Viaţa este o clipă, dincolo de care urmează veşnicia. Nu contează câte fracţiuni de secundă trăieşti. Contează ca în clipita ta de viaţă să reuşeşti a desprinde din al tău suflet o scânteie de lumină, care să-ţi aprindă Lumina Eternă...
vineri, 26 septembrie 2014
joi, 25 septembrie 2014
Durerea cea mai grea...
Nu-i suferinta mai grea-n lumea mare
Decat calvarul unui suflet ce nu stie
Ce-i va aduce clipa urmatoare
Si iadul-n el urla nebun ca o bestie.
Frica de sine, frica de durere
De-a pierde inimi, bucurii de tot
Frica de oameni, frica de iubire
De moarte si de viata la un loc.
O suferinta-ntinsa, un rastignit al noptii
Esti intre al vietii si al mortii brat de plumb
Iar de Iisus prin cruce a stins flacara mortii
Pe tine ea te-arunca-n flacari mai adanc
Si n-ai scapare de pecetea sortii
Tu- om cazut din leaganul Iubirii
Decat in tine, misca pietrele si muntii
Ca sa gasesti Izvorul Fericirii...
Daca mai crezi catva-n voia Iubirii
Ce-astepti sa te distruga, te va infiripa
De te crezi fericit, invingi stigmatul firii
De te crezi osandit, osanda vei purta..
Nu te-ntreba de ce-i asa a vietii lege
Raspuns nu vei gasi aicea pe pamant
Doar fericirea de o cauti- vei afla-o
Caci Domnul pentru ea te-a plamadit
Decat calvarul unui suflet ce nu stie
Ce-i va aduce clipa urmatoare
Si iadul-n el urla nebun ca o bestie.
Frica de sine, frica de durere
De-a pierde inimi, bucurii de tot
Frica de oameni, frica de iubire
De moarte si de viata la un loc.
O suferinta-ntinsa, un rastignit al noptii
Esti intre al vietii si al mortii brat de plumb
Iar de Iisus prin cruce a stins flacara mortii
Pe tine ea te-arunca-n flacari mai adanc
Si n-ai scapare de pecetea sortii
Tu- om cazut din leaganul Iubirii
Decat in tine, misca pietrele si muntii
Ca sa gasesti Izvorul Fericirii...
Daca mai crezi catva-n voia Iubirii
Ce-astepti sa te distruga, te va infiripa
De te crezi fericit, invingi stigmatul firii
De te crezi osandit, osanda vei purta..
Nu te-ntreba de ce-i asa a vietii lege
Raspuns nu vei gasi aicea pe pamant
Doar fericirea de o cauti- vei afla-o
Caci Domnul pentru ea te-a plamadit
marți, 23 septembrie 2014
Nu ma intreb...
Si iar ma rog febril, ma rog ca prima data
Nici nu stiu cata vreme-n urma a fost...
Si ruga-mi parca-i mai fierbinte, mai curata,
Si Doamne Tu, Tu o stii pe de rost...
Dar nu ma mai intreb de ce se-ntampla toate
De ce te strig adesea, dar nu renasc din scrum
Si intre noi de parca un hau cumplit se casca
Stiu, ca voi intelege -ntro zi dar nu acum...
Simt ziua ceea e aproape, da, aproape...
Cand ingropa-voi restul unui trecut netot
Si-n clipa sfanta, a renasterii din moarte
N-oi regreta c-am trait printre vii ca un mort...
Si daca mai iubesc, mai plang si ma mai doare
Si daca nu mai sunt eu acea care am fost
Si daca inima-mi in piept inca se zbate
Inseamna ca sunt vie si toate au un rost...
Si ruga mea spre Tine iarasi se inalta
Ca un potir in flacari, inainte ca sa plec
Te rog sa-mi pui in el un strop divin de viata
Care sa spele frica de moarte si de tot...
Nici nu stiu cata vreme-n urma a fost...
Si ruga-mi parca-i mai fierbinte, mai curata,
Si Doamne Tu, Tu o stii pe de rost...
Dar nu ma mai intreb de ce se-ntampla toate
De ce te strig adesea, dar nu renasc din scrum
Si intre noi de parca un hau cumplit se casca
Stiu, ca voi intelege -ntro zi dar nu acum...
Simt ziua ceea e aproape, da, aproape...
Cand ingropa-voi restul unui trecut netot
Si-n clipa sfanta, a renasterii din moarte
N-oi regreta c-am trait printre vii ca un mort...
Si daca mai iubesc, mai plang si ma mai doare
Si daca nu mai sunt eu acea care am fost
Si daca inima-mi in piept inca se zbate
Inseamna ca sunt vie si toate au un rost...
Si ruga mea spre Tine iarasi se inalta
Ca un potir in flacari, inainte ca sa plec
Te rog sa-mi pui in el un strop divin de viata
Care sa spele frica de moarte si de tot...
marți, 9 septembrie 2014
Sandra, ingerul si masinuta de sticla
Capitolul 7
Tara fericirii
Era ora 3 de noapte...Sandra statea la geamul camerei ei cu ochii umflati de plans si cu inima strapunsa de o amara tristete...El nu venise...
- de ce....cu ce i-am gresit...poate l-am suparat cu ceva...poate inca va veni...
si lasa din nou lacrimile sa-i siroiasca riuri in suflet si pe obrajii rosii si fierbinti...
Ingerul nu-si facu aparitia nici in noaptea ceea nici in noaptea urmatoare...Sandra se topea vazand cu ochii... Nu mai avea pofta de mancare, nu vorbea cu nimeni si nu mai gasea bucurie in nimic...
- de ce imi faci asta...de ce nu te induri de suferinta mea... Doamne, de ce nu pot uita zambetul cela, vorba, privirea... Cum sa traiesc mai departe cu asta...
Zilele treceau cumplite si tacute... Sandra parea mai mult o umbra nu un om... Toata ziua o petrecea mai mult in pat hranindu-se cu lacrimi si ganduri care mai mult ii otraveau sufletul...
- Sandra...Sandra...
Fata deschise pe jumatate ochii tumefiati...Avea o privire tulbure ca a unui bolnav incurabil si tremura ca o frunza in bataia vantului...
- mi-e frig...rosti ea cu un sfert de glas incercand sa se miste putin..
- Arzi toata! sa mergem
Ingerul o lua in brate cu tot cu plapuma si iesi nevazut prin geamul deschis...
- Du-ma in Tara Fericirii...biigui ea implorator cu glasul unui muribund...
- am se te duc acolo de unde incepe Tara fericirii, raspunse el cu blandete si dragoste...
- stii, nu e nimic mai trist decat sa afli intr-un sfarsit ca viata e Bucurie dar sa-ti fie sufletul atat de bolnav incat sa nu te mai poti bucura de ea...tu n-o sa ma mai lasi, nu-i asa? spuse Sandra cu nadejde si implorare in glas...
Vazduhul proaspat i se prelingea in suflet ca un balsam datator de viata...Nu mai simtea spatiul, timpul, durerea si era totusi foarte slabita fizic, iar fruntea ii ardea inca...
-Ajungem...
Se oprira langa o banca...El o aseza cu grija si se aseza si el alaturi...
Sandra privi cu ochii semideschisi in jur..
- Manastirea Sf. Teodor Tiron ?
- da, ne aflam in scuarul manastirii...
- aici am fost botezata, iata aici in capela asta, spuse ea aratand cu degetul
- de ce m-ai adus aici?
- ...totul va fi bine, sa nu te indoiesti de asta
- nu am fost demult la o biserica...dar am vrut...stiu ca El are puterea sa vindece sufletul meu...multumesc ca m-ai adus...
- ma simt bine aici...Intotdeauna m-am simtit bine in Casa Domnului...Aerul asta e viu, caci e incarcat de dragoste... simt vesnicia aproape...vreau sa stam aici pana dimineata, te rog mult...
Sandra schita un zambet si in scurt timp adormi ghemuita pe banca.
O trezira dangatele de clopot...Ingerul nu mai era alaturi...
Cuprinsa de frica se uita de jur imprejurul ei... Il vazu stand la cativa metri de ea cu privirea-i blanda atintita spre cer..
- ah, acolo erai....ce faci acolo? zambi ea ridicandu-se de pe banca. Ma simt mult mai bine. Febra a trecut. Am asa o pofta de viata...
- sa-ti traiesti viata asa ca sa ne intalnim cu totii in lumea de dincolo...Eu voi fi mereu langa tine...Te voi veghea in fiece clipa. Ma vei simti aproape...Ai grija de tine si de sufletul tau...
Spunand acestea ingerul disparu...
Incepea Liturghia de duminica...
Tara fericirii
Era ora 3 de noapte...Sandra statea la geamul camerei ei cu ochii umflati de plans si cu inima strapunsa de o amara tristete...El nu venise...
- de ce....cu ce i-am gresit...poate l-am suparat cu ceva...poate inca va veni...
si lasa din nou lacrimile sa-i siroiasca riuri in suflet si pe obrajii rosii si fierbinti...
Ingerul nu-si facu aparitia nici in noaptea ceea nici in noaptea urmatoare...Sandra se topea vazand cu ochii... Nu mai avea pofta de mancare, nu vorbea cu nimeni si nu mai gasea bucurie in nimic...
- de ce imi faci asta...de ce nu te induri de suferinta mea... Doamne, de ce nu pot uita zambetul cela, vorba, privirea... Cum sa traiesc mai departe cu asta...
Zilele treceau cumplite si tacute... Sandra parea mai mult o umbra nu un om... Toata ziua o petrecea mai mult in pat hranindu-se cu lacrimi si ganduri care mai mult ii otraveau sufletul...
- Sandra...Sandra...
Fata deschise pe jumatate ochii tumefiati...Avea o privire tulbure ca a unui bolnav incurabil si tremura ca o frunza in bataia vantului...
- mi-e frig...rosti ea cu un sfert de glas incercand sa se miste putin..
- Arzi toata! sa mergem
Ingerul o lua in brate cu tot cu plapuma si iesi nevazut prin geamul deschis...
- Du-ma in Tara Fericirii...biigui ea implorator cu glasul unui muribund...
- am se te duc acolo de unde incepe Tara fericirii, raspunse el cu blandete si dragoste...
- stii, nu e nimic mai trist decat sa afli intr-un sfarsit ca viata e Bucurie dar sa-ti fie sufletul atat de bolnav incat sa nu te mai poti bucura de ea...tu n-o sa ma mai lasi, nu-i asa? spuse Sandra cu nadejde si implorare in glas...
Vazduhul proaspat i se prelingea in suflet ca un balsam datator de viata...Nu mai simtea spatiul, timpul, durerea si era totusi foarte slabita fizic, iar fruntea ii ardea inca...
-Ajungem...
Se oprira langa o banca...El o aseza cu grija si se aseza si el alaturi...
Sandra privi cu ochii semideschisi in jur..
- Manastirea Sf. Teodor Tiron ?
- da, ne aflam in scuarul manastirii...
- aici am fost botezata, iata aici in capela asta, spuse ea aratand cu degetul
- de ce m-ai adus aici?
- ...totul va fi bine, sa nu te indoiesti de asta
- nu am fost demult la o biserica...dar am vrut...stiu ca El are puterea sa vindece sufletul meu...multumesc ca m-ai adus...
- ma simt bine aici...Intotdeauna m-am simtit bine in Casa Domnului...Aerul asta e viu, caci e incarcat de dragoste... simt vesnicia aproape...vreau sa stam aici pana dimineata, te rog mult...
Sandra schita un zambet si in scurt timp adormi ghemuita pe banca.
O trezira dangatele de clopot...Ingerul nu mai era alaturi...
Cuprinsa de frica se uita de jur imprejurul ei... Il vazu stand la cativa metri de ea cu privirea-i blanda atintita spre cer..
- ah, acolo erai....ce faci acolo? zambi ea ridicandu-se de pe banca. Ma simt mult mai bine. Febra a trecut. Am asa o pofta de viata...
- sa-ti traiesti viata asa ca sa ne intalnim cu totii in lumea de dincolo...Eu voi fi mereu langa tine...Te voi veghea in fiece clipa. Ma vei simti aproape...Ai grija de tine si de sufletul tau...
Spunand acestea ingerul disparu...
Incepea Liturghia de duminica...
Sandra, ingerul si masinuta de sticla
Capitolul 5
Arta Origami si sensul Creatiei
- scuza-ma ca te-am facut sa ma astepti atat. Nu stiam ce sa aleg pentru tine spuse Sandra sfios si ii intinse o cutioara cu decorati vesele pe ea...
- ce e acolo?
- deschide si vezi
Ingerul deschise cutia si arunca o privire lunga la continut, apoi la Sandra.
- E un porumbel cu o inimioara in cioc confectionat din hartie in tehnica Origami..Ma ocup de un an cu aceasta arta...
Ingerul continua sa o priveasca lung si cu nedumerire...
- Ia-le...il indemna ea apoi rise incet, copilareste- De data asta stiu ce fac... Creatia e de origine divina, deci are viata...e vie...
Ingerul inchise cutia si o ascunse cu grija fara ca Sandra sa observe bine locul.
- ma ocup si cu alte genuri de arta in care folosesc hartia ca materie prima...dar origami in special arta origami clasica ma atrage in mod deosebit...sa creezi o floare, un animal sau orice alt lucru sau fiinta dintr-o singura bucata de hartie fara a folosi foarfeca sau cleiul pare ceva aproape nepamantesc...da, nu pot sa nu fac asociere la felul in care Dumnezeu a creat natura, omul, tot dintr-o bucata,apoi a suflat suflare de viata peste el... tot asa si creatorul de origami ciopleste la lucrarea sa cu multa migala, dragoste si dedicare, daruindu-i o parte din sufletul sau viu ei...
Ingerul porni incetisor masina fara sa se intereseze de directia in care s-o ia...
- De mai demult mi-a aparut o intrebare - zise Sandra mai departe- la care noi muritorii de rand nu putem sti raspunsul si poate ca nici n-ar trebui sa ne intrebam... dar ma gandeam oare cum va fi cand Dumnezeu va crea un pamant si un cer nou... va transfigura pamantul....si cerul va fi pe pamant.....ce sa va intampla cu toate lucrurile materiale care exista pe pamant, de la cladiri pana la obiecte mici, obiecte de arta...muzee, biserici, obiecte de cult, icoane, picturi, sculpturi, carti, chiar si lucrari origami... stim din fizica ca nimic nu se pierde- totul se transforma... si ma intrebam cum va fi sa fie... poate ca toate obiectele bisericesti si de arta- acele obiecte create din iubire pentru a da Slava Creatorului... si poate ca si lucrarile mele origami se vor transfigura in lucruri dintr-un material nesupus stricaciunii... si vor prinde viata in miscare.. oare ar putea pieri fara urma? sa fi fost create ca sa piara? ...mai ales lucrurile sfinte, icoanele cu chipul Mantuitorului si al sfintilor? ...
- Iti inchipui sa zboare fluturii mei origami, sa se aseze pe nouri si sa soarba nectar din florile paradisiace- spuse ea entuziasmata- sau din florile origami devenite paradisiace, cu aroma si frumusete vesnica ? ...toate se vor afla acolo intr-o armonie perfecta ....ca intr-un vis preafrumos care nu poate fi descris in cuvinte, dar Imparatia Domnului...va fi realitate, va fi viata, iubire, bucurie eterna...
- ma gandesc ca si acele opere de arta facute bucati, inghitite de flacari sau de ape tot se vor transfigura in ceva...
- in bucati de suflet... spuse ingerul abia perceptibil...
- in bucati de suflet? da...care vor pluti o vecie pe Riul Iubirii...
Masina plutea cu viteza mica pe deasupra orasului imbracat in lumini...
- vreau sa traiesc....numai prin creatie mai simt ca traiesc, ma simt mai aproape de divinitate...nu vreau decat sa traiesc si sa am forta si inspiratia de a crea in continuare pentru Dumnezeu, pentru oameni, pentru mine... simt ca aceasta imi este menirea... Un artist e ca o luminare arzanda, se mistuie repede, dar in schimb raspindeste lumina si caldura... nu vreau sa fiu lumanarea neaprinsa care nu-si implineste rostul...
Sandra nici nu observa cand ajunsera in dreptul ferestrei. In camera ardea lumina...
- cred ca eu am uitat-o aprinsa, spuse ea coborind in graba...
Capitolul 6
Intamplarea din padure
- ce s-a intamplat, intreba ingrijorat ingerul privind-o pe Sandra apropiindu-se de masina cu pasi lenesi, nesiguri si cu ochii in pamant...
- nimic...raspunse ea absent...urmaream un film cand am auzit bataia ta in geam...
- am senzatia - continua fata luand loc in masina - ca am trait vietile tuturor personajelor din filme, ale oamenilor din jurul meu, ba mai mult- de pe intreg pamantul... numai viata mea nu...n-am avut curajul...
Scoase un oftat adanc:
- Padurea e un bun refugiu pentru o inima ranita... ma plimb adesea ziua prin paduricea din fata casei...imi face bine... dar cu tine m-as plimba si pe timp de noapte... trebuie sa fie fantastica padurea noaptea... sa facem mai intai un tur pe deasupra ei...
Masina se indrepta imediat inspre padure...
- e fantastica padurea vazuta de aici, exclama Sandra exaltata...apoi soptind: iti multumesc pentru aceasta plimbare... coboara putin si sa zburam de-a lungul ei...
- magnific! hai sa facem cateva cercuri... stai putin , auzi?
-?
- acum s-a auzit mai tare....e un glas de femeie care pare sa aiba nevoie de ajutor....vine din partea ceea...hai mai repede...am spus mai repede, nu ma auzi...?? striga Sandra indignata...
Ingerul mari putin viteza...
- Iata-i...opreste aici...Sunt cativa vlajgani care isi bat joc de o fata! Fa ceva, ce stai?
Tipetele disperate de ajutor deveneau din ce in ce mai sfisietoare
- asta imi sfasie inima...Ce-i cu tine, de ce nu te misti?? o vor omori...inca o mai poti salva, urla Sandra exasperata...
Ingerul lasa capul in jos ramanand nemiscat
- nu ai inima deloc? doar l-ai salvat pe omul cela care voia sa se arunce de pe acoperis, de ce n-o poti salva si pe ea? daca nu o poti ajuta de unul singur fa asa ca sa treaca pe aici o masina, sau masina politiei si sa o salveze si sa-i bage pe nenorocitii astia la duba cat nu au facut si alte victime. Doar poti face asta, nu? puteam fi eu in locul ei....daca eram eu tot ai fi stat asa ca o statuie?
Tipetele se transformara in gemete scurte care deveneau din ce in ce mai slabe si mai rare...Sandra vazu siluetele celor 6 barbati disparind in negura noptii si izbucni in lacrimi...
- daca tot nu faci nimic sa plecam de aici...nu mai suport...
Masina se intoarse si porni din loc...
Sandra mai planse putin apoi se linisti..
- iarta-ma spuse ea vinovata..pur si simplu ma doare grozav sa vad cum aceasta lume atat de frumoasa si perfecta, se automutileaza in halul asta... oamenii nu pentru suferinta asta crunta au fost creati, nu pentru Moarte...ci pentru Viata, pentru Fericire...Pacat ca n-au inteles asta...Stii care e cea mai grea suferinta... Frica...
...Mi-am amintit o piesa muzicala despre doua prietene pe nume Viata si Moartea, mai bine zis foste prietene...Viata a invitat-o pe Moarte la un restaurant in speranta ca vor reusi sa se impace... Moartea nu era suparata pe Viata, doar avea alte viziuni si ar fi fost bucuroasa sa se imprieteneasca din nou cu Ea... Au ciocnit cate un pahar de coniac, minunandu-se de cat de bun era, dar nu au reusit sa evite motivul certei de atunci...
Si-au amintit cum in noaptea aceea se ciondaneau in privinta unui copilas cu bucle aurii si nu reuseau sa-l imparta in timp ce mama lui plangea amarnic dupa geam...
Viata ii reprosa Mortii ca l-a luat atat de devreme cand ar fi putut sa mai traiasca.
Moartea i-a raspuns ca i-a fost descoperit de Dumnezeu ca copilul cela daca avea sa creasca ar fi ajuns un criminal, si impietrindu-si sufletul nu s-ar fi putut intoarce cu fata catre Domnul...
Viata a exclamat mirata ca nu a stiut asta, apoi a intrebat-o daca isi aminteste de acea batrana care o chema insistent, nemaisuportand chinurile iar ea tot nu venea...
Moartea i-a raspuns ca batrana cu pricina a aruncat un blestem asupra fiicei sale de pe urma caruia aceasta se chinuia mult. Trebuia ca fiica sa reuseasca sa revina din departare si batrana sa scoata blestemul cela de pe capul ei inainte sa plece la Domnul.
Viata a ramas iarasi mirata spunand ca nu a stiut nici de aceasta, dar nu s-a dat batuta si a insistat iar:
- dar acel barbat de 40 de ani tot a trait putin...
- da, putin- a raspuns Moartea dar a reusit sa faca multe si cam toate rele si nu s-ar mai fi cait niciodata pentru faptele sale...
Chiar in momentul cela Mortii i-a sunat telefonul mobil...Fata i-a devenit palida, vocea calma si sobra si ridicandu-se isi lua ramas bun de la Viata spunand ca are o plecare urgenta...
- Ma gandesc- zise Sandra dupa un scurt timp- ca vietile oamenilor sunt cu adevarat foarte diferite si totusi...fiecare trebuie sa aiba drumul sau spre fericire...nu poate fi altfel! Viata de aici e doar o incercare iar Dumnezeu se ingrijeste de fiece suflet ca sa poata dobindi raiul- adica Viata cea adevarata ...si ce conteaza cat traiesti 80 de ani, 20, 1 an sau o zi, oricum viata e o clipa dincolo de care urmeaza vesnicia...important e cat traiesti aici sa reusesti sa desprinzi din sufletul tau o scinteie de lumina care sa-ti aprinda lumina Eterna...un singur lucru imi mai ramane neclar...De ce Dumnezeu le da viata oamenilor despre care stie ca vor ajunge in iad pentru vecie...poate pentru ca ei sa-i ajute pe altii sa ajunga mai repede in rai...
Sandra scoase un oftat lung si o lacrima incepu sa-i joace in ochi...
- ajunge pentru azi...sa ne intoarcem...
Arta Origami si sensul Creatiei
- scuza-ma ca te-am facut sa ma astepti atat. Nu stiam ce sa aleg pentru tine spuse Sandra sfios si ii intinse o cutioara cu decorati vesele pe ea...
- ce e acolo?
