse o cutioara cu decorati vesele pe ea...
- ce e acolo?
- deschide si vezi
Ingerul deschise cutia si arunca o privire lunga la continut, apoi la Sandra.
- E un porumbel cu o inimioara in cioc confectionat din hartie in tehnica Origami..Ma ocup de un an cu aceasta arta...
Ingerul continua sa o priveasca lung si cu nedumerire...
- Ia-le...il indemna ea apoi rise incet, copilareste- De data asta stiu ce fac... Creatia e de origine divina, deci are viata...e vie...
Ingerul inchise cutia si o ascunse cu grija fara ca Sandra sa observe bine locul.
- ma ocup si cu alte genuri de arta in care folosesc hartia ca materie prima...dar origami in special arta origami clasica ma atrage in mod deosebit...sa creezi o floare, un animal sau orice alt lucru sau fiinta dintr-o singura bucata de hartie fara a folosi foarfeca sau cleiul pare ceva aproape nepamantesc...da, nu pot sa nu fac asociere la felul in care Dumnezeu a creat natura, omul, tot dintr-o bucata,apoi a suflat suflare de viata peste el... tot asa si creatorul de origami ciopleste la lucrarea sa cu multa migala, dragoste si dedicare, daruindu-i o parte din sufletul sau viu ei...
Ingerul porni incetisor masina fara sa se intereseze de directia in care s-o ia...
- De mai demult mi-a aparut o intrebare - zise Sandra mai departe- la care noi muritorii de rand nu putem sti raspunsul si poate ca nici n-ar trebui sa ne intrebam... dar ma gandeam oare cum va fi cand Dumnezeu va crea un pamant si un cer nou... va transfigura pamantul....si cerul va fi pe pamant.....ce sa va intampla cu toate lucrurile materiale care exista pe pamant, de la cladiri pana la obiecte mici, obiecte de arta...muzee, biserici, obiecte de cult, icoane, picturi, sculpturi, carti, chiar si lucrari origami... stim din fizica ca nimic nu se pierde- totul se transforma... si ma intrebam cum va fi sa fie... poate ca toate obiectele bisericesti si de arta- acele obiecte create din iubire pentru a da Slava Creatorului... si poate ca si lucrarile mele origami se vor transfigura in lucruri dintr-un material nesupus stricaciunii... si vor prinde viata in miscare.. oare ar putea pieri fara urma? sa fi fost create ca sa piara? ...mai ales lucrurile sfinte, icoanele cu chipul Mantuitorului si al sfintilor? ...
- Iti inchipui sa zboare fluturii mei origami, sa se aseze pe nouri si sa soarba nectar din florile paradisiace- spuse ea entuziasmata- sau din florile origami devenite paradisiace, cu aroma si frumusete vesnica ? ...toate se vor afla acolo intr-o armonie perfecta ....ca intr-un vis preafrumos care nu poate fi descris in cuvinte, dar Imparatia Domnului...va fi realitate, va fi viata, iubire, bucurie eterna...
- ma gandesc ca si acele opere de arta facute bucati, inghitite de flacari sau de ape tot se vor transfigura in ceva...
- in bucati de suflet... spuse ingerul abia perceptibil...
- in bucati de suflet? da...care vor pluti o vecie pe Riul Iubirii...
Masina plutea cu viteza mica pe deasupra orasului imbracat in lumini...
- vreau sa traiesc....numai prin creatie mai simt ca traiesc, ma simt mai aproape de divinitate...nu vreau decat sa traiesc si sa am forta si inspiratia de a crea in continuare pentru Dumnezeu, pentru oameni, pentru mine... simt ca aceasta imi este menirea... Un artist e ca o luminare arzanda, se mistuie repede, dar in schimb raspindeste lumina si caldura... nu vreau sa fiu lumanarea neaprinsa care nu-si implineste rostul...
Sandra nici nu observa cand ajunsera in dreptul ferestrei. In camera ardea lumina...
- cred ca eu am uitat-o aprinsa, spuse ea coborind in graba...


                                                                Capitolul 6
                                                    Intamplarea din padure

- ce s-a intamplat, intreba ingrijorat ingerul privind-o pe Sandra apropiindu-se de masina cu pasi lenesi, nesiguri si cu ochii in pamant...
- nimic...raspunse ea absent...urmaream un film cand am auzit bataia ta in geam...
- am senzatia - continua fata luand loc in masina - ca am trait vietile tuturor personajelor din filme, ale oamenilor din jurul meu, ba mai mult- de pe intreg pamantul... numai viata mea nu...n-am avut curajul...
Scoase un oftat adanc:
- Padurea e un bun refugiu pentru o inima ranita... ma plimb adesea ziua prin paduricea din fata casei...imi face bine... dar cu tine m-as plimba si pe timp de noapte... trebuie sa fie fantastica padurea noaptea... sa facem mai intai un tur pe deasupra ei...
Masina se indrepta imediat inspre padure...
- e fantastica padurea vazuta de aici, exclama Sandra exaltata...apoi soptind: iti multumesc pentru aceasta plimbare... coboara putin si sa zburam de-a lungul ei...
- magnific! hai sa facem cateva cercuri... stai putin , auzi?
-? 
- acum s-a auzit mai tare....e un glas de femeie care pare sa aiba nevoie de ajutor....vine din partea ceea...hai mai repede...am spus mai repede, nu ma auzi...?? striga Sandra indignata...
Ingerul mari putin viteza... 
- Iata-i...opreste aici...Sunt cativa vlajgani care isi bat joc de o fata! Fa ceva, ce stai?
Tipetele disperate de ajutor deveneau din ce in ce mai sfisietoare
- asta imi sfasie inima...Ce-i cu tine, de ce nu te misti?? o vor omori...inca o mai poti salva, urla Sandra exasperata...
Ingerul lasa capul in jos ramanand nemiscat
- nu ai inima deloc? doar l-ai salvat pe omul cela care voia sa se arunce de pe acoperis, de ce n-o poti salva si pe ea? daca nu o poti ajuta de unul singur fa asa ca sa treaca pe aici o masina, sau masina politiei si sa o salveze si sa-i bage pe nenorocitii astia la duba cat nu au facut si alte victime. Doar poti face asta, nu? puteam fi eu in locul ei....daca eram eu tot ai fi stat asa ca o statuie? 
Tipetele se transformara in gemete scurte care deveneau din ce in ce mai slabe si mai rare...Sandra vazu siluetele celor 6 barbati disparind in negura noptii si izbucni in lacrimi...
- daca tot nu faci nimic sa plecam de aici...nu mai suport...
Masina se intoarse si porni din loc... 
Sandra mai planse putin apoi se linisti..
- iarta-ma spuse ea vinovata..pur si simplu ma doare grozav sa vad cum aceasta lume atat de frumoasa si perfecta, se automutileaza in halul asta... oamenii nu pentru suferinta asta crunta au fost creati, nu pentru Moarte...ci pentru Viata, pentru Fericire...Pacat ca n-au inteles asta...Stii care e cea mai grea suferinta... Frica...
...Mi-am amintit o piesa muzicala despre doua prietene pe nume Viata si Moartea, mai bine zis foste prietene...Viata a invitat-o pe Moarte la un restaurant in speranta ca vor reusi sa se impace... Moartea nu era suparata pe Viata, doar avea alte viziuni si ar fi fost bucuroasa sa se imprieteneasca din nou cu Ea... Au ciocnit cate un pahar de coniac, minunandu-se de cat de bun era, dar nu au reusit sa evite motivul certei de atunci...
Si-au amintit cum in noaptea aceea se ciondaneau in privinta unui copilas cu bucle aurii si nu reuseau sa-l imparta in timp ce mama lui plangea amarnic dupa geam...
Viata ii reprosa Mortii ca l-a luat atat de devreme cand ar fi putut sa mai traiasca.
Moartea i-a raspuns ca i-a fost descoperit de Dumnezeu ca copilul cela daca avea sa creasca ar fi ajuns un criminal, si impietrindu-si sufletul nu s-ar fi putut intoarce cu fata catre Domnul...
Viata a exclamat mirata ca nu a stiut asta, apoi a intrebat-o daca isi aminteste de acea batrana care o chema insistent, nemaisuportand chinurile iar ea tot nu venea...
Moartea i-a raspuns ca batrana cu pricina a aruncat un blestem asupra fiicei sale de pe urma caruia aceasta se chinuia mult. Trebuia ca fiica sa reuseasca sa revina din departare si batrana sa scoata blestemul cela de pe capul ei inainte sa plece la Domnul.
Viata a ramas iarasi mirata spunand ca nu a stiut nici de aceasta, dar nu s-a dat batuta si a insistat iar:
- dar acel barbat de 40 de ani tot a trait putin...
- da, putin- a raspuns Moartea dar a reusit sa faca multe si cam toate rele si nu s-ar mai fi cait niciodata pentru faptele sale...
Chiar in momentul cela Mortii i-a sunat telefonul mobil...Fata i-a devenit palida, vocea calma si sobra si ridicandu-se isi lua ramas bun de la Viata spunand ca are o plecare urgenta...
- Ma gandesc- zise Sandra dupa un scurt timp- ca vietile oamenilor sunt cu adevarat foarte diferite si totusi...fiecare trebuie sa aiba drumul sau spre fericire...nu poate fi altfel! Viata de aici e doar o incercare iar Dumnezeu se ingrijeste de fiece suflet ca sa poata dobindi raiul- adica Viata cea adevarata ...si ce conteaza cat traiesti 80 de ani, 20, 1 an sau o zi, oricum viata e o clipa dincolo de care urmeaza vesnicia...important e cat traiesti aici sa reusesti sa desprinzi din sufletul tau o scinteie de lumina care sa-ti aprinda lumina Eterna...un singur lucru imi mai ramane neclar...De ce Dumnezeu le da viata oamenilor despre care stie ca vor ajunge in iad pentru vecie...poate pentru ca ei sa-i ajute pe altii sa ajunga mai repede in rai...
Sandra scoase un oftat lung si o lacrima incepu sa-i joace in ochi...
- ajunge pentru azi...sa ne intoarcem...

