luni, 30 iulie 2012

Odă suferinţei...


În suferinţă cunoscut-am cele mai mari bucurii...


O, suferinţă, a păcatului răsplata, dar şi calea izbăvirii de păcat ;
O, suferinţă, cruce purtată de Domnul prin care iadul şi moartea s-au surpat ;
O, suferinţă, cupă cu puţin amar ce stingi focul ispitelor, trezind la viaţă sufletele moarte în patimi ;
O, suferinţă, prin care înţelepţeşti şi luminezi, Doamne, pe cei pierduţi în fărădelegi ;
O, suferinţă, aducătoare –aminte de vremelnicia acestei vieţi şi de ceasul cumplit al morţii ;
O, suferinţă, ploaie binecuvântată ce creşti în noi lăstarul virtuţii ;
O, suferinţă, încercare dată nouă de D-zeu, spre a spori întru iubire şi credinţă ;
O, suferinţă, izvoritoarea lacrimilor de pocăinţă;
O, suferinţă, mânie a Domnului îndreptată împotriva celor păcătoşi cu dreptate ;
O, suferinţă, jertfă prin care Mântuitorul de Împărăţia cea cereasca ne-a făcut parte ;
O, suferinţă, îndemn divin către viaţa cea curată şi bineplăcută Lui D-zeu ;
O, suferinţă, prin care ne îndreptăm ochii şi cugetul către cer ;
O, suferinţă, pildă dată nouă de Hristos spre a părăsi cele rele şi deşarte ;
O, suferinţă, prin care dobândim iertare de păcate ;
O, suferinta, dar divin menit spre a creşte în noi iubirea faţă de Domnul şi faţă de semeni ;
O, suferinta, prin care căpătam înţelegere şi milostivire faţă de necazul aproapelui ;
O, suferinţă, cruce, care atunci când devii prea grea, cădem cu lacrimi înaintea Domnului, rugându-L să ne dea jumătate din durerea unui suflet drag mai trist ca noi, doar ca acesta să cunoască puţină alinare ;
O, suferinţă, cheie ce deschizi poarta spre bogaţiile cele nepieritoare ;
O, suferinţă, lacăt ce fereci poarta spre deşertăciunile acestei lumi ;
O, suferinţă, cunună vremelnica de spini prin care nădăjduim a moşteni ale raiului neveştejite cununi ;
O, suferinţă, mijlocitoarea apropierii noastre de D-zeu prin Iisus Hristos ;
O, suferinţă, a iubitorilor de D-zeu bun prinos ;
O, suferinţă, podoabă de mult preţ a sfinţilor ;
O, suferinţă, biruinţa mucenicilor ;
O, suferinţă, a nevoitorilor întru viata cea fără de prihana dorire ;
O, suferinţă, scară nevăzută ce conduci către veşnica fericire ;
O, suferinţă, dulce povara a celor ce bine se nevoiesc pentru Tine, Hristoase D-zeule ;
O, suferinţă, prin care am cunoscut dulceaţa Iubirii si îndurarii Tale, Doamne, fii binecuvântată !


Niciun comentariu: