Fac la comanda, diverse modele de fluturi Origami

Fac la comanda, diverse modele de fluturi Origami, de orice culoare si marime. Eventual si alte modele: flori, kusudama florala, lebede etc... Ma puteti contacta pe mail: Romanita89@gmail.com, sau pe skype:   sandrinella89 

Povesti de viata, povesti de suflet (IV): In lumea fluturilor Origami – cu Sandrina H.

Povesti de viata, povesti de suflet (IV): In lumea fluturilor Origami – cu Sandrina H.

BY ANOMISMI44 ON NOVEMBER 7, 2013

Sandrina H. din Chisinau, pe care ati cunoscut-o putintel din anterioarele postari de pe acest blog (vedeti aici, aici si aici), lucreaza zilele acestea lafluturi Origami. Sunt deja cativa si vor fi si mai multi, ce astepta sa decoreze mai mult decat apartamentul Sandrinei, in care ea isi petrece zi dupa zi, tintuita in casa de forma grea a poliartritei reumatoide de care sufera de mic copil. Sunt modele vesele, reusite, de fluturi varatici, dar Sandrina stie deja sa faca mult mai multe figurine Origami (colectia ei in continua dezvoltare, se poate viziona aici). Ornamentele acestea pot fi potrivite pentru sali de spectacole sau orice spatii ce se doresc a deveni vesele si sarbatoresti.
In fotografia de alaturi sunt fluturasii realizati in ultimele zile de Sandrina, iar mai jos si un filmulet in care o vedem lucrand. Mainile ei, degetele ei, deformate de boala si durere, lucreaza hartia cu dragostea si dedicarea creatorului, pentru care totul este posibil. Filmuletul pe care Sandrina l-a inregistrat are ca fond sonor o bucata pe care ea a ales-o, cu titlul “Dansul fluturilor”. Am speranta ca multi dintre ei isi vor lua zborul catre alte locuri, caci fluturii nu zac etern in acelasi loc. Zborul lor inseamna LIBERTATE, VIATA!…

Povesti de viata, povesti de suflet (III): Eugenia Buruiana via Sandrina H.

Povesti de viata, povesti de suflet (III): Eugenia Buruiana via Sandrina H.

BY ANOMISMI44 ON NOVEMBER 5, 2013

Pe Sandrina H. am cunoscut-o intamplator (dar nimic nu e in fapt intamplator in viata noastra…).Am scris despre inceputul povestii aici. In ultimele saptamani, Sandrina – ‘inima din Chisinau‘ – cum imi place mie sa-i spun in gand Sandrinei, a inceput noua ei aventura: munca la figurinele Origami. Poate parea o poveste oarecare, dar nu este! Colectia Sandrinei, se mareste in fiecare zi, cu fiecare pliu in hartie, cu fiecare pliu de durere dar si de nadejde. Colectia ei de Origami, poate fi vizionata aici.
Sandrina mi-a deschis o usa spre lumea tinerilor din Chisinau. O usa dincolo de care am intalnit povesti care merita cunoscute. Pentru forta cu care tinerii lupta sa traiasca, pentru nemarginita lor dragoste de a fi – si nu oricum, ci in lumina darului primit de Sus. O asemenea poveste este cea a Eugeniei Buruiana. Cu doi ani in urma a fost realizat filmuletul-interviu cu Eugenia, de mai jos. Va invit sa il vizionati! El spune mai mult decat as putea eu spune in cuvinte. Apoi, ca sa aducem povestea Eugeniei la zi, va trebui sa ascultam continuarea povestii asa cum o prezinta Sandrina, pe blogul ei…
Sandrina a scris ieri, pe blogul ei, despre Eugenia. De fapt, articolul este scris de o tanara fara vedere, jurnalista Livia Pinzari, si a fost destinat prezentarii la postul de radio Logos (logos.md). Intregul articol, cu titlul “Sfântul Nectarie m-a ridicat din pat după 6 ani“ il puteti citi pe blogul Sandrinei

Povesti de viata, povesti de suflet (II): Sandrina H

Povesti de viata, povesti de suflet (II): Sandrina H.

BY ANOMISMI44 ON NOVEMBER 1, 2013

La inceputul lui septembrie 2013, scriam cateva cuvinte despre o fata din Chisinau,Sandrina (link aici), pe care am cunoscut-o intamplator si a carei poveste m-a impresionat profund.
Astazi, Sandrina lucreaza la colectia ei de figurineOrigami! De vreo trei saptamani a descoperit aceasta arta si a inceput sa se initieze in ea, migalind zilnic la relizarea figurinelor din hartie, cu mainile ei, atinse de necrutatoarea boala…
Poate ca intr-o zi, figurinele Sandrinei vor ajunge sa decoreze spatii si sa bucure inimi din alte locuri decat din locuinta ei, inimi la fel de mari ca inima ei…
Inceputul colectiei de obiecte manufacturate in arta Origami de Sandrina,poate fi vizionat aici.

http://anomismia.wordpress.com/2013/11/01/povesti-de-viata-povesti-de-suflet-ii-sandrina-h/

Lumea mea Origami

De ceva timp am inceput sa ma ocup cu arta Origami - arta plierii hartiei fara decuparea ei.... Interesant este ca desi hartia a fost inventata de chinezi, Origami isi are originea in Japonia... Arta origami din zilele noastre acopera o zona larga de forme, de la ceasuri cu cuc și dragoni, pana la forme simple care exprima mai degrabă spiritul decât forma unei imagini. E o arta neobisnuita, fina, viu colorata, aeriana. Pentru a modela Origami e nevoie de multa rabdare, gust, stil, rafinament... Interesant si aducator de mari satisfactii sufletesti este nu numai rezultatul ci si intreg procesul de creatie a obiectului.

Eu cand creez Origami, simt cum imi exploatez acea calitate de creator pe care Dumnezeu-Creatorul a pus-o in fiecare dintre noi. In timpul crearii fiecarui model redescopar tainele lumii inconjuratoare tot mai mult si mai mult.... E minunat sa te simti creator... Creatorul propriei tale lumi  avand drept model natura cu multitudinea sa de forme si culori, o lume incredibil de frumoasa si perfecta creata de Arhitectul Suprem... 
Frumosul mangaie privirea dar si inimile. Frumosul e Bucurie, iar Bucuria e mereu frumos sa o imparti cu altii...

Pentru a intra in lumea mea Origami, dati un click aici: 
https://plus.google.com/u/0/photos/114486208216132425393/albums/5936158732325895537

Urmatoarele postari vor prezenta un reblog de pe jurnalul virtual al admirabilei doamne Anomismia, care cu multa satisfactie, incredere, dragoste si bucurie imi urmareste fiecare pas in lumea Origami, intiparindu-l pe paginile blogului ei, cu atata simplitate artistica, naturalete, iubire si daruire, cum numai adevarata dragoste crestina poate fi... Mari multumiri pentru tot ce faceti pentru mine. Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va rasplateasca inzecit efortul...

Sfântul Nectarie m-a ridicat din pat după 6 ani

Suferinţa – fiecare dintre noi percepe şi acceptă acest fenomen în funcţie de structura sufletească, de experienţa vieţii, dar mai mult decît toate în funcţie de credinţa pe care o are, credinţa în Dumnezeu, în Sfinţi, în minuni.

Eugenia Buruiană este o tînără în vîrstă de 32 de ani, pe care însă viaţa a făcut-o mult mai înţeleaptă pentru anii ei… De mic copil Eugenia suferă de o boală gravă şi rară – Epidermoliză buloasă, forma distrofică, care afectează atît pielea, cît şi majoritatea organelor interne… Boala se manifestă agresiv prin persistenţa pe piele a bulelor şi rănilor umede… Ca un efect al bolii, începînd cu anul 2007, Eugenia a cunoscut durerea de a fi imobilizată într-un scaun rulant, durere sporită de sărăcia şi lipsa unei familii…

Doar credinţa în Dumnezeu, nădejdea neîncetată în puterea şi minunile Domnului şi dragostea fraţilor şi surorilor întru Hristos au ajutat-o pe Jenica, cum îi spun cei dragi, să reziste toţi aceşti ani. Doar cei ce i-au fost în preajmă în tot acest răstimp, cei ce au văzut cu ochii lor chinul trupesc şi sufletesc prin care a trecut tînăra fată ştiu cît de greu i-a fost, cît de mare a fost lupta şi credinţa ei… În primăvara acestui an, boala Eugeniei s-a agravat brusc… După multiple investigaţii, medicii s-au declarat neputincioşi. Eugenia simţea însă că mai are de trăit, că mai are ceva important de realizat în această lume… Sfîntul Nectarie m-a ridicat din pat după 6 ani”, povesteşte cu lacrimi în ochi acum aceeaşi Eugenia, căreia acum cîteva luni aproape nimeni nu-i mai dădea şanse de supravieţuire.

“Cu vreo cîţiva ani în urmă, o femeie credincioasă din sat mi-a adus o carte despre viaţa şi minunile Sfîntului Nectarie de Eghina, m-a îndemnat să o citesc, iar părintele mi-a spus că Sfîntul Nectarie mă va pune pe picioare. La început sufletul meu era măcinat de îndoieli şi nesiguranţă, mă gîndeam că eu, cu boala grea pe care o am, nu mai pot spera la vindecare. Totuşi, am început să citesc cartea şi să mă rog Sfîntului Nectarie. Pe măsură ce mă rugam, simţeam crescînd în mine speranţa, dorinţa de a lupta, de a trăi, de a mă face bine. Citisem în cartea despre minunile Sfîntului că tămăduise un bărbat care sta ţintuit la pat de 13 ani şi mereu aveam în minte cazul acestui bărbat; mă gîndeam că dacă prin rugăciunile Sfîntului Nectarie Dumnezeu s-a milostivit de acest bărbat şi i-a dăruit sănătate, poate se va milostivi şi de mine şi mă va ajuta. Nu am încetat niciodată să sper şi să cred că va veni ziua cînd prin rugăciunile Sfîntului Nectarie şi în viaţa mea se va întîmpla o minune… Căci scris este „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide, că oricine cere ia, cel care caută află şi celui căruia bate i se va deschide…” (Matei 7: 7,8,9).

Şi iată că după şase ani de rugăciuni şi aşteptări, Eugenia a ajuns să se poată ridica singură din pat, să poată păşi singură, doar cu ajutorul Domnului şi al Sfîntului Nectarie. Deşi încă nu poate să meargă prea mult pe picioarele ei şi în cea mai mare parte continuă să se deplaseze în scaunul cu rotile, Eugenia spune că îi este de ajuns şi atît şi mulţumeşte Domnului că se poate ridica măcar din pat.

Încă o minune pe care a săvîrşit-o Dumnezeu cu Eugenia a fost că a ajutat-o după mai mulţi ani să se întoarcă în casa părintească, care fusese distrusă. După ce a decedat mama sa, Eugenia, care avea pe atunci doar 14 ani, a locuit o vreme la o mătuşă, care a decedat şi ea în toamna anului 2005. După moartea mătuşii, Eugenia a rămas aproape pe drumuri. Nu avea la cine să stea, aşa încît pentru o perioadă a fost adăpostită de o prietenă, care suferă de aceeaşi boală ca şi ea. Apoi o rudă i-a permis să stea o vreme într-o căsuţă mică din satul natal. În tot acest timp, Jenica visa să se poată întoarce în casa copilăriei sale, acolo unde locuise cîndva cu mămica; pentru aceasta însă era nevoie de bani, pentru a face reparaţie şi a aduce casa în ordine. Şi de această dată Sfîntul Nectarie nu a părăsit-o:“Oameni de bună-credinţă, creştini cu suflet mare, cărora le sunt nespus de recunoscătoare, m-au ajutat săfac lucrările de reparaţie în casa mamei mele. M-am mutat în casă pe data de 23 noiembrie, a doua zi după sărbătorirea Sfîntului Nectarie de Eghina”, spune Jenica.
Acum însă Eugenia are o altă durere-   din cauza problemelor de sanatate Eugenia are nevoie de ajutor și
ingrijire permanenta, in ceea ce priveste treburile casnice si pansamentele zilnice ,  iar Eugenia speră din tot sufletul că şi de această dată Domnul prin Sfinţii săi o va sprijini  şi va trimite pe cineva să o ajute...
 Cu această ocazie, Eugenia face un apel plin de speranţă şi rugăminte către toţi creştinii cu suflet mare... Orice creştină cu dragoste de Dumnezeu şi aproapele, care dispune de timp şi dorinţă de a-i fi alături Eugeniei, cel puţin pentru o perioadă limitată de timp, pentru a o ajuta cu îngrijirea şi treburile casnice este rugată să  ne apeleze la numerele de mai jos... Remunerarea bănească urmează să fie discutată... Deasemenea Eugenia se adresează creştinilor cu marea rugăminte de a o ajuta cu bani pentru procurarea medicamentelor  şi achitarea salariului  pentru asistenta de care are neapărată nevoie. Lunar, doar pentru medicamente, cheltuielile Eugeniei ating suma de aproximativ 3500 de lei, iar unicul venit stabil al ei este alocaţia lunară din partea statului în sumă de 845 lei. În prezent Eugenia are  nevoie de o seamă de medicamente vital necesare pentru ea, care pot fi procurate doar în străinătate, al căror preţ este de 1000 de dolari. Este vorba de pansamentele Mepitel, Mepilex, dar şi de alte medicamente. .

Orice ajutor este binevenit…

Rechizite bancare:

Pentru transferuri în lei MDL:Beneficiary: Buruiană EugeniaIDNP: 2001033280467Account nr.: 22521410617Beneficiary Bank: BC Moldova Agroindbank S.A., Fil.
5 Chişinău, AGRNMD2X435

Pentru transferuri în dolari SUA:Beneficiary: Buruiana EugeniaIDNP: 2001033280467Account nr.: MD71AG000000022521674644Beneficiary Bank: BC Moldova Agroindbank
S.A., Branch nr.5 Chisinau, str.Alecu Russo 63/6, Chişinău, MoldovaSWIFT: AGRNMD2XCorrespondent bank: ACC. nr. 890-0223-103Bank of New York. New York,
USA.SWIFT: IRVTUS3N

Pentru transferuri în EURO:Beneficiary: Buruiana EugeniaIDNP: 2001033280467Account nr.: MD28AG000000022521674642Beneficiary Bank: BC Moldova Agroindbank
S.A., Branch nr.5 Chisinau, str.Alecu Russo 63/6, Chişinău, MoldovaSWIFT: AGRNMD2XCorrespondent bank:Deutsche Bank, Frankfurt, Germania, Acc. 949983110,
SWIFT: DEUTDEFFCommerzbank AG, Frankfurt-Main, Acc.400-8865297-01 EUR, SWIFT: COBADEFF