Sandra, ingerul si masinuta de sticla

                                                 Capitolul 3
                                                Sinucigasul

- de ce ai intarziat atat? aveam un vis frumos...ingana ea parca incercand sa para suparata...
- deci visul era mai important..
- nu am spus asta...tu...mai duci pe cineva cu masina asta?
- are vreo importanta?
- nu stiu...am intrebat si eu...Stii unde vreau sa mergem azi? inca din copilarie imi doream sa ating un nour ca sa vad daca e chiar pufos ca vata
- curajoasa dorinta...
- inteleg ca probabil acolo sus e foarte frig. Dar o sa ma imbrac bine. Asteapta putin.
Sandra isi lua un palton gros de iarna si niste cizme...
-Ar fi bine sa mergem cat mai repede, de altfel risc sa ma inadus de caldura in straiele astea...Parca as fi un eschimos pe o sanie din gheata, spuse ea rizind, asezandu-se nu tocmai cu multa eleganta in masina...
- tine-te bine eschimoaso... spuse ingerul cu surisu-i caracteristic
- am crezut ca langa tine nu ma paste niciun pericol... facu ea dezamagita si putin speriata.

- nu credeam sa ma pot obisnui cu masinaria asta - spuse ea dupa un timp- dar e chiar faina...stii, iti spuneam ca vreau acolo sus ca sa testez compozitia nourilor dar in primul rind vreau sa ma simt mai aproape de Dumnezeu...ma intreb oare cum e sa fii inger...sa fii...
- asteapta-ma aici! o intrerupse el vadit speriat...
- ce...ce-ai spus? cum...doar n-ai de gand sa ma lasi singura... striga ea terifiata.
- nu e vreme de pierdut...vezi omul cela vrea sa arunce de pe acoperis
- nu vad..unde?
- nu conteaza, asteapta-ma aici!
- vin cu tine!
- nu se poate!
- stai....si ce poti face tu? esti ingerul lui pazitor sau ce? el cu siguranta are ingerul lui...
- vrei sa moara si sa ajunga in iad?
- nu...
- atunci asteapta-ma! revin curand..
- macar parcheaza masina undeva pe un acoperis....nu ma lasa aici... rosti ea si vocea ii degenera intr-un plans amar de ti se rupea inima.
Ingerul nu o mai auzea. Plecase. Sandra isi sterse putin lacrimile cautandu-l insistent cu privirea pe fiecare dintre acoperisurile aflate in orizontul ei vizual si avand grija sa nu faca vreo miscare in plus de teama sa nu se prabuseasca cu tot cu masina in gol...Nu intelegea unde disparuse, cum de putu sa-l scape din priviri...
- m-am intors..
Sandra nici nu-si ridica privirea. Privea in gol smiorcaindu-se incetisor
Ingerul urca dar nu porni din loc...Peste cateva minute de tacere fata zise incet printre sughituri:
- am crezut ca a trecut o vesnicie...
- mergem?
- unde... facu ea absent parand sa nu inteleaga...Cat ai lipsit tu m-am incalzit si m-am racit de 100 de ori... Vrei sa capat o pneumonie...
Sa ne intoarcem..
Masina porni indarat..
Venindu-si putin in fire, Sandra zise:
- si totusi tu trebuie sa stii cum sunt nourii...
Ingerul nu raspunse si mari viteza.
- coboara...am ajuns...
Sandra nu se clinti din loc...
- ai reusit sa salvezi omul acela...se interesa ea cu sfiala...
- da...spuse el fericit...
Fata zimbi inviorata si iesi cu miscari sigure...Apoi ii intoarse o privire calda:
- pe curand...