- deschide si vezi
Ingerul deschise cutia si arunca o privire lunga la continut, apoi la Sandra.
- E un porumbel cu o inimioara in cioc confectionat din hartie in tehnica Origami..Ma ocup de un an cu aceasta arta...
Ingerul continua sa o priveasca lung si cu nedumerire...
- Ia-le...il indemna ea apoi rise incet, copilareste- De data asta stiu ce fac... Creatia e de origine divina, deci are viata...e vie...
Ingerul inchise cutia si o ascunse cu grija fara ca Sandra sa observe bine locul.
- ma ocup si cu alte genuri de arta in care folosesc hartia ca materie prima...dar origami in special arta origami clasica ma atrage in mod deosebit...sa creezi o floare, un animal sau orice alt lucru sau fiinta dintr-o singura bucata de hartie fara a folosi foarfeca sau cleiul pare ceva aproape nepamantesc...da, nu pot sa nu fac asociere la felul in care Dumnezeu a creat natura, omul, tot dintr-o bucata,apoi a suflat suflare de viata peste el... tot asa si creatorul de origami ciopleste la lucrarea sa cu multa migala, dragoste si dedicare, daruindu-i o parte din sufletul sau viu ei...
Ingerul porni incetisor masina fara sa se intereseze de directia in care s-o ia...
- De mai demult mi-a aparut o intrebare - zise Sandra mai departe- la care noi muritorii de rand nu putem sti raspunsul si poate ca nici n-ar trebui sa ne intrebam... dar ma gandeam oare cum va fi cand Dumnezeu va crea un pamant si un cer nou... va transfigura pamantul....si cerul va fi pe pamant.....ce sa va intampla cu toate lucrurile materiale care exista pe pamant, de la cladiri pana la obiecte mici, obiecte de arta...muzee, biserici, obiecte de cult, icoane, picturi, sculpturi, carti, chiar si lucrari origami... stim din fizica ca nimic nu se pierde- totul se transforma... si ma intrebam cum va fi sa fie... poate ca toate obiectele bisericesti si de arta- acele obiecte create din iubire pentru a da Slava Creatorului... si poate ca si lucrarile mele origami se vor transfigura in lucruri dintr-un material nesupus stricaciunii... si vor prinde viata in miscare.. oare ar putea pieri fara urma? sa fi fost create ca sa piara? ...mai ales lucrurile sfinte, icoanele cu chipul Mantuitorului si al sfintilor? ...
- Iti inchipui sa zboare fluturii mei origami, sa se aseze pe nouri si sa soarba nectar din florile paradisiace- spuse ea entuziasmata- sau din florile origami devenite paradisiace, cu aroma si frumusete vesnica ? ...toate se vor afla acolo intr-o armonie perfecta ....ca intr-un vis preafrumos care nu poate fi descris in cuvinte, dar Imparatia Domnului...va fi realitate, va fi viata, iubire, bucurie eterna...
- ma gandesc ca si acele opere de arta facute bucati, inghitite de flacari sau de ape tot se vor transfigura in ceva...
- in bucati de suflet... spuse ingerul abia perceptibil...
- in bucati de suflet? da...care vor pluti o vecie pe Riul Iubirii...
Masina plutea cu viteza mica pe deasupra orasului imbracat in lumini...
- vreau sa traiesc....numai prin creatie mai simt ca traiesc, ma simt mai aproape de divinitate...nu vreau decat sa traiesc si sa am forta si inspiratia de a crea in continuare pentru Dumnezeu, pentru oameni, pentru mine... simt ca aceasta imi este menirea... Un artist e ca o luminare arzanda, se mistuie repede, dar in schimb raspindeste lumina si caldura... nu vreau sa fiu lumanarea neaprinsa care nu-si implineste rostul...
Sandra nici nu observa cand ajunsera in dreptul ferestrei. In camera ardea lumina...
- cred ca eu am uitat-o aprinsa, spuse ea coborind in graba...
Capitolul 6
Intamplarea din padure
- ce s-a intamplat, intreba ingrijorat ingerul privind-o pe Sandra apropiindu-se de masina cu pasi lenesi, nesiguri si cu ochii in pamant...
- nimic...raspunse ea absent...urmaream un film cand am auzit bataia ta in geam...
- am senzatia - continua fata luand loc in masina - ca am trait vietile tuturor personajelor din filme, ale oamenilor din jurul meu, ba mai mult- de pe intreg pamantul... numai viata mea nu...n-am avut curajul...
Scoase un oftat adanc:
- Padurea e un bun refugiu pentru o inima ranita... ma plimb adesea ziua prin paduricea din fata casei...imi face bine... dar cu tine m-as plimba si pe timp de noapte... trebuie sa fie fantastica padurea noaptea... sa facem mai intai un tur pe deasupra ei...
Masina se indrepta imediat inspre padure...
- e fantastica padurea vazuta de aici, exclama Sandra exaltata...apoi soptind: iti multumesc pentru aceasta plimbare... coboara putin si sa zburam de-a lungul ei...
- magnific! hai sa facem cateva cercuri... stai putin , auzi?
-?
- acum s-a auzit mai tare....e un glas de femeie care pare sa aiba nevoie de ajutor....vine din partea ceea...hai mai repede...am spus mai repede, nu ma auzi...?? striga Sandra indignata...
Ingerul mari putin viteza...
- Iata-i...opreste aici...Sunt cativa vlajgani care isi bat joc de o fata! Fa ceva, ce stai?
Tipetele disperate de ajutor deveneau din ce in ce mai sfisietoare
- asta imi sfasie inima...Ce-i cu tine, de ce nu te misti?? o vor omori...inca o mai poti salva, urla Sandra exasperata...
Ingerul lasa capul in jos ramanand nemiscat
- nu ai inima deloc? doar l-ai salvat pe omul cela care voia sa se arunce de pe acoperis, de ce n-o poti salva si pe ea? daca nu o poti ajuta de unul singur fa asa ca sa treaca pe aici o masina, sau masina politiei si sa o salveze si sa-i bage pe nenorocitii astia la duba cat nu au facut si alte victime. Doar poti face asta, nu? puteam fi eu in locul ei....daca eram eu tot ai fi stat asa ca o statuie?
Tipetele se transformara in gemete scurte care deveneau din ce in ce mai slabe si mai rare...Sandra vazu siluetele celor 6 barbati disparind in negura noptii si izbucni in lacrimi...
- daca tot nu faci nimic sa plecam de aici...nu mai suport...
Masina se intoarse si porni din loc...
Sandra mai planse putin apoi se linisti..
- iarta-ma spuse ea vinovata..pur si simplu ma doare grozav sa vad cum aceasta lume atat de frumoasa si perfecta, se automutileaza in halul asta... oamenii nu pentru suferinta asta crunta au fost creati, nu pentru Moarte...ci pentru Viata, pentru Fericire...Pacat ca n-au inteles asta...Stii care e cea mai grea suferinta... Frica...
...Mi-am amintit o piesa muzicala despre doua prietene pe nume Viata si Moartea, mai bine zis foste prietene...Viata a invitat-o pe Moarte la un restaurant in speranta ca vor reusi sa se impace... Moartea nu era suparata pe Viata, doar avea alte viziuni si ar fi fost bucuroasa sa se imprieteneasca din nou cu Ea... Au ciocnit cate un pahar de coniac, minunandu-se de cat de bun era, dar nu au reusit sa evite motivul certei de atunci...
Si-au amintit cum in noaptea aceea se ciondaneau in privinta unui copilas cu bucle aurii si nu reuseau sa-l imparta in timp ce mama lui plangea amarnic dupa geam...
Viata ii reprosa Mortii ca l-a luat atat de devreme cand ar fi putut sa mai traiasca.