“Intrucât aţi făcut unora dintre aceşti fraţi mai mici ai mei, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). …

Încheiem acest articol cu o poezie scrisă de însăşi Eugenia, care este mai profundă şi mai relevantă decît oricare încheiere:

Minuni în viaţa noastră sunt, creştini, se mai întîmplă,
Izvorul milosteniei, credeţi, n-a secat încă,
Căci sfinţii prin icoane la infinit lucrează,
Minunile diverse pe mulţi îi fascinează.
O, cîte au fost să fie, să văd şi să cunosc,
Mi s-a întîmplat şi mie, le ştiu chiar pe de rost.
Citeam şi mă rugam la sfinţii din icoană,
Simţeam necesitatea că duc de dînşii foame.
Şi mi-a ieşit în cale sfîntul căutat,
Şi eu cu multă răbdare la dînsul m-am rugat,
Şi din icoana sa el grabnic a ieşit,
Luîndu-mă în seamă, spre mine a venit.
Cu har cu Duhul Sfînt sufla pe răni, cuminte,
Apoi m-a ridicat uşor cu luare aminte.
Minunea ce se-ntîmplă, din ţintuită-n pat,
Creştinilor, credeţi-mă, mă văd şezînd în pat.
Apoi altă minune cu răni pe tălpi ce doare,
Ţinută de creştini urc scări şi nu mă doare,
Apoi altă minune: uitam pastila acasă,
Iar sfîntul meu Nectarie, să vezi, de ea mă lasă.
Încetul cu încetul, nu simt necesitatea
Nici de medicamente, nici de injecţii, frate.
Să vezi, la ziua mea, veni în ospeţie,
Nu voi uita cadoul ce mi l-a adus mie.
Mă puse pe picioare, făcusem cîţiva paşi,
Şi toţi din jur îmi spuse ca sunt de aldămaş.
Pe urmă şi am dansat puţin cu copilaşii,
Căci îmi dau energie precum dau muguraşii.
Şi o să vină timpul, deja o simt şi cred,
O să alerg cu Sfîntul, nădejdea nu mi-o pierd.
Nu-s ultima, nici prima venită-n calea lui,
Minuni vor fi duiumuri, prin voia Domnului.
Vă rog pe toţi din suflet, cu rîvnă, oameni buni.
E Dumnezeu pe lume şi credeţi în minuni.

Daca Dumnezeu n-ar exista...

Daca Dumnezeu n-ar exista, suferinta dimpreuna cu iubirea oamenilor, probabil l-ar face sa apara din nimic... Imaginati-va urletul de durere in unison al oamenilor de pretutindeni, si in nemarginirea cosmica, nimeni... absolut nimeni care sa-i auda... E prea sinistru, prea trist ca sa fie adevarat...Nu... Dumnezeu ne aude... Daca am putut si putem trai aici pe pamant clipe de bucurie parca nepamanteasca, pe langa cele de grea suferinta, inseamna ca El exista... Altfel n-ar exista Bucuria deloc...

Despre suferintele ateilor si cele ale crestinilor

Acest articol porneste de la un comentariu scris de un oarecare ateu pe un blog... Il redau aici:
'' Uite cati oameni nu au ce face cu timpul lor decat sa se arunce in dispute cu fundamentalisti spălați bine pe creier de neroziile biblice.
Am fost chemat la scoala pentru a fi chestionat in legatura cu educația pe care o are fetita mea. si anume ca pune întrebari nelalocul lor in timpul orelor de religie obligatorii.
Le-am raspuns ca daca tot au ore de religie obligatorii ar trebui sa aiba si ore obligatorii Star Wars … ori Star Trek. E tot atat adevar in ambele.
Oricum … la cate scoli s-au inchis din 90 încoace …. si la cate biserici s-au ridicat in RO … tot din 90 incoace (1 la 2 zile) nu e de mirare ca devenim atat de naivi.
Naivii sunt mai usor de controlat. Le spui ca dincolo v-a fi mai bine … insa acum trebuie sa sufere …
nu ? ''

    Am ajuns si eu la concluzia ca disputele cu necredinciosii nu sunt prea folositoare, si asta pentru ambele parti. De aceea am decis sa spun ceea ce mai am de spus aici in spatiul meu. Voi incepe cu punctul care ma doare cel mai mult si anume suferintele ateilor in raport cu suferintele crestinilor...si in general suferinta in lume...
Multi atei isi pun urmatoarea intrebare: de ce daca Hristos a rascumparat pacatul nu ne-am intors la viata de dinainte, fara boli si griji? Nu ne-am intors imediat la viata dinainte, pentru ca nu era ok ca o gloata de pacatosi sa navaleasca in rai… de fapt, o gloata de pacatosi nici n-are cum sa navaleasca in rai. In rai se intra prin Smerenie, Curatie si Iubire. Iar toate astea se dobandesc prin jertfa, ceea ce inseamna nu iubire de sine ci de aproapele. Cine dintre pamanteni iubeste cu adevarat pe aproapele? Nu stim, Dumnezeu stie…dar anume acesti oameni intra in Rai. Cand si cu ce jertfe- Dumnezeu stie… Deci e nevoie ca oamenii sa invete iubirea Lui Hristos, sa se pocaiasca si curete de patimi, ca sa poata intra curati in Rai…Rabdarea durerilor si necazurile fara cirtire, cu multumire si bucurie este o jertfa mantuitoare…
    Absolut toti pe acest pamant sufera, fie credinciosi, fie atei. Diferenta este ca un crestin isi asuma suferinta, intelegand ca este o consecinta a vietii pacatoase pe care o duce, si in acelasi timp un mijloc de indreptare... pe cand pentru un ateu sau un putin credincios suferinta e un chin fara rost, care pe cat posibil ar trebui evitat... Atunci cand suferinta este primita cu smerenie, si chiar cu bucurie ca pe un dar de Sus, aceasta devine mult mai usor de purtat... Evident, in acceptiunea noastra Dumnezeu e Cel care ne da putere si mangaiere in durerile noastre... nu e doar o simpla iluzie care ne ajuta sa traim...Daca e sa vorbim despre o boala trupeasca, Biserica nu spune ca e pacat sa vrei sa fii sanatos. Medicii tot de Dumnezeu au fost lasati ca sa usureze suferintele trupesti. Nu fac bine acei crestini care dintr- o prea mare rivna si incredere in Dumnezeu (de fapt e mai mult o incredere in propriile puteri, in propria credinta) nu se adreseaza la medic atunci cand intr -adevar e nevoie si asteapta ca Dumnezeu sa -i vindece personal, asteapta minuni, cu exceptia cazului in care medicina nu-i mai poate ajuta. Dumnezeu nu e un chelner caruia sa-i comanzi cum sa te trateze si ce sa- ti dea... Dumnezeu are caile Sale si lucreaza si prin oameni... El are puterea sa vindece pe oricine instantaneu, dar prefera ca oamenii sa se ajute intre ei fiindca astfel se inmulteste Dragostea...

