Balaurii din noi...

  Vedem cu lunetă măritoare paiul din ochiul altuia, şi nu observăm cum bârna înfiptă în ochiul propriului suflet, ne distruge cu repeziciune vederea.

 Aruncăm cu pietre şi noroi în aproapele, nedându-ne seama că astfel ne murdărim şi mutilăm propriul eu.

  Strigăm şi batem cu pumnul în masă dorind liniştea.

Vedem în unii oameni doar nişte impedimente în calea libertăţii şi fericirii noastre. Îi acuzăm pe ei, sau chiar pe Dumnezeu, de toată nefericirea şi necazurile în care ne zbatem..

  Ne înecăm în lacrimi, ură şi durere jinduind fericirea cu egoism feroce, fiind încrezuţi că o merităm mai mult ca oricine, până cădem vlăguiţi la pământ întrebându-ne de ea în general  există.

   Distrugem vietăţi şi suflete, călcăm în picioare flori, insecte, dar şi speranţe, zâmbete şi vise, doar pentru a ne satisface pornirile, vrerile, interesele..

Ghidaţi de simţirea şi raţiunea noastră omenească, ne croim vieţile şi pe cele ale altora după propria voie, ni le construim pe ruinile altor vieţi, nelăsîndu-L pe Dumnezeu să-şi spună voia şi Cuvântul Său.

   Flămânzi de dragoste, pace, bine, fericire, ne hrănim necontenit cu ceea ce găsim mai aproape de sufletele noastre, cu spini şi jăratec,  răutăţi şi plăceri amăgitoare. Pentru un timp ne potolim foamea. Ne e bine...  Ne e bine până începem a desluşi gustul cumplit de amar şi arzător a ceea ce devorasem cu atâta patimă. Sufocate de mizeria şi gunoaiele sub care zac îngropate, sufletele noastre suspină tot mai chinuite de foame. Privim iar cu ochi flămânzi în jur,însă... vedem aceiaşi mărăcini cu care ne-am hrănit atâta timp,mărăcini nenorociţi, dar atât de ispititori. Într-un avânt nebun, printre mustrări de conştiinţă, lacrimi, şi durere îi înhăţăm iar...Mâncăm şi plângem, mâncăm.. fără a înţelege menirea noastra e de a învăţa a-i preschimba în trandafiri.

   Se spune că După ce Dumnezeu la creat pe om, i-a mai rămas o bucăţica de lut. Atunci Dumnezeu l-a întrebat: „Spune-mi ce să-ţi modelez din această mică bucată de lut?”Omul a răspuns:” Fă-mi fericirea. „Dumnezeu S-a gândit,  a luat acea bucăţica de lut, i-a pus-o în mână, şi i-a spus :  „Făureşte-ţi fericirea singur.”

   Trăim o viaţă searbădă, lipsită de culoare,de conţinut şi Adevăr. Patima înghite bucuria şi frumosul, ne sufoca valorile, adevărurile, principiile morale... Deşi ne greu să conştientizăm, anume noi ne suntem  duşmanii fericirii noastre. Inghiţind jaratecul ispitelor, aidoma balaurilor, scuipăm unul asupra altuia cu foc, pirjolindu-ne trupurile şi sufletele la nesfârşit. Ne făurim singuri, un colţ de iad în suflet, şi altul pe pământ...şi din când în când,  pe buzele arse de pătimaşul foc,  scoatem un suspin greoi, rostind numele Domnului... . Dar, nu îi cerem fierbinte şi smerit ajutorul. Unde era Dumnezeu ori de câte ori durerea ameninţa să ne sfarme, şi să ne lase pradă unei morţi lente şi chinuitoare, unde era când trăiam iadul pe pământ...? Ne-am pierdut încrederea în Dumnezeu. Mai multă încredere avem în noi. Tot mai credem că vom putea fi vreodată fericiţi şi fără ajutorul Lui... .. Dar, alungându-L definitiv pe Dumnezeu din viaţa noastră si  făcându-ne sălaş diavolului, ajungem într-un final a cadea pradă negrei disperări, spre ultima bucurie a necuratului.

    Dumnezeu, însă nu şi-a pierdut încrederea în noi. Cu ochii înlăcrimaţi de durere, ţinându-ne în braţe şi mângâindu-ne cu dreapta Sa, primeşte răbdător ocările şi palmele ce i le dăm cu atâta înverşunare. Domnul ştie că dacă am avea credinţă şi iubire măcar cât un vârf de ac am fi în putinţă să biruim ispitele, şi întăriţi de harul Său, am preface mărăcinii în florile dragostei şi fericirii... Căci, fără un strop din harul Lui Dumnezeu,  tot de ce ne vom atinge, se va preschimba negreşit în unealtă a morţii.

   Domnul aşteaptă, să învăţăm a ne lipi din bucăţica de lut fericirea, după modelul inimii Fiului Sau şi Mântuitorul lumii- Dătătorul de viaţă, biruitorul durerii şi morţii, singurul izvor al fericirii, şi să ştim a o preţui, şi a ne bucura de ea o veşnicie...
   Domnul ne doreşte o fericire, cu sclipire şi trăinicie de veci...