Moartea i-a raspuns ca i-a fost descoperit de Dumnezeu ca copilul cela daca avea sa creasca ar fi ajuns un criminal, si impietrindu-si sufletul nu s-ar fi putut intoarce cu fata catre Domnul...
Viata a exclamat mirata ca nu a stiut asta, apoi a intrebat-o daca isi aminteste de acea batrana care o chema insistent, nemaisuportand chinurile iar ea tot nu venea...
Moartea i-a raspuns ca batrana cu pricina a aruncat un blestem asupra fiicei sale de pe urma caruia aceasta se chinuia mult. Trebuia ca fiica sa reuseasca sa revina din departare si batrana sa scoata blestemul cela de pe capul ei inainte sa plece la Domnul.
Viata a ramas iarasi mirata spunand ca nu a stiut nici de aceasta, dar nu s-a dat batuta si a insistat iar:
- dar acel barbat de 40 de ani tot a trait putin...
- da, putin- a raspuns Moartea dar a reusit sa faca multe si cam toate rele si nu s-ar mai fi cait niciodata pentru faptele sale...
Chiar in momentul cela Mortii i-a sunat telefonul mobil...Fata i-a devenit palida, vocea calma si sobra si ridicandu-se isi lua ramas bun de la Viata spunand ca are o plecare urgenta...
- Ma gandesc- zise Sandra dupa un scurt timp- ca vietile oamenilor sunt cu adevarat foarte diferite si totusi...fiecare trebuie sa aiba drumul sau spre fericire...nu poate fi altfel! Viata de aici e doar o incercare iar Dumnezeu se ingrijeste de fiece suflet ca sa poata dobindi raiul- adica Viata cea adevarata ...si ce conteaza cat traiesti 80 de ani, 20, 1 an sau o zi, oricum viata e o clipa dincolo de care urmeaza vesnicia...important e cat traiesti aici sa reusesti sa desprinzi din sufletul tau o scinteie de lumina care sa-ti aprinda lumina Eterna...un singur lucru imi mai ramane neclar...De ce Dumnezeu le da viata oamenilor despre care stie ca vor ajunge in iad pentru vecie...poate pentru ca ei sa-i ajute pe altii sa ajunga mai repede in rai...
Sandra scoase un oftat lung si o lacrima incepu sa-i joace in ochi...
- ajunge pentru azi...sa ne intoarcem...
luni, 8 septembrie 2014
Sandra, ingerul si masinuta de sticla
Capitolul 3
Sinucigasul
- de ce ai intarziat atat? aveam un vis frumos...ingana ea parca incercand sa para suparata...
- deci visul era mai important..
- nu am spus asta...tu...mai duci pe cineva cu masina asta?
- are vreo importanta?
- nu stiu...am intrebat si eu...Stii unde vreau sa mergem azi? inca din copilarie imi doream sa ating un nour ca sa vad daca e chiar pufos ca vata
- curajoasa dorinta...
- inteleg ca probabil acolo sus e foarte frig. Dar o sa ma imbrac bine. Asteapta putin.
Sandra isi lua un palton gros de iarna si niste cizme...
-Ar fi bine sa mergem cat mai repede, de altfel risc sa ma inadus de caldura in straiele astea...Parca as fi un eschimos pe o sanie din gheata, spuse ea rizind, asezandu-se nu tocmai cu multa eleganta in masina...
- tine-te bine eschimoaso... spuse ingerul cu surisu-i caracteristic
- am crezut ca langa tine nu ma paste niciun pericol... facu ea dezamagita si putin speriata.
- nu credeam sa ma pot obisnui cu masinaria asta - spuse ea dupa un timp- dar e chiar faina...stii, iti spuneam ca vreau acolo sus ca sa testez compozitia nourilor dar in primul rind vreau sa ma simt mai aproape de Dumnezeu...ma intreb oare cum e sa fii inger...sa fii...
- asteapta-ma aici! o intrerupse el vadit speriat...
- ce...ce-ai spus? cum...doar n-ai de gand sa ma lasi singura... striga ea terifiata.
- nu e vreme de pierdut...vezi omul cela vrea sa arunce de pe acoperis
- nu vad..unde?
- nu conteaza, asteapta-ma aici!
- vin cu tine!
- nu se poate!
- stai....si ce poti face tu? esti ingerul lui pazitor sau ce? el cu siguranta are ingerul lui...
- vrei sa moara si sa ajunga in iad?
- nu...
- atunci asteapta-ma! revin curand..
- macar parcheaza masina undeva pe un acoperis....nu ma lasa aici... rosti ea si vocea ii degenera intr-un plans amar de ti se rupea inima.
Ingerul nu o mai auzea. Plecase. Sandra isi sterse putin lacrimile cautandu-l insistent cu privirea pe fiecare dintre acoperisurile aflate in orizontul ei vizual si avand grija sa nu faca vreo miscare in plus de teama sa nu se prabuseasca cu tot cu masina in gol...Nu intelegea unde disparuse, cum de putu sa-l scape din priviri...
- m-am intors..
Sandra nici nu-si ridica privirea. Privea in gol smiorcaindu-se incetisor
Ingerul urca dar nu porni din loc...Peste cateva minute de tacere fata zise incet printre sughituri:
- am crezut ca a trecut o vesnicie...
- mergem?
- unde... facu ea absent parand sa nu inteleaga...Cat ai lipsit tu m-am incalzit si m-am racit de 100 de ori... Vrei sa capat o pneumonie...
Sa ne intoarcem..
Masina porni indarat..
Venindu-si putin in fire, Sandra zise:
- si totusi tu trebuie sa stii cum sunt nourii...
Ingerul nu raspunse si mari viteza.
- coboara...am ajuns...
Sandra nu se clinti din loc...
- ai reusit sa salvezi omul acela...se interesa ea cu sfiala...
- da...spuse el fericit...
Fata zimbi inviorata si iesi cu miscari sigure...Apoi ii intoarse o privire calda:
- pe curand...
Capitolul 4
Intrebari existentiale
- azi ai venit mai devreme, spuse Sandra si sorbi zgomotos inca o inghititura din ceaiul fierbinte... vrei un ceai? ah, scuza-ma, am uitat ca tu... in fine, eu termin ceaiul si vin...
- nu-mi pot scoate din minte intamplarea de ieri...Trebuie sa fie groaznic sa mori de asa o moarte... Imi rasuna acum in minte cuvintele parintele Savatie Bastovoi despre sinucidere, despre nevoia fireasca a omul de a muri inainte de vreme...de a insfaca moartea de piept - vocea incepu sa-i tremure nervos - si a intreba-o cine esti, ce vrei si de ce mi-ai fost data mie pentru ca atat de mult fiinta mea nu te rabda si gandul la tine imi face viata neviata, asa incat as vrea sa mor o data pentru ca oricum viata asta tiranizata de gandul la tine nu este viata...(...) Trupul poate fi mort, functiile lui pot fi incetate, iar sufletul inca sa nu fi plecat din el...Pentru ca sufletul omului pacatos se-mpotriveste in mod firesc realitatilor de dincolo si vrea sa mai zaboveasca aici...si nu este lucru mai ingrozitor decat zbaterea sufletului in lupta lui de a ramane inca pentru o clipa macar in viata aceasta.. (...) suferinta despartirii sufletului de trup este ingrozitoare fiindca sufletul se desparte de trup nu ca ceva strain sufletului...aceasta durere ar putea fi asemanata cu durerea pe care ar trai-o omul daca cineva i-ar prinde venele toate si ar trage de ele fara ca ele sa se rupa scotindu-le incet din trupul lui si omul n-ar muri pana in ultima clipa...de aceea este cu neputinta a curma omului suferintele de dinaintea mortii, pentru ca toata durerea lui demult nu mai sta in trup ci este luata in sufletul lui in chip desavarsit si purtata cu el mai departe si numai Hristos ar putea sa-i ridice aceasta durere...