    Voi afirmati ca credinta vine din slabiciune, din naivitate, din frica de chinurile iadului, din necesitatea omului de a crede ca exista cineva Sus, care in orice moment il poate ajuta si care daca duce o viata morala curata ii va darui raiul vesnic.. Cat de usor este sa crezi in Dumnezeu cand sub ochii tai lumea se ineaca in suferinta? Cat de usor este sa crezi cand vezi oameni razand sarcastic la auzul numelui Lui Dumnezeu? Cat de usor este sa crezi cand durerea roade in tine asemeni cariului in lemn si parca viata nu mai are niciun sens? Nu e deloc usor. E nevoie de o mare putere pentru a crede... si pentru ce sa crezi? pentru a putea merge mai departe cu nadejde si curaj, pentru a iubi viata asa cum e, a te bucura de ea, dar si a spera ca dincolo va fi mai bine... pentru ca e omeneste si e frumos sa crezi intr -o lume mai buna, fara chinuri si lacrimi amare, caci omul de la inceput a fost plamadit pentru Fericire, pe care din neascultare a pierdut -o, alegand suferinta si moartea.... Poti sa mergi prin viata si fara sa crezi, dar aceea deja nu e viata, ci mai mult un infern...
Oare chiar sunt stupizi si spalati pe creier cei care cred intr-o soarta fericita a universului? oare cand vezi aceasta lume uimitor de complexa si frumoasa, e stupid sa crezi ca aceasta frumusete nu poate fi rodul unei intamplari, ca nu poate sa piara pentru totdeauna, ca trebuie sa fie o continuitate? Oare cand privesti cum reinvie natura in fiece primavara, e lipsit de sens sa gandesti ca si oamenii vor invia intr-o zi intru viata cea vesnica? Oare uitandu-te la aceasta fiinta frumoasa si admirabila - omul (femeia mai ales), e inteligent sa crezi ca el s-a nascut pentru ca pret de cateva clipe sa admire frumusetile din jur, sa acumuleze cunostinte, sa iubeasca, sa treaca prin inevitabilul foc al incercarilor vietii, si in final sa dispara pentru totdeauna in neant? eh, ce viata frumoasa ne-a "daruit" intamplarea, pacat ca e atat de scurta... sa ne gandim ca nu toti ating varsta de 60-70 de ani, ca mor si tineri si copii, dar cati copii nenascuti sunt omorati inainte de a vedea lumina zilei ; anual se fac milioane de avorturi in lume! Oare viata intrauterina de cateva zile, saptamani sau luni, sa fie singura lor viata ?
Ateul se aseamana unui om care a stat toata viata inchis intr -o incapere fara geamuri, unde nu poate patrunde nicio raza de lumina, si in momentul in care cineva ii spune ca dincolo de aceste ziduri, exista o lume minunata, cu oameni frumosi si fericiti, el zice ca asa ceva nu poate fi, ca e poveste curata. Si intr-adevar lumea creata de Dumnezeu este o lume de poveste, totul este o minune, viata insasi este o minune... si daca aceasta minune exista cu adevarat, de ce sa nu existe si minunea vietii de dincolo?... pentru ca nu sunt dovezi? Evident, descoperirile despre viata de dincolo pe care le-au avut mai multi dintre sfinti, dar si pacatosi de rand nu sunt relevante pentru voi, caci le puneti pe seama unor dereglari psihice... dar sunt si dovezi stiintifice care arata ca universul are un creator, pana si oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca viata este o minune a Lui Dumnezeu, iar voi totusi preferati sa credeti in incredibila poveste ca Universul s-a format in rezultatul ciocnirii a doua particule fara masa... O sa imbatraniti asteptand sau cautand acele dovezi care sa va satisfaca orgoliul, desi cred ca in adancul sufletului ati vrea sa existe Dumnezeu. Nu cautati dovezi in afara voastra, uitati-va inlauntrul vostru cu atentie si veti vedea cea mai mare dovada...Daca vedeti acolo doar revolta si durere, pe langa organele interne, e clar de ce nu puteti cu niciun chip sa credeti... Viata v-a ranit, mai bine zis v-ati ranit pe voi insiva, iar suferinta v-a impietrit inima... si cum sa-l vezi pe Dumnezeu intr -o inima impietrita? Maica Siluana spunea:  'Această pornire rebelă în faţa greutăţilor vieţii este neauzirea şi neascultarea milostivirii lui Dumnezeu ascunsă în durerea noastră! El a pus în noi durerea ca, ascultând-o, să mergem pe firul ei care duce direct în inima noastră. Acolo vom descoperi izvoarele răului, pentru că acolo e „robia Babilonului” în care ne-am lăsat târâţi de frica morţii şi acolo să-L chemăm pe Domnul, Izvorul Binelui şi Biruitorul răului. '
    Ma intreb de ce populatia globului este alcatuita in majoritate din religiosi, ateii constituind doar un mic procent.. Cred ca v-ati pus si voi intrebarea asta. Ei, bine, variante ar fi doua : 1) Dumnezeu exista. 2) Majoritatea oamenilor sunt prosti si naivi. Imi dau seama spre care varianta inclinati... Dar mie realmente, daca cineva in acest moment mi-ar aduce argumente convingatoare ca Dzeu nu exista, cred ca as continua sa cred in El... nu fiindca as fi prea spalata pe creier, nu fiindca asa mi-ar fi mai usor sa fac, ci fiindca cred ca e un lucru frumos, demn, nobil, si nu o slabiciune umana cum ar putea crede unii, sa traiesti si sa mori cu gandul ca aceasta lume va avea o soarta fericita, ca iubirea pe care ai cunoscut -o si trait -o aici, nu va pieri in veci... Atunci cand gandurile omului tin de Frumos, de Iubire, de Adevar, de Bine, de un Bine etern, el devine un purtator al Binelui, al Luminii ; aceasta lumina ii umple inima si asemeni unui far ii calauzeste viata sa si a altora din jurul sau. Acesta e un om fericit. Si ce mare lucru e sa simti in interiorul tau raiul, cand in jur e un iad... Si daca Dumnezeu exista si este izvorul Bucuriei, de ce sa nu se vorbeasca despre El in scoli, ce e rau in aceasta indoctrinare? Oare copiii nu ar trebui sa-si cunoasca Creatorul si Tatal ceresc? si nu un Dumnezeu asa cum il vedeti voi, sangeros, nedrept, razbunator, ci unul care iubeste dar si pedepseste tot din dragoste, spre indreptare asemeni unui tata bun...
     Daca unora le par nebuna, le spun ca in societatea de azi, dupa cum zice Scriptura, acei crestini care nu vor sa se ia dupa spiritul de turma si incearca sa-l urmeze pe Hristos, sa se roage mai mult, sa tina posturile, sa mearga la biserica nu doar la cele mai mari sarbatori, asa si sunt priviti -ca niste nebuni. Dar crestinilor adevarati nu le pasa cum ii priveste lumea, caci il au inauntrul lor pe Hristos, care le umple sufletul cu pacea Sa dumnezeiasca, prin El si pentru El traiesc, nu pentru lume. Deci judecati si voi cum e mai bine sa fii -un nebun fericit, sau unul nefericit?...

Povesti de viata, povesti de suflet (I): Sandrina H.

Povestea mea de viata vazuta prin ochii si sufletul unei doamne din Romania. O doamna deosebita pe care am cunoscut-o intamplator pe internet sau mai bine zis pe care Dumnezeu mi-a scos-o in cale, caci nimic absolut nu e intamplator. E atata suflet, inspiratie si delicatete in fiecare cuvant al ei, incat nu pot sa nu exclam in sinea mea pentru a cata oara: Doamne, ce oameni minunati mai exista pe lume...Va multumesc din suflet pentru aceasta uimitoare receptivitate, dragoste, intelegere, marinimie... Fie ca Dumnezeu sa va rasplateasca insutit tot ceea ce faceti intru slava Lui!

