Minunea mea..

O, ce minune mare, în preajma mea când eşti

Simt calda revărsare a dragostei cereşti,

De parcă chipul Domnului sorbit de-a ta fiinţă,

Străluminat de dragoste, iertare şi credinţă

În mine se-oglindeşte, şi ca-ntr-un basm, pe dat’,

Învie al meu suflet, curmând al meu păcat.

Şi acele mici şi oarbe străfunduri de fiinţă,

Colţuri de iad scăldate-n venin şi suferinţă,

‘n rostirile-ţi sfioase cu glas de rugăciune,

Se umplu de dulceaţa slăvitului Său nume.

Şi toate mai frumoase îmi par în astă lume-

Mai miresmat văzduhul, şi cerul mai blajin

Mai ‘nălţător e cântul ce-n mănăstiri răsună

De dragul tău, preascumpo, mai drag mi-i şi-al meu chin.

Învăluit de sfânta mireasmă-a veşniciei,

În strai de sărbătoare al meu suflet se-mbracă

Şi-n dulci-amare lacrimi- de slavă şi căinţă,

Cântări de mulţumire, smerit Domnului ‘nalţă:

-O, Doamne, îndurate, din marea Ta iubire

Tu nu voieşti pieirea niciunui suflet orb.

Nevrând a mea osândă, din cupa milei Tale

Mi-ai dat o perlă rară- nepreţuit odor.

Să strălucească-n viaţa-mi ca şi seninul soare,

Care supus se pleacă cuvântului Tău viu.

C-o mângâiere caldă amarul să-mi potoale,

Cu ruga-i inima-mi s-o facă a cânta din nou.

Pentru cerescul dar, Părinte, o viaţă-ţi mulţumi-voi.

Nicicând să îl privesc măcar, eu vrednică nu fi-voi.

Învaţă-mă, Părinte drag, să ştiu să-l preţuiesc

Al Tău preasfânt şi dulce nume-n veci să Îl slăvesc!