Sandra se opri rasufland din greu de parca tocmai facuse o munca fizica peste puterile ei...Ramase uimita ca-si aducea aminte atat de bine cuvintele parintelui Savatie, desi dupa toate cate se petrecusera in acele zile nu cred ca avea de ce...Suspina adanc si continua:
- La sfarsit parintele spunea ca " moartea nu este un dusman care trebuie invins. Este un prieten care ne sopteste cele despre Dumnezeu, cele despre noi, cele despre vremea intalnirii noastre in chipul cel mai desavarsit cu Ziditorul nostru de care ne-am despartit in chip nefiresc..."
Dintotdeauna ca si pe parintele Savatie m-a preocupat fenomenul mortii, si deja demult asta a devenit o obsesie. Mica fiind credeam ca dupa moarte nu mai e nimic si asta ma ingrozea. Apoi am aflat ca omul are suflet nemuritor si vesnic, dar moartea si vesnicia continua sa ma ingrozeasca si acum...Straniu lucru, am vazut moartea cu ochii de atatea ori dar oricum mi-e frica de ea...Ti-as pune cateva intrebari cu privire la asta dar mi-e teama ca nu-mi vei putea raspunde...Tu esti duh nesupus mortii fizice... ce poti sti tu...
Ingerul nu raspunse nimic. Sandra continua:
- de ai sti cate intrebari ma framanta... Daca nici tu nu-mi poti raspunde la ele....atunci cine?? mintea noastra a oamenilor este marginita de lut, iar tu ai acces daca nu deplin atunci larg la realitatile taramului de aici si de dincolo...
de ce...de ce... vietile si destinele oamenilor sunt atat de diferite...? de ce eu sunt eu si nu o alta persoana...de ce m-am nascut anume aici in aceasta tara si in aceasta perioada istorica, si da logic de ce sunt fata si nu baiat... ce am fost inainte sa ma nasc? daca nu as fi fost om as fi putut fi o alta fiinta, o bacterie, un animal, un inger sau un...demon?..cum simte viata un animal... moartea pentru el inseamna neant vesnic? dar un inger...
- crezi ca fericirea ta sta in raspunsurile la aceste intrebari? intreba el grav...
- nu stiu...stiu doar ca ele stau ca niste stalpi de electricitate doboriti de furtuna in calea fericirii mele...
Dupa o tacere lunga si grea Sandra continua...
- Spune-mi macar...spune-mi ce e Iubirea, nu poti sa nu stii macar asta...
- Iubirea... Daca nu ar fost Iubirea, nu ar fi existat nimic...nici macar o farama de materie moarta...nici....
- ar fi putut - il intrerupse ea- sa se intample sa nu existe nimic, nici chiar Dumne...?
- Dumnezeu - o intrerupse el acum- tine pamantul in mana Sa. Daca i-ar da drumul s-ar rostogoli ca o minge de ping-pong...dar Iubirea nu poate face asta...
- stiu ca Dumnezeu este Iubire, nu doar din carti ci mai ales din experienta vietii mele... demult am inteles problema raului si suferintei in lume...Si totusi uneori sufletul nu mai poate simti Iubirea asta...nu exista iad mai mare...Oare e cu putinta sa descoperi cu adevarat Puterea Iubirii, iar mai apoi sa te indoiesti de ea...
- vei intelege totul pe parcurs...Sper ca vei intelege...
- Ne-am luat cu vorba si nici n-am observat cat de frumos e orasul noaptea...zise Sandra mai mult intr-o doara...
duminică, 7 septembrie 2014
Sandra, ingerul si masinuta de sticla
Primele 2 capitole din prima mea carte, mai bine zis ceea ce e posibil sa ajunga o carte)) mai vedem... astept parerile voastre...
Sandra, ingerul si masinuta de sticla
Capitolul 1
Prima calatorie.
Sandra isi dorea demult o
masinuta toata facuta din sticla, care sa apara in fiece noapte singura in dreptul ferestrei
ei si cu care sa colinde imprejurimile de la inaltimea zborului pasarii. Un vis
obisnuit de copil. Numai ca Sandra nu mai era un copil...
Era o seara ca toate serile. Sandra se culca obosita cand deodata auzi batai
usoare in geamul camerei ei de la etajul 5 . Fata incremeni. Nu a mai simtit niciodata
o frica atat de teribila. Inima i se facu cat un purice zbatandui-se sa-i sara
din piept.. Se acoperi cu broboane reci de sudoare...In mintea ei pe jumatate
blocata de frica roiau scenarii apocaliptice. I se parea mai mult ca oricand ca moartea ii sufla in ceafa... O fi fost probabil si
influenta thrillerelor vizionate in acea perioada. Ii era frica sa faca o miscare cat de mica, ii era frica
si sa respire. Nu stiu cat statu asa cand in sfarsit isi lua inima in dinti si cu
mainile tremurande incerca sa-si vire capul sub plapuma, dar nu reusi. Mainile
nu o ascultau...
Bataia in geam se repeta
de data asta cu mai multa putere. Sandra incepu sa creada ca e deja pe cea
lume... Si totusi inca mai persista reflexul de a-si trage plapuma peste ea... Nici
nu-si dadu seama cum reusi sa-si bage capul dedesubt ca strutul...Ei, cine s-ar
fi dovedit mai tare in situatia asta...
Bataile in fereastra
incetara...Bataile puternice ale inimii inca nu asa incat Sandra nu se hotara
sa scoata capul de sub plapuma... Statu asa probabil cateva secunde care ii
parura o vesnicie intreaga... Incet-incet incepu sa-si dea curaj si se mai
linisti. chiar incerca sa dea putin plapuma la o parte si sa priveasca cu un
ochi prin camera, apoi in directia geamului... Dinspre geam venea o lumina
puternica. Probabil credeti ca Sandra facu pe ea de frica... Nu, era atat de
incremenita ca nu putu... Greu de crezut dar dupa cateva secunde in care
privirea i-a fost atintita spre acea lumina parca nepamanteasca simti un fior
dulce inefabil... Nici nu pricepu cum se trezi in dreptul geamului deschis. Uitandu-se
mai bine vazu afara la nivelul ferestrei un vehicul neobisnuit, in intregime
din sticla care lucea ca soarele..da, da era acea masinuta din gandurile si
visele ei... dar nu avea un loc ci doua, unul in fata si altul in spate... Dumnezeule,
oare era cu putinta...
- Urca...se auzi un glas ferm
dar bland...
Pe bancheta din fata
statea o faptura de statura mica cu chip de om si 2 aripi... invaluita in
lumina. Semana cu un inger. Sandra intelese ca ea era sursa acelei lumini paradisiace.
- Cine esti ...biigui
Sandra, inima careia continua sa se zbata cu putere...
Faptura surizand spuse:
- Tu cum crezi...?
- Ingerul meu pazitor? rosti ea in soapta dupa
cateva secunde...
- Sa mergem...
- Unde?
- Asta imi vei spune tu. Ia-ti repede o haina. Doar n-ai de gand sa mergi
asa dezbracata.
Sandra schita un suris
slab si se indrepta rusinata spre scaunul pe care tinea hainele de toate zilele...
- imbraca-te mai
grosut... afara e racoare ..se auzi glasul ingerului...
Sandra isi lua repede rochia
ei preferata, lunga pana in pamant, in culori alb bleu si arunca pe ea o
scurtita de toamna...
-Sunt gata...
- Sa mergem...
- cum urc in asta...?
Ingerul zambi si-i
raspunse..