                                                    Capitolul 4                                          

                                          Intrebari existentiale

- azi ai venit mai devreme, spuse Sandra si sorbi zgomotos inca o inghititura din ceaiul fierbinte... vrei un ceai? ah, scuza-ma, am uitat ca tu... in fine, eu termin ceaiul si vin...
- nu-mi pot scoate din minte intamplarea de ieri...Trebuie sa fie groaznic sa mori de asa o moarte... Imi rasuna acum in minte cuvintele parintele Savatie Bastovoi despre sinucidere, despre nevoia fireasca a omul de a muri inainte de vreme...de a insfaca moartea de piept - vocea incepu sa-i tremure nervos - si a intreba-o cine esti, ce vrei si de ce mi-ai fost data mie pentru ca atat de mult fiinta mea nu te rabda si gandul la tine imi face viata neviata, asa incat as vrea sa mor o data pentru ca oricum viata asta tiranizata de gandul la tine nu este viata...(...) Trupul poate fi mort, functiile lui pot fi incetate, iar sufletul inca sa nu fi plecat din el...Pentru ca sufletul omului pacatos se-mpotriveste in mod firesc realitatilor de dincolo si vrea sa mai zaboveasca aici...si nu este lucru mai ingrozitor decat zbaterea sufletului in lupta lui de a ramane inca pentru o clipa macar in viata aceasta.. (...) suferinta despartirii sufletului de trup este ingrozitoare fiindca sufletul se desparte de trup nu ca ceva strain sufletului...aceasta durere ar putea fi asemanata cu durerea pe care ar trai-o omul daca cineva i-ar prinde venele toate si ar trage de ele fara ca ele sa se rupa scotindu-le incet din trupul lui si omul n-ar muri pana in ultima clipa...de aceea este cu neputinta a curma omului suferintele de dinaintea mortii, pentru ca toata durerea lui demult nu mai sta in trup ci este luata in sufletul lui in chip desavarsit si purtata cu el mai departe si numai Hristos ar putea sa-i ridice aceasta durere...
Sandra se opri rasufland din greu de parca tocmai facuse o munca fizica peste puterile ei...Ramase uimita ca-si aducea aminte atat de bine cuvintele parintelui Savatie, desi dupa toate cate se petrecusera in acele zile nu cred ca avea de ce...Suspina adanc si continua:
- La sfarsit parintele spunea ca " moartea nu este un dusman care trebuie invins. Este un prieten care ne sopteste cele despre Dumnezeu, cele despre noi, cele despre vremea intalnirii noastre in chipul cel mai desavarsit cu Ziditorul nostru de care ne-am despartit in chip nefiresc..."

Dintotdeauna ca si pe parintele Savatie m-a preocupat fenomenul mortii, si deja demult asta a devenit o obsesie. Mica fiind credeam ca dupa moarte nu mai e nimic si asta ma ingrozea. Apoi am aflat ca omul are suflet nemuritor si vesnic, dar moartea si vesnicia continua sa ma ingrozeasca si acum...Straniu lucru, am vazut moartea cu ochii de atatea ori dar oricum mi-e frica de ea...Ti-as pune cateva intrebari cu privire la asta dar mi-e teama ca nu-mi vei putea raspunde...Tu esti duh nesupus mortii fizice... ce poti sti tu...
Ingerul nu raspunse nimic. Sandra continua:
- de ai sti cate intrebari ma framanta... Daca nici tu nu-mi poti raspunde la ele....atunci cine?? mintea noastra a oamenilor este marginita de lut, iar tu ai acces daca nu deplin atunci larg la realitatile taramului de aici si de dincolo...
de ce...de ce... vietile si destinele oamenilor sunt atat de diferite...? de ce eu sunt eu si nu o alta persoana...de ce m-am nascut anume aici in aceasta tara si in aceasta perioada istorica, si da logic de ce sunt fata si nu baiat... ce am fost inainte sa ma nasc? daca nu as fi fost om as fi putut fi o alta fiinta, o bacterie, un animal, un inger sau un...demon?..cum simte viata un animal... moartea pentru el inseamna neant vesnic? dar un inger...
- crezi ca fericirea ta sta in raspunsurile la aceste intrebari? intreba el grav...
- nu stiu...stiu doar ca ele stau ca niste stalpi de electricitate doboriti de furtuna in calea fericirii mele...
Dupa o tacere lunga si grea Sandra continua...
- Spune-mi macar...spune-mi ce e Iubirea, nu poti sa nu stii macar asta...
- Iubirea... Daca nu ar fost Iubirea, nu ar fi existat nimic...nici macar o farama de materie moarta...nici....
- ar fi putut - il intrerupse ea- sa se intample sa nu existe nimic, nici chiar Dumne...?
- Dumnezeu - o intrerupse el acum- tine pamantul in mana Sa. Daca i-ar da drumul s-ar rostogoli ca o minge de ping-pong...dar Iubirea nu poate face asta...
- stiu ca Dumnezeu este Iubire, nu doar din carti ci mai ales din experienta vietii mele... demult am inteles problema raului si suferintei in lume...Si totusi uneori sufletul nu mai poate simti Iubirea asta...nu exista iad mai mare...Oare e cu putinta sa descoperi cu adevarat Puterea Iubirii, iar mai apoi sa te indoiesti de ea...
- vei intelege totul pe parcurs...Sper ca vei intelege...
- Ne-am luat cu vorba si nici n-am observat cat de frumos e orasul noaptea...zise Sandra mai mult intr-o doara...

Sandra, ingerul si masinuta de sticla

   Primele 2 capitole din prima mea carte, mai bine zis ceea ce e posibil sa ajunga o carte)) mai vedem... astept parerile voastre...    

                   Sandra, ingerul si masinuta de sticla

                                                     Capitolul 1                                        

                                               Prima calatorie.

Sandra isi dorea demult o masinuta toata facuta din sticla, care sa apara  in fiece noapte singura in dreptul ferestrei ei si cu care sa colinde imprejurimile de la inaltimea zborului pasarii. Un vis obisnuit de copil. Numai ca Sandra nu mai era un copil...

Era o seara ca toate serile. Sandra se culca obosita cand deodata auzi batai usoare in geamul camerei ei de la etajul 5 . Fata incremeni. Nu a mai simtit niciodata o frica atat de teribila. Inima i se facu cat un purice zbatandui-se sa-i sara din piept.. Se acoperi cu broboane reci de sudoare...In mintea ei pe jumatate blocata de frica roiau scenarii apocaliptice. I se parea mai mult ca oricand ca moartea ii sufla in ceafa... O fi fost probabil si influenta thrillerelor vizionate in acea perioada. Ii era frica sa faca o miscare cat de mica, ii era frica si sa respire. Nu stiu cat statu asa cand in sfarsit isi lua inima in dinti si cu mainile tremurande incerca sa-si vire capul sub plapuma, dar nu reusi. Mainile nu o ascultau...

Bataia in geam se repeta de data asta cu mai multa putere. Sandra incepu sa creada ca e deja pe cea lume... Si totusi inca mai persista reflexul de a-si trage plapuma peste ea... Nici nu-si dadu seama cum reusi sa-si bage capul dedesubt ca strutul...Ei, cine s-ar fi dovedit mai tare in situatia asta...

Bataile in fereastra incetara...Bataile puternice ale inimii inca nu asa incat Sandra nu se hotara sa scoata capul de sub plapuma... Statu asa probabil cateva secunde care ii parura o vesnicie intreaga... Incet-incet incepu sa-si dea curaj si se mai linisti. chiar incerca sa dea putin plapuma la o parte si sa priveasca cu un ochi prin camera, apoi in directia geamului... Dinspre geam venea o lumina puternica. Probabil credeti ca Sandra facu pe ea de frica... Nu, era atat de incremenita ca nu putu... Greu de crezut dar dupa cateva secunde in care privirea i-a fost atintita spre acea lumina parca nepamanteasca simti un fior dulce inefabil... Nici nu pricepu cum se trezi in dreptul geamului deschis. Uitandu-se mai bine vazu afara la nivelul ferestrei un vehicul neobisnuit, in intregime din sticla care lucea ca soarele..da, da era acea masinuta din gandurile si visele ei... dar nu avea un loc ci doua, unul in fata si altul in spate... Dumnezeule, oare era cu putinta...

- Urca...se auzi un glas ferm dar bland...

Pe bancheta din fata statea o faptura de statura mica cu chip de om si 2 aripi... invaluita in lumina. Semana cu un inger. Sandra intelese ca ea era sursa acelei lumini paradisiace.

- Cine esti ...biigui Sandra, inima careia continua sa se zbata cu putere...