BY ANOMISMI44 ON SEPTEMBER 4, 2013

“Dependentă de iubire şi durere. Prin acestea două exist…Durerea mă face să iubesc cu o mai mare dăruire. Iubirea îmi dă puterea de a suporta mai uşor suferinţa, învăţându-mă a o privi ca pe o binecuvântare cerească…“

Sunt o parte din cuvintele de intampinare ale Sandrinei H. de pe blogul ei (Focuri şi Scântei) - o tanara de 24 de ani din Chisinau, a carei poveste de viata am aflat-o “intamplator”, dar care… m-a impresionat si ma impresioneaza tot mai mult in fiecare zi.

Cu mai bine de trei saptamani in urma, cautand ceva pe net – dar cu nici un fel de legatura cu ceea ce avea sa-mi iasa in cale, am dat peste un videoclip care m-a determinat sa iau pozitie, sa incerc sa fac ceva. Despre acea “intamplare” ivita pur si simplu in calea mea, am scris aici. Nu stiam ca acea “intalnire” avea sa devina inceputul unui dialog ce avea sa progreseze rapid spre o profunzime ce urma sa-mi dezvaluie lucruri si mai cutremuratoare decat cele din videoclipul dublu pe care Sandrina il montase si pe care eu il vizionasem “din intamplare”… Acel videoclip al Sandrinei, repostat de mine pe blog, a scos imediat la iveala trei povesti de viata care de care mai uimitoare si mai complicate, toate traite de tineri – dar nu de cei satui de viata si cazuti in deznadejdea lumii in care din pacate traim (asa cum apare in acel videoclip), ci din cei ce lupta sa traiasca si pretuiesc fiecare secunda a vietii lor, oricata suferinta fizica ori sufleteasca ar aduce acea clipa urmatoare.

Aveam sa iau cunostinta cu trei lupte uriase, fiecare in felul ei, traite de cate un tanar roman (de dincoace ori de dincolo de Prut…). Intai de toate, lupta cu anorexia nervoasa, apoi lupta cu epidermoliza buloasa si apoi lupta cu poliartrita reumatoida. Toate trei, boli cumplite, necrutatoare, chinuitoare, atat pentru tanarul ce sufera cat si pentru familia lui.

Despre cea din urma boala – poliartrita reumatoida juvenila, de care sufera Sandrina, mi-a destainuit  ea numai la rugamintea mea si mai apoi am primit permisiunea ei de a scrie cate ceva despre ea, aici. Nu voi detalia mult despre suferinta Sandrinei – continua si halucinanta uneori – inca de la varsta de doi ani si pana azi, ci voi incerca un mic medalion artistic, caci Sandrina este o invingatoare prin ceea ce face! In afara de activitatile ei curente, este un om de arta, care pretuieste cultura si spiritiualitatea, se implica in activitatile sociale cu conotatie artistica, ea insasi fiind un spirit creator, de mare sensibilitate. Canta, scrie si realizeaza fotografii iar multe din montajele ei video sunt de o deosebita calitate artistica, sufleteasca. Pana la momentul acesta cand scriu, Sandrina are incarcate pe youtube 53 de video-uri (link aici). Si toate aceastea, realizate vaslind printre crize de durere si neputinta, cu mainile anchilozate si cu picioarele schilodite de dureri si operatii la incheieturi, cu creierul uneori pierzand orice legatura cu realitatea din pricina durerilor insuportabile. Sandrina gaseste insa puterea sa impartaseasca din prea-plinul ei de iubire, de apropiere si caldura fata de orice fiinta aflata, ca si ea (si cat de bine intelege!!!), in suferinta. In fapt, in primele mailuri Sandrina ma atentiona nu asupra ei, ci asupra cazului extrem al unui cunoscut al ei, “baiatul fluture din Chisinau”, Eugen Brad (astazi in varsta de 30 de ani), despre care voi scrie curand pe blog, separat. El este cel a carui boala cumplita, epidermoliza buloasa, i-a anihilat buna parte din ceea ce noi numim superficial “libertate”, insa pe care Eugen, prietenul Sandrinei, a invatat sa o inteleaga intr-adevar!

Am vizionat toate postarile video de pe youtube de pe canalul Sandrinei – cu drag, cu placere, cu vibratie. Si nu stiu ce m-a impresionat mai tare: vocea ei minunata cand canta ori cand lectureaza din “Casiana”, mestesugul montajelor video iesite de sub manutele sale slabe si subrezite de boala, exprimarea adanca si inteleapta din cuvinte, incrustata de dragoste si compasiune in fiecare moment, ori pur si simplu capturile de film in diversele imprejurari cand a participat la spectacole de caritate. Si mai ales, mai ales, eu am apreciat doua filme pe care le-a realizat si daruit din toata inima, la doi oameni pretiosi din viata ei: doctoritei ei si unchiului ei, actor la teatrul "Mihai Eminescu "din Chisinau.

Am ales mai jos cateva din realizarile Sandrinei, care pot incropi aici, pe loc, profilul sau in miniatura. Intai, un mololog al sau despre sine si viata – si sa retinem ca ceea ce a scris nu-i din film, ci din viata traita de ea insasi!!!

                                                                           ***

Cu aproape un an de zile in urma, dupa aproape 20 de ani de suferinta grea, Sandrina marturiseste ca a intalnit doctorita careia ii datoreaza iesirea din infernul zilnic, Nadejda Ganea. Ei i-a dedicat filmuletul de mai jos, care pe mine m-a impresionat enorm. Spicuiesc dintr-unul din emailurile Sandrinei catre mine, in sepranta ca va ingadui publicarea acestor randuri aici, spre a intelege situatia ei limita: “…Fiindca nu m-am tratat corespunzator, boala a evoluat rapid ajungand in ultima stadie la toate articulatiile (artroza de gradul 4). Am doua proteze la articulatiile soldului. Si trebuie sa ma operez si la genunchi. Ani de-a rindul am trait un adevarat calvar, mergeam la scoala in dureri insuportabile si ma intorceam la fel. Mergeam 40 de min cu troleul incolo, si juma’ de ora cu troleul inapoi. Pe jos mergeam la vreo ora pe zi, ceea ce era practic ireal tinand cont de starea mea. In clasa 12 deja ma deplasam cu taxiul, caci starea se inrautatise tare. Vreo 5 ani in urma medicii uitandu-se la roentgenogramele mele, se mirau ca eu inca pot merge. Eu pe atunci inca ma deplasam cu troleul… Dupa scoala am facut si facultate 3 ani de zile. Nu mergeam la ore, invatam de sine statator din conspectele colegilor, si ma prezentam numai la examene… Din cauza atator stresuri mi-am dereglat sistemul nervos. Vreo 6 ani de zile m-am chinuit cu stari de slabiciune, ameteala, dureri continue de cap, fobie inexplicabila pe care nu o puteam controla – mi-era frica de tot: de mine, de moarte, de oameni, mi-era frica sa ma scol in pat si sa merg la bucatarie, etc… Eram aproape mereu in depresie. Ma tratam periodic si ma simteam mai bine, dar la un moment dat oricum  stresurile m-au adus la un punct critic. Era o stare aproape de coma, asa o simteam eu, desi vorbeam destul de clar, dar ma simteam in pragul mortii…Si atunci am avut noroc de un doctor bun (reumatologul meu – o doamna deosebita, la care ma tratez de un an si ma simt mai bine). Ea mi-a prescris un tratament neurologic serios, pe care l-am inceput de la 1 decembrie 2012, si  il continui si acum… Sa nu fi fost ea, as fi ajuns la spitalul de nebuni, sau as fi murit. Din pacate am devenit dependenta de calmante….“