- Inainteaza fara frica...
Sandra intinse piciorul. Peretele nu mai era o bariera. Trecu prin el cu usurinta
si se pomeni in dreptul vehiculului de poveste. Semana cu o masina decapotabila in stil retro, dar fara usi si fara roti, iar cele doua banchete
aduceu mai mult cu nise fotolii stilate...
-urca..
- mi-e frica...da-mi mana
Ingerul ii dadu mana si o
ajuta sa se aseze pe bancheta din spate...iar el isi lua locul sau.
Uitandu-se in jos Sandra
vru sa tipe, dar nu putu..
Inchise ochii strans si cu un glas sugrumat spuse:
- se vede totul prin
ea...e din sticla toata...
- ca in visele tale, nu-i asa?
Sandra tacu si hotari sa nu deschida ochii pentru nimic in lume...
- unde mergem?
- nu stiu...facu ea
fisticita...
- cand vei sti imi vei
spune si vom porni... nu are de ce sa-ti fie teama…
Sandra simtea in inima ei
ducandu-se o lupta intre frica ceea paralizanta si o stare de exaltare teribila
imposibil de descris in cuvinte...si parea ca ultima va invinge....
Deschise ochii si privind
fix inainte spuse..
-Demult imi doream sa merg
pe la locurile copilariei mele... e in sectorul XXX, aproape de aici...
Ingerul rise incet:
- Pornim...
Sandra inchise iar ochii strans...Masina plutea in aer fara sa scoata un zgomot cat de mic. Vazduhul
racoros de sfarsit de vara ii patrundea prin trup si i se scurgea in suflet ca
un balsam binefacator... Se simtea de parca trezindu-se dintr-o lunga hibernare
la viata... Libertatea spatiului o cuprindea intr-o imbratisare nemarginita si
dulce...
- Dintotdeauna mi-a fost frica sa zbor cu avionul,
spuse ea..
- avionul e o masinarie
facuta de maini omenesti. O defectiune la mecanism, si pac...
iar aceasta masina nu se
strica chiar daca pica de la inaltimile exosferei...de fapt, ea nici nu are
cum sa cada... rise el incetisor…dupa care adauga: si apoi noi zburam cu o
viteza mult mai mica...
- pot sa te intreb ceva? de ce ai nevoie de masina
daca poti zbura cu aripile tale..
Ingerul si mai amuzat nu
gasi de cuviinta sa-i raspunda...
Sandra simtea vazduhul ii vijiindu-i
pe la urechi tot mai tare. Nu-si putea da seama cu ce viteza zburau...dar parea
ca destul de repede. Vroia grozav de mult sa deschida ochii, dar frica o tinea
paralizata.
- sa zbori pe deasupra
orasului si sa nu-l poti admira de sus...ce prostie...Fie ce o fi...
am sa ma uit...
Fara sa se gandeasca mai
mult deschise ochii... Caruselul roata dracului trebuia sa fie o nimica toata
pe langa asta...
- aaaaa.... opreste,
opreste te rog...coboara...am sa cad..nu vreau sa mor... te rog...tipa ea cu o
voce ce parca nu era a ei...apucandu-se strans de speteaza banchetei din fata.
- coboara chiar acum...altfel
nu-mi mai esti inger...
- nu pot cobori, raspunse calm ingerul... sunt
doar case jos...
- coboara ti-am spus... imi vrei moartea tu
care te numesti ingerul meu pazitor?..si incepu a plange isteric...Lacrimile ii
impainjenisera ochii astfel incat nu mai vedea clar in jurul ei...
Masina dupa putin timp se
opri...
Sandra isi sterse lacrimile
cu maneca scurtei... se aflau pe o mica intindere cu iarba...intre cateva
blocuri inalte...
- unde suntem?
Tacere...
- ajuta-ma sa ies de
aici...spuse fata cu nemultumire
Ingerul nu facu nicio miscare.
- ma descurc si fara tine!
se rasti ea cu o doza mare de lehamite in voce.
Tremurand de frig dar mai
ales de frica se ridica abia-abia si calca pe iarba. Lua o gura mare din aerul imbibat
de mirosul si enigma noptii aceleia si dupa putin timp spuse:
- e bine aici... natura
asta...n-am simtit-o nicicand atat de aproape... e atat de bine, departe de
oameni...doar eu si natura asta...iarba...luna....de fapt...si tu....da, doar
noi si ea...nu m-am gandit niciodata ca noaptea poate fi atat de magnifica
aici... in mijlocul naturii...
- de ce spui ca e bine
departe de oameni?
- de la un timp ii inteleg
tot mai putin pe oameni... adica inteleg de ce se comporta intr-un fel sau
altul...si in acelasi timp nu-i inteleg... ma uit la ei..ii privesc dar nu-i vad... nu le mai pot simti sufletul, gandurile,
dorintele chiar si celor mai apropiati oameni... nu pot sa spun ca nu-i iubesc...Ii iubesc si totusi... simt o
distanta colosala intre mine si ei... parca as fi straina cu toti... parca ei ar trai intr-o lume iar eu in alta...si parca ar fi
normal ca toti sa ma trateze cu raceala si ignoranta iar nu cu dragoste...
- cum crezi, de ce simti
asa?
Sandra vru sa raspunda dar
simti un nod mare in gat si tacu...
Se aseza pe locul ei din
masina si-si atinti privirea catre luna..
- Putem sta aici pana dimineata?
- dar cum ramane cu locurile
copilariei?
- poate alta data...zise fata cu nesiguranta in
glas...
- bine, cum doresti...
Sandra incerca sa savureze cat mai mult din
atmosfera acelei nopti neobisnuite care i se oferi in dar si lasandu-se dusa de
ganduri pierdu cu totul firul timpului...
- e timpul sa ne-ntoarcem,
o trezi din visarile ei glasul ingerului.
Fata ar fi vrut sa mai
stea dar ii paru inutil sa insiste...El isi lua locul sau din fata si inainte
ca masina sa-si ia zborul Sandra ca masura de siguranta inchise ochii si ii
deschise numai cand auzi " am ajuns". Erau in dreptul geamului
camerei ei dar Sandra nu se grabea sa
iasa din masina...
- stii...cred ca problema
e in mine, dar nu-mi dau seama ce as putea face sa schimb asta...
- e timpul sa pleci...o
grabi el
- o sa mai vii?
- noapte buna, ai grija de
tine...
Sandra pasi in camera ei
si uitand sa se mai dezbrace cazu ca un bolovan pe pat...Dand cu mana de
telefonul mobil vazu ca era ora 12... Crezu ca nu va mai putea dormi in noaptea
aceea dar somnul o dobori in scurt timp...
- ce-i cu mutra asta atat de enigmatica? ce s-a intamplat?
- ti se pare, mama...e totul in ordine.
Toata ziua urmatoare Sandra o petrecu cu gandul la noaptea trecuta. Numarand cu infrigurare clipele se tot intreba -va veni el, oare si in aceasta noapte...
Se lasa seara si inima i se zbatea tot mai tare... Nu indraznea sa se culce. Se plimba agitata prin camera dintr-un colt in altul gandindu-se numai ea stiind la ce, dar intr-un final frinta de oboseala se trinti pe pat imbracata cum era... Aproape atipise cand auzi aceeasi bataie usoara in geam... Oh, inima, nu ma fa de rusine...
- Astazi unde mergem? intreba fata cu glas somnoros
- ai uitat ca tu hotarasti locul...? sper sa fii mai curajoasa azi...
- nu stiu daca am fost curajoasa vreodata..mormai ea... Mergem acolo unde n-am reusit ieri spuse ea in sfarsit cu mai multa indrazneala in voce.