Faptura surizand spuse:

- Tu cum crezi...?

- Ingerul meu pazitor? rosti ea in soapta dupa cateva secunde...

- Sa mergem...

- Unde?

- Asta imi vei spune tu. Ia-ti repede o haina. Doar n-ai de gand sa mergi asa dezbracata.

Sandra schita un suris slab si se indrepta rusinata spre scaunul pe care tinea hainele de toate zilele...

- imbraca-te mai grosut... afara e racoare ..se auzi glasul ingerului...

Sandra isi lua repede rochia ei preferata, lunga pana in pamant, in culori alb bleu si arunca pe ea o scurtita de toamna...

-Sunt gata...

- Sa mergem...

- cum urc in asta...?

Ingerul zambi si-i raspunse..

- Inainteaza fara frica... Sandra intinse piciorul. Peretele nu mai era o bariera. Trecu prin el cu usurinta si se pomeni in dreptul vehiculului de poveste. Semana cu o masina decapotabila in stil retro, dar fara usi si fara roti, iar cele doua banchete aduceu mai mult cu nise fotolii stilate...

-urca..

- mi-e frica...da-mi mana

Ingerul ii dadu mana si o ajuta sa se aseze pe bancheta din spate...iar el isi lua locul sau.

Uitandu-se in jos Sandra vru sa tipe, dar nu putu..

Inchise ochii strans si cu un glas sugrumat spuse:

- se vede totul prin ea...e din sticla toata...

- ca in visele tale, nu-i asa?

Sandra tacu si hotari sa nu deschida ochii pentru nimic in lume...

- unde mergem?

- nu stiu...facu ea fisticita...

- cand vei sti imi vei spune si vom porni... nu are de ce sa-ti fie teama…

Sandra simtea in inima ei ducandu-se o lupta intre frica ceea paralizanta si o stare de exaltare teribila imposibil de descris in cuvinte...si parea ca ultima va invinge....

Deschise ochii si privind fix inainte spuse..

-Demult imi doream sa merg pe la locurile copilariei mele... e in sectorul XXX, aproape de aici...

Ingerul rise incet:

- Pornim...

Sandra inchise iar ochii strans...Masina plutea in aer fara sa scoata un zgomot cat de mic. Vazduhul racoros de sfarsit de vara ii patrundea prin trup si i se scurgea in suflet ca un balsam binefacator... Se simtea de parca trezindu-se dintr-o lunga hibernare la viata... Libertatea spatiului o cuprindea intr-o imbratisare nemarginita si dulce...

- Dintotdeauna mi-a fost frica sa zbor cu avionul, spuse ea..

- avionul e o masinarie facuta de maini omenesti. O defectiune la mecanism, si pac...

iar aceasta masina nu se strica chiar daca pica de la inaltimile exosferei...de fapt, ea nici nu are cum sa cada... rise el incetisor…dupa care adauga: si apoi noi zburam cu o viteza mult mai mica...

- pot sa te intreb ceva? de ce ai nevoie de masina daca poti zbura cu aripile tale..

Ingerul si mai amuzat nu gasi de cuviinta sa-i raspunda...

Sandra simtea vazduhul ii vijiindu-i pe la urechi tot mai tare. Nu-si putea da seama cu ce viteza zburau...dar parea ca destul de repede. Vroia grozav de mult sa deschida ochii, dar frica o tinea paralizata.

- sa zbori pe deasupra orasului si sa nu-l poti admira de sus...ce prostie...Fie ce o fi...

am sa ma uit...

Fara sa se gandeasca mai mult deschise ochii... Caruselul roata dracului trebuia sa fie o nimica toata pe langa asta...

- aaaaa.... opreste, opreste te rog...coboara...am sa cad..nu vreau sa mor... te rog...tipa ea cu o voce ce parca nu era a ei...apucandu-se strans de speteaza banchetei din fata.

- coboara chiar acum...altfel nu-mi mai esti inger...

- nu pot cobori, raspunse calm ingerul... sunt doar case jos...

- coboara ti-am spus... imi vrei moartea tu care te numesti ingerul meu pazitor?..si incepu a plange isteric...Lacrimile ii impainjenisera ochii astfel incat nu mai vedea clar in jurul ei...

Masina dupa putin timp se opri...

Sandra isi sterse lacrimile cu maneca scurtei... se aflau pe o mica intindere cu iarba...intre cateva blocuri inalte...

- unde suntem?

Tacere...

- ajuta-ma sa ies de aici...spuse fata cu nemultumire

Ingerul nu facu nicio miscare.

- ma descurc si fara tine! se rasti ea cu o doza mare de lehamite in voce.

Tremurand de frig dar mai ales de frica se ridica abia-abia si calca pe iarba. Lua o gura mare din aerul imbibat de mirosul si enigma noptii aceleia si dupa putin timp spuse:

- e bine aici... natura asta...n-am simtit-o nicicand atat de aproape... e atat de bine, departe de oameni...doar eu si natura asta...iarba...luna....de fapt...si tu....da, doar noi si ea...nu m-am gandit niciodata ca noaptea poate fi atat de magnifica aici... in mijlocul naturii...

- de ce spui ca e bine departe de oameni?

- de la un timp ii inteleg tot mai putin pe oameni... adica inteleg de ce se comporta intr-un fel sau altul...si in acelasi timp nu-i inteleg... ma uit la ei..ii privesc dar nu-i vad... nu le mai pot simti sufletul, gandurile, dorintele chiar si celor mai apropiati oameni... nu pot sa spun ca nu-i iubesc...Ii iubesc si totusi... simt o distanta colosala intre mine si ei... parca as fi straina cu toti... parca ei ar trai intr-o lume iar eu in alta...si parca ar fi normal ca toti sa ma trateze cu raceala si ignoranta iar nu cu dragoste...

- cum crezi, de ce simti asa?

Sandra vru sa raspunda dar simti un nod mare in gat si tacu...

Se aseza pe locul ei din masina si-si atinti privirea catre luna..

- Putem sta aici pana dimineata?

- dar cum ramane cu locurile copilariei?

- poate alta data...zise fata cu nesiguranta in glas...

- bine, cum doresti...

 Sandra incerca sa savureze cat mai mult din atmosfera acelei nopti neobisnuite care i se oferi in dar si lasandu-se dusa de ganduri pierdu cu totul firul timpului...

- e timpul sa ne-ntoarcem, o trezi din visarile ei glasul ingerului.

Fata ar fi vrut sa mai stea dar ii paru inutil sa insiste...El isi lua locul sau din fata si inainte ca masina sa-si ia zborul Sandra ca masura de siguranta inchise ochii si ii deschise numai cand auzi " am ajuns". Erau in dreptul geamului camerei ei dar Sandra nu se grabea sa iasa din masina...

- stii...cred ca problema e in mine, dar nu-mi dau seama ce as putea face sa schimb asta...

- e timpul sa pleci...o grabi el

- o sa mai vii?

- noapte buna, ai grija de tine...

Sandra pasi in camera ei si uitand sa se mai dezbrace cazu ca un bolovan pe pat...Dand cu mana de telefonul mobil vazu ca era ora 12... Crezu ca nu va mai putea dormi in noaptea aceea dar somnul o dobori in scurt timp...