                                                                         ***

     Sandrina a crescut numai cu mama ei, de la varsta de 3 ani. (...)
    Pentru mine, Sandrina este un exemplu extraordinar, un tanar care a invatat sa pretuiasca si sa inteleaga suferinta ce i s-a dat, la cei 24 de ani de viata pe care ii are in prezent. Mi-a scris, intr-un email, urmatoarele (pe care sper sa incuviinteze de asemenea sa le fac publice): “…Nu-mi pare rau de tot ce-am tras , caci durerea m-a maturizat si apropiat de Dumnezeu. Nu dau vina pe nimeni pentru suferintele mele, nici pe mama care ma creste singura de la 3 ani, nici pe medici, care pe atunci nu erau tare experimentati. Nimeni nu a vrut s-ajung asa. Poate doar Dumnezeu a vrut, dar nu din ura ci din iubire nemarginita, ca sa ma protejeze de urgiile din lume…Intr-un final, dupa multe framantari sufletesti, am inteles ca daca as fi fost sanatoasa si frumoasa, nu as fi fost mai fericita, mi-as fi pierdut sufletul cu siguranta, caci imi cunosc pornirile rele…Si m-am ingrozit, dupa care i-am multumit Lui Dumnezeu ca sunt asa cum sunt… Dar ispitele inca imi dau tircoale. Si nu e de mirare. Viata e o lupta continua pentru curatirea inimii…“

Citiţi postrea integrală aici: http://anomismia.wordpress.com/2013/09/04/povesti-de-viata-povesti-de-suflet-i-sandrina-h/

Sandrina- Молитва Пресвятой Богородице

Cântarea originală e superbă, îngerească. Am încercat să iau vocea a doua, şi sună bine şi în două voci. Nu pot să vă descriu ce senzaţii te încearcă când cânţi aşa ceva... Ţi se ridică sufletul până în sferele cereşti de unde ia cu sine pacea şi bucuria dumnezeiască...

La mulţi ani pentru Eugen Brad!

Încă înainte să te naşti, Dumnezeu ţi-a încredinţat această nobilă misiune de a face oamenii mai buni, mai iubitori, pecetluind-o cu Dreapta Sa iubitoare în inima ta...  

  Au trecut 30 de ani de când ai apărut pe lume. O viaţă de om, în care ai reuşit să faci atât de multe... poate mai multe decât ar fi făcut cineva în 100 de ani...ai reuşit să birui durerea fiecărei clipe şi să te bucuri de ea ca de un preafrumos dar, ai semănat mii de zâmbete, ai secat mii de lacrimi, ai oferit iubire, căldură, înţelegere chiar şi atunci când tu însuţi aveai cea mai mare nevoie de o mângîiere caldă, ai reuşit să-i convingi pe cei plictisiţi şi îndureraţi de viaţă, că viaţa e frumoasă şi că merită traită frumos, că Dumnezeu există şi ne iubeşte pe fiecare dintre noi şi că prin puterea Lui tu trăieşti, în ciuda a tot... că prin Puterea şi Dragostea Domnului tu continui să trăieşti şi să răspândeşti Lumină în jur...
   Fie ca anii ce vor veni să fie şi mai rodnici, mai  plini de Pace, de Soare, de Bucurie, de Dragoste, mai Fericiţi, mai Împliniţi...

La mulţi ani binecuvântaţi de Dumnezeu! Să ne trăieşti întru mulţi ani fericiţi...
Cu drag şi respect: Sandrina







Aşa cum cei ce privesc prin aripile acestui fluturaş, văd minunăţiile naturii, la fel şi cei ce privesc cu atenţie prin sufletul tău, văd minunea vieţii cu toate splendorile şi frumuseţile ei... 

Fie ca sufletul tău să fie mereu limpede şi cristalin ca apa unui izvor... Eşti şi tu o minune a Lui Dumnezeu asemeni acestui fluturaş cu aripi transparente... O minune care bucură ochii şi sufletele celor din jur... 

M-a impresionat foarte mult cadoul video pe care ţi l-a făcut surioara ta. În această zi cred că pe bună dreptate toţi membrii familiei tale merită un sincer La Mulţi Ani, cele mai înalte aprecieri, şi cele mai calde urări de bine... Domnul să vă aibă în pază pe toţi şi să vă întărească pe calea Mântuirii...

Oamenii de ştiinţă spun: Pamântul a fost creat. Teoria evoluţiei un basm. Vârsta pământului e de 6000 de ani. Dovezi. Explicaţii. Teorii ale procesului de creaţie.

Dialog cu un ateu...

1. 1.    Sandrina Says: 
   august 2nd, 2013 at 3:31 pm
   Demascarea ateismului ERORILE EVOLUTIONISMULUI: http://www.youtube.com/watch?v=nACfawehSx4

   
   admin Says:
   Ar fi comic daca n-ar fi trist. Un individ agramat crede ca nu exista evolutie pentru ca el stie mai bine. Daca omul e asa de inteligent proiectat de ce se ineaca cu oase de peste? N-ar fi fost mai inteligent sa avem doua orificii diferite, ca delfinii, pentru respirat si pentru mincat? Nu exista “Stiinta ateista”. Exista stiinta si bilbiieli crestine.   
   

   
   2.    Sandrina Says: 
   august 17th, 2013 at 1:17 pm
   Problema voastra, a ateilor este ca incercati sa rationalizati totul, si paradoxal, va ies judecati din ce in ce mai irationale. Argumentul tau la prima vedere pare interesant, si logic, dar la o analiza mai profunda, devine chiar comic. Daca omul e doar un animal evoluat, nu are suflet nemuritor, poate ca i-ar fi fost benefice asemenea orificii din punct de vedere biologic. Dar daca admitem ca omul a fost proiectat dupa Chipul si Asemenarea Lui Dumnezeu, adica cu suflet nemuritor, atunci el a fost creat pentru un scop mult mai inalt decat acela de a manca cu usuratatea cu care o fac alte animale… Crezi ca omul ar fi mai fericit daca ar avea aceste 2 orificii? In ce fel? Fericirea tine doar de suflet, de partea duhovniceasca din om… Poate te gandesti c-ar fi o tragedie, daca omul s-ar ineca cu oase de peste si ar muri. Daca acest Univers nu are niciun rost, asa cum afirmati voi, atunci nu prea conteaza cand moare, ca oricum ajunge in nefiinta… Iar daca are rost, dupa invatatura crestina daca moare intr-o stare duhovniceasca buna, ajunge in rai…Iar Dumnezeu il ia pe om in cel mai potrivit moment al vietii sale.. Si atunci unde-i tragedia?
   Inima are judecati pe care mintea nu le poate intelege… Existenta Lui Dumnezeu o putem percepe si intelege doar cu ajutorul ratiunii inimii. Oamenii de stiinta au descoperit ca inima are propriul sau creier…
   Citeste asta: http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2013/04/03/inima-un-emitator-mai-puternic-decat-creierul/
   3.    admin Says: 
   august 17th, 2013 at 4:13 pm
   Ce porcarie: cine incearca sa “rationalizeze” e Sandrina. Nu s-a demonstrat ca ar fi existat ceva dupa moarte. Punct. Nici macar biserica ortodoxa romana nu crede ca exita iad si rai. Nu s-a demonstrat ca inima “emite” ceva.

