Viaţa mea...

E viaţa mea născută din foc şi oarbă patimă

Şi rostu-i fu pecetluit cu o cerească lacrimă:
Cu lacrimi şi cu apa vie, cea dumnezeiască

Să sting văpaia ce ameninţă ca să ne nimicească.
În inimi focul dragostei curaţitor s-aprind
Prin cruce, patima şi chin păcatul să-l înfrâng.


Umblat-ai suflete, pribeag prin lumi închipuite,
Hrănindu-te cu doruri vechi şi cu poame oprite.
Prin vise, jocuri nebuneşti, ţi-era voia pierdută
Şi n-auzeai nicicând chemarea de a ieşi la luptă.
Durerea când te-mbrăţişa, topind clipa-n infinit
Urât-ai tu salbatec viaţa,şi ca un om iar o ai iubit.


Ai rătăcit la braţ cu moartea frânturi de veac la rând,
Simţeai crescând pustiu-n tine şi viaţa descrescând,
Când din stransoarea-i sadica, o mână nevăzuta
A smuls-o şi cu dragoste din nou ţi-a daruit-o,
Apoi pictat-a-n tine-un cer, şi roade pe un ram
Şi-a scris: " Tovarăş ţi-este Domnul, iar diavolul duşman."


...Dar am cazut... picat-a cerul cu zgomot greu şi gol,
Căci iaraşi dulce mi-a părut al patimei ecou...
Acum Te caut spăimântat, O, Doamne, glasu-Ţi bland
Prin larma asurzitoare-a lumii, abia îl mai aud.
Nici chipul Tău blajin  nu-l văd, privind la fiii Tăi,
Căci l-au scuipat şi şi-au cioplit chip al diavolului.
O lacrimă din ochi îmi pică, şi cerul curge ploaie...
Prin mine curge abtir purtând construcţii moi de paie.
Pier innecate doruri, regrete, spaime, ce mister..
Şi doar un singur dor rămâne, semeţ- dorul de cer...