                                               

                                                  Capitolul 2

                                              Casa copilariei

                                                         
- ce-i cu mutra asta atat de enigmatica? ce s-a intamplat?
- ti se pare, mama...e totul in ordine.
Toata ziua urmatoare Sandra o petrecu cu gandul la noaptea trecuta. Numarand cu infrigurare clipele se tot intreba -va veni el, oare si in aceasta noapte...
Se lasa seara si inima i se zbatea tot mai tare... Nu indraznea sa se culce. Se plimba agitata prin camera dintr-un colt in altul gandindu-se numai ea stiind la ce, dar intr-un final frinta de oboseala se trinti pe pat imbracata cum era... Aproape atipise cand auzi aceeasi bataie usoara in geam... Oh, inima, nu ma fa de rusine...
- Astazi unde mergem? intreba fata cu glas somnoros
- ai uitat ca tu hotarasti locul...? sper sa fii mai curajoasa azi...
- nu stiu daca am fost curajoasa vreodata..mormai ea... Mergem acolo unde n-am reusit ieri spuse ea in sfarsit cu mai multa indrazneala in voce.
- fie dupa voia ta.
Masinuta de sticla porni. Sandra se straduia din rasputeri sa nu-si piarda cumpatul. Cu ochii seminchisi se gandea ce sa spuna ca sa para curajoasa... Dar tacu tot drumul care de data asta fu mai putin infricosator...
- Iata-ne ajunsi... 
Sandra iesi incet. O incerca un sentiment special. Pe intuneric cu greu recunoscu curtea copilariei sale...
Se intoarse brusc catre inger: 
- ne-ar putea vedea cineva...
- ieri nu parea sa te preocupe asta, zise cu acelasi suris tainic... ai uitat ca nimeni nu ma poate vedea in afara de tine?
Blocul cu 3 etaje in care copilarise pana la varsta de 6 ani parea ca imbatranise o data cu ea... vru sa intre dar se opri. Ar fi speriat-o de moarte pe bunica care locuia acum acolo.
- sa facem o plimbare de-a lungul curtii spuse Sandra.
Pe locul asta a stat candva scrinciobul copilariei mele... ofta ea nostalgic...sunt multi pomi fructiferi pe aici. Aproape o livada. Imi amintesc cum ne infruptam noi copiii din fructele dulci si aromate...cum faceam torturi din nisip si le decoram cu floricele de camp si visine, sau alte fructe. O data am preparat vreo 10 astfel de torturi pe marginea de piatra din fata casei, impreuna cu un baiat cu vreo 8 ani mai mare ca mine pe nume Sergiu. Avea putin retard mintal, dar eram cei mai buni prieteni... A doua zi bunica a iesit cu matura si le-a dat jos pe toate...Probabil ii paru ca nu stau bine acolo...Sandra incepu sa rida- pe atunci imi venea sa plang cu lacrimile unui cofetar care-si vede toata munca la pamant. Imi placea sa ma joc cu masinutele, da, da, nu cu papusile. Aveam cateva papusi dar nu ma jucam cu ele...o puneam pe mama sa se joace in locul meu iar eu ma uitam cu multa satisfactie si interes cum le infasa, cum le da papica... Cand mi-a cumparat mama tricicleta, imi parea cea mai frumoasa si mai eleganta masina din lume. Intr-o zi am iesit afara cu ea imbracata intr-o rochita alba cu spatele gol. Sergiu ma privea de parca eram printesa vietii lui. Sau poate mi se nazarea mie...Imi mai amintesc cum intr-o zi copiii in jocul lor de-a magazinul aveau nevoie de bani si rupeau frunze dintr-un copacel. Nu s-au multumit cu cateva si rupeau in continuare. Eu, nemaisuportand acest barbarism am izbucnit in lacrimi de parca eram eu in locul acelui biet copacel... Eh, cat de mult poate impietri sufletul suferinta vietii adulte...
Ingerul nu raspunse...Sandra ofta si 2 lacrimi fierbinti i se rostogolira pe obrajii imbujorati...
- sa plecam de aici
- asa repede? bine...
Pentru prima data Sandra tinu tot drumul ochii deschisi,dar fara sa priveasca o clipa in jos. Frica ceea teribila de inaltime disparuse.
Ajunsi in dreptul geamului ea intreba: 
- de ce faci toate astea?
- ce anume?
- intelegi prea bine...
- ca sa nu-ti pierzi credinta in miracole... raspunse el cu aceeasi enigma in glas.

Sa-l ajutam impreuna pe acest tinar nevazator. Apel umanitar.

Sandrina- Рiчка - печаль. Наталья Бучинская (Cover)

Unde esti, suflete...

Dulce copilarie...

Unde esti, copilarie, vreme de aur cu miros de paradis... unde esti suflete al meu de atunci inca purtand caldura si mireasma bratelor divine din care abia te-ai desprins... tu inca nu stiai cine e El, nu stiai ca esti al Lui....nu-l stiai pe nume, dar ii simteai prezenta iubitoare si te bucurai..... nu stiai ca tot ce vezi in jur sunt lucrarile mainilor Lui, dar puteai admira minute in sir o floare, o giza...un rasarit de soare... nu puteai explica in cuvinte ce-i Fericirea. Tu o traiai... tu nu stiai ce e infernul unei vieti iesite de sub aripa Lui protectoare tirite prin cele mai intunecate si scabroase locuri de pe fata pamantului, lasate prada coltilor veninosi ai celor mai grozave fiare care nu omoara pe loc ci lent si chinuitor ... aveai si tu durerile tale, dar ele nu lasau rani adanci care nu se mai vindeca... Ti-aduci aminte cand il vedeai pe ingerul tau in vis sau aievea si rideai, cand va jucati de-a v-ati ascunselea si de jocul vostru pueril, nepamantesc se bucura tot Cerul... acum ingerul tau se ascunde de tine cat mai departe de scirba si durere... Nu te condamn ca ai cazut...Toti cad.. Te condamn ca n-ai stiut sa te ridici inainte sa te afunzi cu totul in mlastina disperarii, inainte ca iadul sa-ti devina a doua casa...altii au stiut... au stiut sa-si verse sufletul in fata Domnului si sa nu inceteze in a striga dupa ajutor pana nu vor fi auziti...si asa de fiecare data...ar fi o nebunie sa-i invidiezi caci nu ai cunoscut iadul lor si lupta care au dus-o pentru fericirea lor... Intrebi de ce trebuie sa strigi atat ca sa fii auzit...posibil fiindca faradelegile noastre au marit prea mult prapastia dintre noi si Dumnezeu... Stii de ce ne nastem copii? pentru ca atunci cand vom fi mari sa ne aducem aminte cum arata fericirea...Mai crezi in Fericire, mai crezi ca pentru Ea ai fost plamadit de bratele dumnezeiesti? daca vei zice nu, te vei minti pe tine insuti, caci ai trait-o, si nu doar in sanul copilariei dar si mai tarziu din mila Domnului... te gandesti ca a fost o iluzie? nu cumva doar incerci sa-ti justifici neputinta de a fi fericit acum?... Ti-ai uitat demult inocenta intr-un crin la poalele unui deal si demult uitat-ai acel loc...Dumnezeu a cules cu grija crinul si vrea sa ti-l intoarca.. dar in tine suflete- doar stanci si bolovani, si nicio palma de pamant fertil... iar un bolovan nu poate urca la cer chiar sa-i pui 10 perechi de aripi...

Tipic moldovnesc - Pavel Stratan (cover)

S.O.S- Indila (Cover)

Zaz- Je veux (cover by Sandrina) + lyrics francais, english.

Un alt cover la piesa Shine a surorilor Talmachevy din Russia..