   Nu pornim de la premise false, nedovedite, cum ca am fi fost “creati” pentru ceva si apoi tragem concluzii. Plecam de la ceva ce stim precis: oamenii mor pentru ca se ineaca cu mincare. Acum sau n-ar trebui sa manince sau e ceva gresit in constructia lor. Si exita animale cu o constructie mai buna. Punct.

   De aici pina la fericire e cale lunga. De aici si pina la a considera ca omul care a murit mestecind e mai fericit e distanta ca de la om sanatos la om nebun.

   Dam, eu ca ateist cred ca e o tragedie, sa inteleg ca credinciosilor nu le pasa daca moare cineva? (si asa e, nu prea le pasa)
   4.    Sandrina Says: 
   august 20th, 2013 at 7:23 am
   De unde informatia ca Biserica ortodoxa romana nu crede ca exista iad si rai? E o aberatie. Si desigur ca pt un crestin adevarat e o mare durere sa piarda pe cineva drag, insa durerea lui este alinata de speranta ca acesta va ajunge in lacasurile raiului, si ca se va putea intalni cu el pe lumea cealalta daca va duce o viata curata… Daca oamenii nu ar simti prezenta, ajutorul, bucuria de a fi impreuna cu Dumnezeu, religia demult ar fi pierit, ramanand doar o piesa in muzeul istoriei. Dar aceasta bucurie exista si e una coplesitoare. Vorbesc din propria experienta nu din ceea ce am citit. E o stare indescriptibila cand harului duhului sfant iti revarsa in suflet aceasta bucurie fara margini. E o stare nu din lumea aceasta, de mii de ori mai inalta decat orice placere lumeasca… Placerile pacatoase sunt scurte, si aduc cu sine multe suferinta.. Dar aceasta bucurie daca stii sa o pastrezi, dureaza si dureaza si omul traieste vesnicia inca de aici de pe pamant, pregustand din dulceata raiului vesnic… O sa-mi zici acum de autoinductie. In aceasta lume plina de suferinta, omul prin propriile puteri nu si-ar putea induce singur o asemenea stare paradisiaca… Puterea lui Dumnezeu o face. Punct…
   5.    Sandrina Says: 
   august 20th, 2013 at 7:30 am
   Daca nici descoperirile stiintifice nu sunt relevante pt tine, chiar e grav. Bine zicea cine zicea, ca unui ateu chiar de i s-ar arata Hristos in persoana si i-ar zice “Eu sunt Cel ce am suferit moarte pe Cruce pentru pacatele tale, si pentru ca tu sa ai viata vesnica”, el ar zice ca are halucinatii…
   

Concert de caritate pentru băiatul-fluture din Chişinău

    Astăzi, 18 august, în scuarul Teatrului de Operă şi balet din Chişinău a avut loc un concert de caritate în susţinerea băiatului-fluture -Eugen Brad care suferă de o boală rară, cumplită -epidermoliză buloasă.  Nu este primul concert pe care-l organizează acest tânăr luptător... Până acum el a reuşit să organizeze mai multe concerte, fondurile adunate fiind destinate atât pentru tratamentul său cât şi al altor bolnavi de Epidermoliză buloasă -membri ai Asociaţiei Debra Moldova al cărei preşedinte este chiar el. De data aceasta, concertul a avut drept scop colectarea de fonduri, pentru ca Eugen sa poata pleca în Germania, unde urmează să fie operat la ochi... 80 de interpreţi cu renume, tinere talente şi dansatori au venit să-l susţină pe acest băiat curajos şi cu suflet mare în lupta sa pentru viaţă... Unul dintre cele mai impresionante cadouri muzicale a fost piesa lui Aurel Sîrghi, dedicată în special lui Eugen...

Puteţi viziona şi alte fragmente din concert pe canalul lui Eugen: http://www.youtube.com/user/EUGENIU131313

Pentru mai multe detalii accesaţi site-ul: http://debra-moldova.md/

Unde este Dumnezeu, mamă? unde este Dumnezeu, tată? (Scrisoare de adio)

Of, inimă...

- Te-a rănit, zici?. . . Ei și ? Se mai întâmplă. A greși este omeneşte. Ş-apoi lui chiar i-a părut rău, şi şi-a cerut iertare din tot sufletul...
-...
- Dumnezeu din orice rău trezeşte un bine. Chiar tu ai constatat că ai tras foloase din tot ce a fost... Ştii doar că ceea ce nu te omoară te face mai puternic şi mai înţelept... 
-...     

- Chiar crezi că nu ai meritat ce ţi s-a întâmplat? Mă faci să râd... Te crezi buricul pâmântului, mai sfântă decât ceilalţi?
Nimeni n-are voie să te atingă nici cu un deget? Să-ţi spun eu, nu eşti decât o buruiană ofilită, printre alte ierburi şi flori ale pământului. Oamenii trec prin cumpene şi suferinţe mult mai mari, şi nu se plâng aşa. Iar tu incepi a miorlăi numai când te pişcă un ţânţar sau se aşează un fluture pe tine... Vai, vai, mă uit că tristeţile şi frământările te-au veştejit cu totul... Ei, hai, înţeleg că ai şi tu suflet şi te-a durut, dar după atâta timp ar fi trebuit să-ţi treacă.
- Timpul nu vindeca rănile sufletului. Doar dragostea o face. Probabil nu am destulă iubire in mine.
- Atunci învaţă să iubeşti şi să fii fericită în ciuda a toate. Nu uita, Dumnezeu e cu tine întotdeauna...

Oamenii intra in viata ta pentru un Motiv, Sezon, sau o Viata.

     Unii oameni probabil inca mai cred ca se vor mai intalni cu mine in viitor, cu vreo frumoasa ocazie. Cel mai probabil asta nu se va intampla. Voi ati iesit din viata mea. Ati iesit singuri. Nu eu v-am alungat. Si oricat de greu nu mi-ar fi sa recunosc, inseamna ca asa a trebuit sa fie, asa e mai bine pentru toti, si pentru voi si pentru mine... In viata mea au ramas doar cei care au trebuit sa ramana, adica cei de care am nevoie cu adevarat...Dar, nu, nu vreau sa credeti ca ma gandesc ca ati pierdut multe iesind din viata mea, care de altfel e una mult prea pacatoasa si obisnuita. Vreau doar sa va multumesc pentru toate: si pentru bune si pentru rele. Toate si-au avut rostul lor, de a ma pregati pentru adevarata viata, plina de incercari, ispite si dureri, dar din care nu lipsesc si momentele frumoase, si voi face tot posibilul ca ea sa fie una fericita si implinita...

Fie ca si fiecare din voi sa-si gaseasca fericirea si implinirea...

Inima...