- fie dupa voia ta.
Masinuta de sticla porni. Sandra se straduia din rasputeri sa nu-si piarda cumpatul. Cu ochii seminchisi se gandea ce sa spuna ca sa para curajoasa... Dar tacu tot drumul care de data asta fu mai putin infricosator...
- Iata-ne ajunsi...
Sandra iesi incet. O incerca un sentiment special. Pe intuneric cu greu recunoscu curtea copilariei sale...
Se intoarse brusc catre inger:
- ne-ar putea vedea cineva...
- ieri nu parea sa te preocupe asta, zise cu acelasi suris tainic... ai uitat ca nimeni nu ma poate vedea in afara de tine?
Blocul cu 3 etaje in care copilarise pana la varsta de 6 ani parea ca imbatranise o data cu ea... vru sa intre dar se opri. Ar fi speriat-o de moarte pe bunica care locuia acum acolo.
- sa facem o plimbare de-a lungul curtii spuse Sandra.
Pe locul asta a stat candva scrinciobul copilariei mele... ofta ea nostalgic...sunt multi pomi fructiferi pe aici. Aproape o livada. Imi amintesc cum ne infruptam noi copiii din fructele dulci si aromate...cum faceam torturi din nisip si le decoram cu floricele de camp si visine, sau alte fructe. O data am preparat vreo 10 astfel de torturi pe marginea de piatra din fata casei, impreuna cu un baiat cu vreo 8 ani mai mare ca mine pe nume Sergiu. Avea putin retard mintal, dar eram cei mai buni prieteni... A doua zi bunica a iesit cu matura si le-a dat jos pe toate...Probabil ii paru ca nu stau bine acolo...Sandra incepu sa rida- pe atunci imi venea sa plang cu lacrimile unui cofetar care-si vede toata munca la pamant. Imi placea sa ma joc cu masinutele, da, da, nu cu papusile. Aveam cateva papusi dar nu ma jucam cu ele...o puneam pe mama sa se joace in locul meu iar eu ma uitam cu multa satisfactie si interes cum le infasa, cum le da papica... Cand mi-a cumparat mama tricicleta, imi parea cea mai frumoasa si mai eleganta masina din lume. Intr-o zi am iesit afara cu ea imbracata intr-o rochita alba cu spatele gol. Sergiu ma privea de parca eram printesa vietii lui. Sau poate mi se nazarea mie...Imi mai amintesc cum intr-o zi copiii in jocul lor de-a magazinul aveau nevoie de bani si rupeau frunze dintr-un copacel. Nu s-au multumit cu cateva si rupeau in continuare. Eu, nemaisuportand acest barbarism am izbucnit in lacrimi de parca eram eu in locul acelui biet copacel... Eh, cat de mult poate impietri sufletul suferinta vietii adulte...
Ingerul nu raspunse...Sandra ofta si 2 lacrimi fierbinti i se rostogolira pe obrajii imbujorati...
- sa plecam de aici
- asa repede? bine...
Pentru prima data Sandra tinu tot drumul ochii deschisi,dar fara sa priveasca o clipa in jos. Frica ceea teribila de inaltime disparuse.
Ajunsi in dreptul geamului ea intreba:
- de ce faci toate astea?
- ce anume?
- intelegi prea bine...
- ca sa nu-ti pierzi credinta in miracole... raspunse el cu aceeasi enigma in glas.
Capitolul 2
Casa copilariei
- ce-i cu mutra asta atat de enigmatica? ce s-a intamplat?
- ti se pare, mama...e totul in ordine.
Toata ziua urmatoare Sandra o petrecu cu gandul la noaptea trecuta. Numarand cu infrigurare clipele se tot intreba -va veni el, oare si in aceasta noapte...
Se lasa seara si inima i se zbatea tot mai tare... Nu indraznea sa se culce. Se plimba agitata prin camera dintr-un colt in altul gandindu-se numai ea stiind la ce, dar intr-un final frinta de oboseala se trinti pe pat imbracata cum era... Aproape atipise cand auzi aceeasi bataie usoara in geam... Oh, inima, nu ma fa de rusine...
- Astazi unde mergem? intreba fata cu glas somnoros
- ai uitat ca tu hotarasti locul...? sper sa fii mai curajoasa azi...
- nu stiu daca am fost curajoasa vreodata..mormai ea... Mergem acolo unde n-am reusit ieri spuse ea in sfarsit cu mai multa indrazneala in voce.
- fie dupa voia ta.
Masinuta de sticla porni. Sandra se straduia din rasputeri sa nu-si piarda cumpatul. Cu ochii seminchisi se gandea ce sa spuna ca sa para curajoasa... Dar tacu tot drumul care de data asta fu mai putin infricosator...
- Iata-ne ajunsi...
Sandra iesi incet. O incerca un sentiment special. Pe intuneric cu greu recunoscu curtea copilariei sale...
Se intoarse brusc catre inger:
- ne-ar putea vedea cineva...
- ieri nu parea sa te preocupe asta, zise cu acelasi suris tainic... ai uitat ca nimeni nu ma poate vedea in afara de tine?
Blocul cu 3 etaje in care copilarise pana la varsta de 6 ani parea ca imbatranise o data cu ea... vru sa intre dar se opri. Ar fi speriat-o de moarte pe bunica care locuia acum acolo.
- sa facem o plimbare de-a lungul curtii spuse Sandra.
Pe locul asta a stat candva scrinciobul copilariei mele... ofta ea nostalgic...sunt multi pomi fructiferi pe aici. Aproape o livada. Imi amintesc cum ne infruptam noi copiii din fructele dulci si aromate...cum faceam torturi din nisip si le decoram cu floricele de camp si visine, sau alte fructe. O data am preparat vreo 10 astfel de torturi pe marginea de piatra din fata casei, impreuna cu un baiat cu vreo 8 ani mai mare ca mine pe nume Sergiu. Avea putin retard mintal, dar eram cei mai buni prieteni... A doua zi bunica a iesit cu matura si le-a dat jos pe toate...Probabil ii paru ca nu stau bine acolo...Sandra incepu sa rida- pe atunci imi venea sa plang cu lacrimile unui cofetar care-si vede toata munca la pamant. Imi placea sa ma joc cu masinutele, da, da, nu cu papusile. Aveam cateva papusi dar nu ma jucam cu ele...o puneam pe mama sa se joace in locul meu iar eu ma uitam cu multa satisfactie si interes cum le infasa, cum le da papica... Cand mi-a cumparat mama tricicleta, imi parea cea mai frumoasa si mai eleganta masina din lume. Intr-o zi am iesit afara cu ea imbracata intr-o rochita alba cu spatele gol. Sergiu ma privea de parca eram printesa vietii lui. Sau poate mi se nazarea mie...Imi mai amintesc cum intr-o zi copiii in jocul lor de-a magazinul aveau nevoie de bani si rupeau frunze dintr-un copacel. Nu s-au multumit cu cateva si rupeau in continuare. Eu, nemaisuportand acest barbarism am izbucnit in lacrimi de parca eram eu in locul acelui biet copacel... Eh, cat de mult poate impietri sufletul suferinta vietii adulte...
Ingerul nu raspunse...Sandra ofta si 2 lacrimi fierbinti i se rostogolira pe obrajii imbujorati...
- sa plecam de aici
- asa repede? bine...
Pentru prima data Sandra tinu tot drumul ochii deschisi,dar fara sa priveasca o clipa in jos. Frica ceea teribila de inaltime disparuse.
Ajunsi in dreptul geamului ea intreba:
- de ce faci toate astea?
- ce anume?
- intelegi prea bine...
- ca sa nu-ti pierzi credinta in miracole... raspunse el cu aceeasi enigma in glas.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)