3 piese in franceza dragi inimii mele pe care le-am cantat din suflet...

Familia Brînză are nevoie de ajutorul nostru

   Familia Brînză, originară din Raionul Cahul,  este o familie deosebită, atît prin dragostea și devotamentul reciproc care îi unește, cît și prin încercările prin care le este dat să treacă.

Valentin și Silvia s-au căsătorit în anul 2008, iar în 2009, s-a născut fetița lor Emilia.
    Valentin este nevăzător, avînd gradul I de invaliditate și din acest motiv pentru el angajarea în cîmpul muncii este o adevărată problemă, chiar dacă el și-ar dori foarte mult să muncească pentru a-și susține familia, la care ține nespus de mult. Astfel, unicul venit al tinerei familii, este alocația lunară a lui Valentin în sumă de 945 lei și salariul  de profesoară  al Silviei,  bani care abia le ajung pentru existență. Toți acești ani, familia Brînză a locuit într-o casă închiriată, acum însă, proprietarul casei intenționează să vîndă imobilul, astfel, în cazul neachitării sumei de 6.000 euro, EI RISCĂ să   rămînă  fără un acoperiș de-asupra capului.

    Unica speranță a celor trei mebri ai familiei Brînză, este acum la ajutorul Lui Dumnezeu și a oamenilor cu suflet mare, care vor fi sensibili la durerea și apelul lor de ajutor.

Dacă credți că merităm și noi o casă, vă rugăm din suflet să ne ajutați... Acesta este mesajul lor...

   Casa  urmează să fie scoasă în vînzare foarte curînd, începînd cu luna mai a anului curent...

   Împreună le putem oferi șansa la un viitor mai sigur…

  

   Mulțumim anticipat tuturor!

Telefon de contact: +37369440448
Email: valisimo.b@gmail.com

Conturi bancare
In MLD: 
SWIFT: MOLDMD2X
IBAN: MD77ML00000002259A488541

In EUR: 
SWIFT: MOLDMD2X
IBAN: MD35ML00000002259A488521

Sandrina- Отпусти и забудь- Холодное сердце,(Let it go- Frozen) Cover

Flori de primavara, flori de suflet in Casa Domnului

Predica la duminica femeilor mironosite

Sandrina- Hristos Anesti

Invierea Domnului la biserica Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Chisinau

Denia celor 12 evanghelii (slujba sfintelor si mantuitoarelor patimiri)

Duminica Floriilor la biserica Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Chisinau

Predica la duminica Sf. Maria Egipteanca 06.04.2014

Predica la duminica Sf. Ioan Scararul

Predica la duminica Sfintei Cruci, pr. Alexei Semionov

Miezul clipei

Si daca intr-o clipa e vesnicia toata
Si miezul ei ascunde samanta de etern
Clipa de bucurie e a raiului poarta
Clipa de chin amar e-un infinit infern.

Si ma cutremur toata la gandul ca-am trait
In viata ast' de-o clipa vecii de fericiri
Cand altii n-au ajuns la miezul ei preasfant..
Dar au gustat din plin vecii de morti in sir

Mi-aduc aminte cum te desfaceam cu pofta
O, clipa, ca pe un fruct...din raiul de demult..
Iti inghiteam samanta la gandul ca rodi-va
In inima-mi bolnava un colt de rai pierdut...

Dar n-a rodit nimica, a putrezit samanta
Necontenit scaldata in ape iuti si moarte
Si numai amintirea imi mangaie fiinta
Si numai amintirea acelor clipe sacre...

O vino Fericire, a inimii dorire
Sa ma cutremur iarasi de-un dulce, drag fior...
Cuprinde-mi strans fiinta, saruta-ma pe suflet
Sa nu ma stiu de spaima, de lacrimi si de dor.

In ale tale brate dorite, dragi si sfinte...
Renasca omul nou cu suflet ca de prunci
Sa-mi curga viata-n vene, iubirea sa ma inunde
Sa stiu ca bucuria nu voi mai pierde-o-n veci...

De-asa o bucurie sa poti sa mori, o Doamne
Si sa nu-ti para rau ca lasi totul si pleci...
Sa mori de-o bucurie grea, nepamanteasca
Ce-ti va deschide poarta edenului pe veci...

Predica la a doua duminica din Postul Mare, Pr. Alexei Semionov 16.03.2014

Predica la duminica Ortodoxiei

Intre Iubire si Infern

De ce sa-mi fie frica, de ce sa ma ascund
Cand Tu esti pretutindeni si ochiul Tau ma vede
La ceruri de privesc, in asternut de plang
La fundul marii sau in crapatura de pamant.

Si de-oi cadea rapusa de durerea firii-
In palma Ta cadea-voi oriunde as fi.
Si chiar de trupu-mi se va frange bucatele
Tu al meu suflet, stiu, il vei pazi...

Caci e plamada din Iubirea Ta preaplina
Si pus-ai in el scanteia nemuririi
Putea-vei oare ochii sa-i inchizi vazand
C-apuca calea Iadului si nu calea Iubirii?

Tu- singurul meu Tata bun si iubitor
De un altul nu stiu-Tu esti Viata, Bucuria mea!
Oare exista om pe lumea asta sa-mi doreasca
Mai mult decat imi vrei Tu fericirea mea?

Cu tine vreau sa fiu in viata mea de om
Cazut din paradis, straina-aici ma simt
Tu indulceste-mi chinul si viata omeneasca
Nu-mi para-un zbor nebun ce duce in pamant! 
Nu vreau decat un strop de Liniste cereasca
Faptura rece sa mi-o incalzeasca
Pana la moarte si dincolo de mormant...

Predica la Duminica izgonirii lui Adam din rai

Predica pr. Alexei la Duminica Infricosatoarei Judecati.

Din mugurii iubirii florile mortii?

Buds of love, flowers of death (english version)

Stas Mihailov- un interpret de suflet in traducere proprie... (1)

"Viu"

Am venit o data cu primavara,

Ii multumesc Cerului

Dumnezeu cu mana Sa divina

Mi-a croit panza vietii mele,

Nu sunt inca batran, dar nici tinar nu mai sunt

Speranta imi incalzeste sufletul.

Intr-un moment cazand la pamant voi incepe sa plang.

Nu pot fi mereu puternic.

Nu-mi pot pune sufletul  in acord

Cu muzica cerului.

Ma doare inima ranita.

Sufletul mi-e in doua rupt...

Refren:

Dar eu traiesc cat inca cred,

Dar eu traiesc cat mai respir,

Si sunt fericit ca cineva in ceruri 

A aprins candva steaua mea

Nu vreau sa-mi traiesc viata in indoieli,

Nu vreau sa pierd Iubirea...

Si-n aceste stranii dimensiuni,

Vreau atat de mult sa apar din nou.

Vreau atat de mult sa-mi aud sufletul,

Vreau atat de mult sa vad Lumina,

Vreau atat de mult sa cred in fericire,

Dar exista ea, oare?

Refren:

Dar eu traiesc cat inca cred,

Dar eu traiesc cat inca respir,

Si sunt fericit ca cineva  in ceruri 

A aprins candva steaua mea

Si sunt fericit ca cineva in ceruri 

A aprins candva steaua mea

Dar eu traiesc cat inca cred,

Dar eu traiesc cat inca respir,

Si eu sunt viu, cat inca sunt cu Cerul,

Si eu sunt viu, cat inca mai iubesc!