Ai calculat vreodată de câte ori pe zi bate inima ta? Dacă nu, atunci află că ea bate de cca. 100 000 de ori în 24 de ore şi de 3 miliarde de ori în 80 de ani. Dumnezeu este Cel care te-a creat. El ţi-a dat viaţa, El a poruncit inimii tale să bată. David a spus: „Doamne, Tu ai zidit rărunchii mei, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele.” Dumnezeu este Cel care te-a conceput. Pe când erai încă în pântecele mamei tale, El te-a cunoscut şi te-a iubit. El a dorit să trăieşti pentru El. Dumnezeu porunceşte inimii când să înceapă să bată. După fiecare bătaie ea Îl întreabă pe Creatorul ei: “Tată, să mai bat?” iar Acesta îi răspunde: “Da, mai bate o dată!” Inima ascultă, apoi întreabă iarăşi: “Tată, să mai bat?” Răspunsul este acelaşi: “Da, mai bate o dată!” Aceste întrebări vor fi puse de 100 000 de ori pe zi şi de 3 miliarde de ori în 80 de ani.

Va veni însă un moment, în care inima va întreba acelaşi lucru: “Tată, să mai bat?“, iar răspunsul va fi: “NU, OPREŞTE-TE!” În acest caz, nimeni nu se va putea împotrivi. Prin urmare, viaţa nu este în mâna noastră, ci în mâna Celui care ne-a conceput. Ştii ce înseamnă “Countdown“? Este un sistem de numerotare inversă. În viaţa ta, acesta a fost activat atunci când a avut loc prima bătaie a inimii tale. Ştii tu oare câte au mai rămas?   … 20 – 19 – 18 – 17 – 16 – 15 …

Gândul la moarte este înfricoşător numai pentru cel ce nu crede în veşnicie. Cel credincios ştie că moartea este numai poarta dintre cele două lumi. Adevărata tristeţe este să ştii că ţi-ai petrecut viaţa fără să fi iubit, fără să fi făcut ceva pentru suflet. Lupta este o condiţie a vieţii; viaţa moare abia atunci când lupta încetează. Dar mai bine să murim uzaţi decât ruginiţi…Cu o moarte toţi suntem datori, însă cea mai onorabilă moarte ar fi să mori pentru numele lui Hristos, pentru dreptate, pentru adevăr…Viaţa este un voiaj spre Acasă; aici suntem numai într-un scurt popas. Însă, după cum o zi bine întrebuinţată ne dă un somn liniştit, tot astfel o viaţă bine folosită ne dă un sfârşit fericit.

Sursa: https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2012/05/22/inima/

Bucuraţi-vă de ceea ce aveţi...

     

    Ce mare nebunie e sa-ți doreşti toată viața ceea ce nu vei putea avea vreodată, spre exemplu: frumusețe, darul de a cânta, de a picta, chiar şi iubirea cuiva. Tu crezi ca această iluzie te ajuta sa trăiești, dar ea de fapt te distruge încet-încet, furându-ți timpul pe care ar trebui sa-l folosești pentru a te bucura de ceea ce ai. Astfel se scurge viaţa fără rost, în chin şi disperare...Gândești că numai dacă ai avea acel lucru ai fi cu adevărat fericit si împlinit. Dar Dumnezeu nu este zgârcit. Dacă acel lucru ți- ar fi fost de folos si te-ar fi făcut fericit Dumnezeu ți-ar fi făcut parte de el. Însă El ştie că lucrul respectiv ar fi spre paguba si suferința atât a ta cât şi a altora. Din păcate astazi Talentul nu merge mână in mână cu Nobleţea. Multi își folosesc talentele si darurile spre rău... Câte fete işi vând trupul pe bani, mutilându-şi şi murdărindu-şi chipul Lui Dumnezeu din ele, ajungând nişte creaturi jalnice. Câţi artişti care ating culmile slavei, se aruncă în patima drogurilor, se sinucid, fiindca nu au ştitut să-şi trăiască viaţa, aşa ca să se împlinească cu adevărat. Şirul poate continua. Dumnezeu ii dă fiecăruia tot de ce are nevoie, dar nu fiecare ştie să-şi făurească zi de zi fericirea din ceea ce are...

     Unchiul meu spunea ca sunt oameni,care slujesc o cauză şi îşi trăiesc viaţa activ, şi sunt, de fapt, fericiţi. Dar sunt oameni,care îs preocupaţi de propria persoană şi multe-n viaţă nu reuşesc, tocmai pentru că îşi irosesc energiile în Visări şi nu în Fapte. Trebuie să ne determinăm unele Priorităţi în viaţă şi să le lucrăm- să ne exploatăm Capacităţile, şi atunci vom simţi că trăim. Problemele existenţiale sunt fireşti la oamenii care gândesc, dar şi rezolvate ele trebuiesc cu Înţelepciune- Evanghelic, adică, cu dragoste de Dumnezeu şi de aproapele. Nu există probleme nerezolvabile în viaţa asta! 

Iubirea bărbatului versus Iubirea femeii...

Ieri, pe net, am găsit un mic text, care m-a pus pe gînduri. Textul era in rusă. În traducere sună cam aşa:

Iubirea barbatului este doar o parte din viata lui. El are multe alte treburi care trebuie realizate. Iubirea femeii este intreaga ei viata. Pentru barbat nu e asa. Pentru barbat iubirea este un lucru din multe altele. El ar vrea sa scrie poezii nu fiindca iubeste; el ar vrea sa picteze nu fiindca iubeste- aceasta ocupatie are pentru el valoarea ei proprie, care nu are nicio legatura cu dragostea. Iar obosind de pictura, muzica, el ar vrea sa se cufunde adanc in iubirea si sa uite de sine.Aceasta este odihna lui. Observati diferenta: iubirea barbatului- este locul lui de odihna. Cand el oboseste de lume, de o mie si unu de lucruri vrea sa se cufunde in energia femeii, in caldura ei si sa se topeasca. Tineti minte: el iubeste, numai daca primeste odihna, si atunci el din nou poate picta, scrie poezii, compune muzica, sau dansa. Pentru el iubirea e fundamentul indispensabil pentru a putea face alte lucruri. Pentru femeie, din contra: ea va face alte lucruri fiindca iubeste. Daca nu iubeste ea inceteaza sa mai faca vreo ceva.

      La sfîrşit am văzut că aceste gînduri aparţin marelui filozof si lider spiritual indian Osho, despre care se spune că la 21 de ani a atins iluminarea spirituală. E un text foarte argumentat şi, deaceea,convingător,cu care e greu să nu fii de acord. Dar diagnosticarea lui este una lumească,pentru că vorbeşte de o iubire lumească. E evident, că acesta fiind adept al învăţăturii Lui Buddha, şi neajungînd să cunoască viaţa cea Adevărată în Hristos, care este Iubirea Desăvârşită, nu a putut înţelege sensul cel mai înalt al Iubirii... Iubirea Adevărată- înaltă, nepieritoare, sfântă- nu cere recompensă, nu pune condiţii şi nu e limitată de circumstanţe. Iubirea e şi odihnă,e şi trudă. În fond,însă,e Jertfă- benevolă,o facere de Bine- pentru alţii, e cea mai adevărată Viaţă! Numai aşa se trăieşte- cu adevărat... 

     Sunt de acord doar cu faptul ca bărbatul simte si iubeşte altfel decât femeia... Simţirea şi iubirea lui sunt mai raţionale. Ea însa are profunzimi sufleteşti mult mai mari. Are o inimă caldă şi intuieşte totul din iubire. De aceea un bărbat n-o să poată niciodată înţelege exact cum simte şi cum iubeşte o femeie...