Predica la Botezul Domnului (Par. Alexei Semionov)

Par. Alexei Semionov - Duminica dupa Nasterea Mantuitorului.

Nasterea Domnului din acest an in imagini

                                                       

Pretul secundei – boala ‘EPIDERMOLIZA BULOASA’ care face ravagii in viata tinerilor din Republica Moldova (UN APEL UMANITAR…)

Pretul secundei – boala ‘EPIDERMOLIZA BULOASA’ care face ravagii in viata tinerilor din Republica Moldova (UN APEL UMANITAR…)

BY ANOMISMI44 ON DECEMBER 30, 2013

Un cumplit defect genetic, cu o denumire mai greu de pronuntat : epidermoliza buloasa (cu mai multe forme de aparitie si manifestare a bolii) … sau altfel spus ‘boala fluturasului‘ ii provoaca copilului/tanarului  suferinte insuportabile. Subtire ca aripile unui fluture, pielea bolnavului se acopera cu rani, la cea mai mica atingere. Ranile se vindeca greu, uneori deloc. Plagi intinse si cumplit de dureroase acopera parti intregi din corp. Cu anii degetele se atrofiaza, mainile si picioarele raman practic fara degete… Fara ajutorul cuiva, un om bolnav de epidermoliza buloasa este imposibil sa supravietuiasca… Ei traiesc numai daca 2-3-4 ore pe zi, o data sau de doua ori zilnic (!!), plagile lor sunt dezinfectate si tratate cu mare atentie cu cele necesare, de catre oameni dedicati si invatati sa faca acest lucru: de obicei membri ai familiei, ori – in cazuri cand aceasta nu exista (cazul Eugeniei Buruiana – de mai jos), de oameni cu suflet… atat de greu de gasit in zilele noastre… Boala poate afecta si organele interne, viscerele (ficat, pancreas, rinichi), dar si ochii sau sistemul respirator…
Cand am privit prima oara imaginile cu tinerii bolnavi, m-am gandit instantaneu la lepra. Epidemoliza buloasa nu este nicidecum o boala contagioasa, precum era lepra in vechime, insa este o boala teribil de grea si de dureroasa, invalidanta.
Inserez aici cateva filmulete care vor recompune doar un ciob de  imagine asupra bolii si a cazurilor existente in Republica Moldova (Frecventa acestei boli rare este incredibil de mare in Republica Moldova. Nu cunoastem a se fi intreprins cercetari care sa identifice cauzele si nu stim de exemplu despre o cazuistica similara in Romania). Avertizam ca imaginile de mai jos sunt socante!
Primele doua filme de mai jos sunt realizate si proprietatea Fundatiei DEBRA MOLDOVA, al carui coordonator este Eugeniu Brad, el insusi un caz foarte grav dar si un extraordinar luptator pentru viata! Eugeniu Brad are azi 30 de ani si in tot rastimpul vietii mama, sora si familia in general, i-au fost alaturi in fiece clipa. El este initiatorul acestui complex proiect de ajutorare, derulat sub umbrela organizatiei DEBRA, ale carei actiuni recente va indemnam sa le vizualizati pe site-ul lor.

In Republica Moldova sunt declarate azi a suferi de epidemoliza buloasa in jur de 50 de persoane.  Boala este atat de rara, incat majoritatea medicilor nu numai ca nu au auzit de ea niciodata, dar nici nu doresc sa stie despre ea… Iar bolnavii sufera in tacere, cumplit, sperand la ajutorul nepretuit al oricarui OM!

Ingrijirea si alimentatia speciala, medicamentele  rare, specifice – toate acestea se ridica la un pret enorm pentru moldovenii de peste Prut. Doar pentru pansamentele speciale este nevoie de circa 10.000 de lei moldovenesti lunar (echivalentul a 550 EUR). Pansamentele si medicamentele se gasesc numai peste  hotare si deci acestea sunt folosite in  regim de economie stricta, atunci cand ajung la bolnavi. Iar ei traiesc mai mult  din indemnizatiile de invaliditate, absolut derizorii…
Intr-o zi Eugeniu Brad a aflat de existenta Organizatiei  Debra-International. Adunandu-si toate puterile, el a inregistrat in Republica Moldova  o organizatie similara, in 2011. Datorita Organizatiei Non-Guvernamentale DEBRA MOLDOVA, s-a reusit cunoasterea tuturor cazurilor celor afectati de boala fluturasului, din aceasta tara.  ”Decizia de a fonda DEBRA MOLDOVA a fost luata de un grup de 5 persoane. Fiecare avind in familie un membru care sufera de Epidermoliza Buloasa.  Asociatia “DEBRA MOLDOVA” a fost inregistrata la Ministerul de Justitie al Republicii Moldova pe data de 20 Septembrie, 2011.”
Misiunea organizatiei:
” Pentru a sustine si informa oamenii cu EB si familiile acestora precum si doctorii, si publicul din R. Moldova despre aceasta boala, despre necesitatile pacientilor cu EB, pentru a gasi cai comune de solutionare a problemelor noastre precum si de a apara drepturile si interesele persoanelor care sufera de EB “

Toate donatiile monetare sunt binevenite!
Toti banii donati pentru “DEBRA MOLDOVA” sunt impartiti egal membrilor organizatiei care sufera de Epidermoliza Buloasa.

ONG “DEBRA MOLDOVA”
Adresa:
Chisinau, Str. Vasile Badiu 29 (Posta Veche), Moldova, Republic of
Tel:    + 373 22 468-068
Mob: + 373 791 92668
+ 373 692 91843

E-mail:  eugenbrad@mail.ru
Skype:  samsung-mp143

Filmul de mai jos este realizat de Eugen insusi, sunt fotografii cu el si din casa lui. Imi permit sa il inserez aici din dorinta ca si in Romania sa fie cunoscuta aceasta boala si mai ales, sa reusim sa ajutam. Eugen, in scaunul rulant, este un luptator! Personal, am luat legatura cu el cu catva timp in urma, si stiu ca va raspunde promt la demersul celor care vor dori sa il contacteze pe mail sau pe telefon, pentru a putea stabili exact modalitatea de ajutorare a  organizatiei non-guvernamentale DEBRA MOLDOVA sau individual.

Asa cum s-a vazut in primul film de mai sus, sunt multe cazuri de boala care necesita ajutor cu medicamente sau bani. Unul dintre ele, care pe mine m-a sensibilizat extrem, este cel al Eugeniei Buruiana. Eugenia este o tarara de 34 de ani, actualmente complet lipsita de orice ruda, si care traieste din dragostea si mila putinelor prietene cu timp si dispozitie sa o ajute. Cazul ei este cu atat mai dificil cu cat si ea este dependenta de scaunul cu rotile, boala ei avand o evolutie foarte grava. Locuieste in prezent in Chisinau, in gazda, insa are o micuta casa parinteasca in satul Recea, raionul Straseni. Un film despre cazul Eugeniei  Buruiana, realizat acum 3 ani, poate fi vizionat mai jos:
Cu Eugenia Buruiana, personal am intrat in legatura de mai multe saptamani, si cunosc necesitatile ei actuale – ele sunt mari, la fel de mari si poate si mai acute, decat cele din vremea cand a fost realizat filmul de mai sus. Sunt atat de ordin fizic, pecuniar, cat si de ordin spiritual, intrucat ea nu mai are parinti si nici rude… Atat cat am cunoscut-o e un om care emana lumina si speranta, desi deznadejdea ii da tarcoale atat de des, in ultima vreme. Si ea este o luptatoare, dar si fortele ei omenesti, sunt masurate.  Pentru mine, Eugenia este un caz extrem, din perspectiva singuratatii in boala ei cumplita! Eugenia poate fi contactata pe numerele de telefon si adresele de mai jos:

+37369481159

+37378062299

 email:    jenicaburuiana@gmail.com

skype:   Eugenia Buruiana

***

In cazul in care se doreste, un mod simplu de expeditie a banilor in Republica Moldova este prin Western Union. Pentru sume de 100 EUR de exemplu, comisionul este de 9 EUR (am incercat personal si a functionat foarte bine). Orice mica suma este insa foarte bine primita.

DEBRA MOLDOVA indica pe site si date de conturi bancare, insa am constatat ca cel mai usor si mai eficient financiar, din Romania,  este sa utilizam Western Union pentru transfer de bani spre Republica Moldova. Cele doua cazuri nominalizate aici sunt deja cunoscute de mine. Cazuri pe cat de reale, pe atat de crunte…

In plus… in Republica Modova se sarbatoreste Craciunul pe stil vechi, la 7 ianuarie 2014!

Bolnavii de epidermoliza buloasa isi doresc sa traiasca, iar asta depinde de posibilitatile lor de a-si procura medicamentele si pansamentele zilnice… si desigur, o hrana minimala…

ROG PRELUATI SI DISTRIBUITI ACEASTA POSTARE.

VA MULTUMESC, IN NUMELE ‘FLUTURASILOR’ DE PESTE PRUT!

***

P.S. Este locul si momentul sa multumesc aici prietenei mele mai tinere din Republica Moldova, Sandrina H., datorita careia am aflat si despre “fluturasi” si lupta lor cu secundele vietii…

Puterea Credintei

Recent am urmarit un film rusesc care m-a zguduit din temelii. O alta ecranizare ruseasca de exceptie care scoate in evidenta adevaratele valori umane si care te misca prin puterea duhului ce o are acest popor, prin autenticitate si firesc..
Sila Verî - Puterea Credintei. "Vera" in rusa pe langa sensul de Credinta este si un nume de femeie. Deci titlul poate fi interpretat ambiguu. Puterea Credintei ori Puterea eroinei pe nume Credinta. E un film despre puterea de credinta, iubire, daruire a unei femei dusa dincolo de limitele sale... O simpla profesoara de liceu, care nu putea avea copii, din care cauza sotul dupa mai multi ani de casnicie a facut un copil cu alta, fara stirea ei. Peste 6 ani de impreuna vietuire, chiar in ziua in care ea implineste 30 de ani, afla de tradarea sotului si ranita adanc ii spune sa plece. Pana la urma el da la divort si pleaca la asa- zisa lui familie. Dupa un timp ea-si gaseste pe altul. Dar curand afla ca fostul ei sot cu amanta au nimerit in accident. Ea a murit. El- in coma la spital. Mama lui- in soc este si ea internata si o roaga pe Vera sa aiba grija de copil pana se face ea bine. Vera tocmai trebuind sa plece intr-o calatorie cu iubitul, il refuza pana la urma si accepta sa aiba grija de baietelul de sase ani, de care in scurt timp se ataseaza foarte... copilul la fel se ataseaza de ea...

In paralel il viziteaza pe El, care sta in coma la spital, si se descurca si cu problemele de la serviciu-cu o eleva adolescenta destrabalata care nu scapa nicio ocazie sa-si bata joc de ea, in cel mai dezastruos mod, stricandu-i lectia deschisa...etc... Iubitul o lasa pe Vera, neintelegand grija ei pentru un copil strain si pentru fostul sot... Fostul sot iese din coma...ambii inteleg ca au gresit si ca se iubesc, dar el in cateva zile moare... copilul ramane orfan... bunica devine tutorele copilului, dar dupa pierderea feciorului are o stare psihica proasta... niste vecine cu ganduri rele semnalizeaza organele de tutela ca bunica ar avea dereglari psihice grave si copilul este luat de langa ea. Nerezistand si acestui soc, moare si ea... Vera vrea sa ia ea tutela asupra copilului, dar apar la orizont verisoara mamei decedate a copilului cu sotul ei, care de dragul casei si averii lasate  mostenire copilului, imping mita si obtin castig de cauza... copilul trece sub tutela lor, si pentru el incep zilele negre... Vera vine la el la gradinita sa-l vada, il striga printre gratii.. el sare la ea si-i spune sa o ia de la acei oameni... ea ii promite c-o s-o faca... intr-o zi venind la gradi i se spune ca copilul e bolnav...merge acasa la el si il gaseste cu ochiul vanat...Ea cheama politia dar copilul de frica zice ca nu e batut, ci a cazut jos si s-a ranit...politistul crede ca totul e in ordine si Verei i se interzice sa se mai vada cu copilul...dar ea face tot posibilul sa scape baiatul din mainile acelor oameni.. intr-o seara el reuseste sa fuga si vine la Vera. Chiar in acele momente, eleva ei destrabalata luase o supra doza de narcotice ... colegii de gasca au fugit repede, lasand-o sa zaca cu spume la gura. Cu greu a reusit ea sa formeze de la mob nr tatalui (tatal ei e medicul care a ingrijit de fostul sot al Verei si de mama acestuia), el nu raspunde. Vrea s-o sune pe mama-sa dar fiindu-i vederea incetosata nimereste la Vera. Vera alarmata ii spune baiatului sa o astepte in casa, si sa nu deschida nimanui usa. O gaseste pe fata si cheama salvarea. Fata a putut fi salvata si de atunci si-a schimbat atitudinea fata de Vera. In timpul asta tutorii copilului vin la politie si zic ca copilul a fost rapit de Vera.. Ea e acuzata de rapire si inchisa... spre final acel medic care intre timp se indragostise de Vera, impreuna cu fiica-sa care s-a lasat de droguri si ajunse s-o respecte mult, o ajuta sa iasa din inchisoare... fata reuseste sa se vada cu copilul si-i spune sa inregistreze la dictofon cum este chinuit (el avea un dictofon de la Vera pus inantrul unei jucarii,  cu povesti citite de ea, pe care le asculta mereu) Inregistrarea ajunge la procuratura. Vera e eliberata. Raufacatorii inchisi... iar in final baiatul sare in bratele ei...cata emotie...
Si iata asa, neavand proprii copii, a ajuns sa fie mai mult decat o mama pentru un copil strain, si-nca copilul rivalei ei si al sotului care o tradase...
Pe parcursul filmului ma gandeam oare care este capacitatea de suferinta a omului.. cata suferinta poate incape in aceasta mica si pipernicita faptura-omul...si acum mi-am raspuns, ca credinta si iubirea mareste aceasta capacitate pana la.. infinit... Iubirea il face pe om Dumnezeu dupa har... de aceea oamenii care trec cu demnitate si dragoste prin siruri lungi de suferinte, ajung sa se asemene mai mult sau mai putin cu Mantuitorul care a cunoscut suprema suferinta... uneori insa cand vezi atata durere si chin iti vine sa strigi, Doamne, de ce.. si numai cand vezi cu ochii tai rostul, roadele suferintei, ii intelegi taina, si in suflet pogoara pacea si recunostinta fata de Tatal cel din Ceruri... care pe toate le vede, pe toate le sufera impreuna cu noi si nu-si pierde nadejdea in noi, ci crede ca vom reusi sa prefacem spinii in flori cu miros de paradis.. care nu se vor mai ofili niciodata...